Mi-e dor să calc prin curte, pe iarba-nrourată,
De zumzetul de-albine, de apa cea curată,
De ciutura fântânii, stăpână la răscruce,
De-a mea copilărie, de leagănul ei dulce.
Mi-e dor de o potecă ce mă ducea-n pădure,
De gustul adorabil al fragilor, de mure,
De cântul turturelei ce se-așeza pe ram,
De mine, copilița ce-o urmărea prin geam…
Mi-e dor să joc o sârbă, cântată de fanfară,
Să se ivească zorii c-o doină-n miez de vară,
Să mă aștepte mama, să gust zmeură-ntruna
Să-l văd zâmbind pe tata, vopsind în alb fântâna.
Aurelia Manea
24 mai 2015; h. 08:25
