Conferința de presă a PNL Olt, desfășurată săptămâna trecută la sediul acestei formațiuni, a avut ca obiect două teme importante: una privind numirea în CJ Olt a unui consilier PC, în dauna unui liberal, iar cea de-a doua temă – s-a referit la acțiunea autorităților locale și modul lor de comunicare, în raport cu calamitățile care au avut loc în județul Olt, în ultima perioadă.
Aceste teme au fost susținute de Gigel Știrbu – președintele PNL Olt, de Costel Moisescu – președintele PNL Scornicești și ex-prefectul Cătălin Rotea, candidat din partea PNL la Parlamentul European.
Redăm, mai jos, fragmente din luările de cuvânt ale celor trei fruntași liberali.
Premierul Ponta seamănă cu magistrul lui, Adrian Năstase
„Pe lângă faptul că d-voastră și noi considerăm că vom câștiga în instanță, eu vă spun că avem certitudinea că există numeroase cazuri care au fost atacate în instanță și s-a dat câștig de cauză celor care au atacat în instanță sau care au ridicat problema în instanță vizavi de asemenea situație. Legea este destul de clară, legea este destul de limpede. Vă rog să citiți articolul 9 din Legea 363, legea alegerilor locale, să citiți toate aceste articole legislative. Am discutat cu câțiva avocați foarte buni, specialiști în drept administrativ și contencios, care mi-au spus că exista obligativitatea legală ca, la baza validării acestor doi consilieri județeni de astăzi, să stea un mandat semnat de către cei trei președinți ai celor trei formațiuni politice care au compus USL. Totodată, vă informez că vom discuta cu specialiștii dacă nu cumva se impune și faptul că am putea să facem plângere penală. Noi considerăm că este vorba de fals în înscrisuri oficiale. Mi se pare anormal ca un partid cu trei membri să aibă pretenția să ocupe două funcții de consilier județean. Mi se pare anormal ca un partid, care este ca o căpușă pe lângă alte partide, care nu a candidat niciodată, dar absolut niciodată, singur, nu a venit niciodată în fața electoratului, să solicite, în aceste momente, încă un post de consilier județean. Mă refer aici la PC, un partid-televizor sau orice altceva, numai partid politic nu este. (…)
Probabil că știți și din presa națională, în următoarea perioadă, Parlamentul României și-a luat vacanță. Și-a luat vacanță că vine 1 Mai, că oamenii trebuie să alerge să-și facă campanie electorală. S-a luat vacanță, pentru că au lansări de candidați. S-a luat vacanță, pentru că e firesc și e normal ca, pe banii cetățeanului și contribuabilului, parlamentarii României să meargă prin județe, să meargă din poartă în poartă și să adune voturi pentru guvernul acesta fă și bă. PNL este partidul care a fost împotriva acestei decizii. S-a exprimat clar, franc, împotriva acestei decizii ca, timp de o lună de zile, Parlamentul să intre în vacanță. N-am fost de acord sub nicio formă cu această decizie, dar majoritatea, bineînțeles, având cel mai mare număr de voturi, hotărăște. Am înțeles că motivul care a stat la baza acestei decizii a fost faptul că nu pot să-și adune parlamentarii. În Senat, în situația în care au o majoritate destul de lejeră, ați văzut, în ultimele două săptămâni de zile, că n-au putut să-și treacă legile, fapt ce i-a condus la gândul că trebuie să ia această decizie, și anume că o lună de zile vacanță. În situația în care, la sfârșitul lunii iunie, Parlamentul intră în vacanță, legal. Știu că poate părea ipocrit sau poate părea ciudat din gura unui parlamentar. Dar, la un moment dat, orice om de pe fața pământului se satură să fie admonestat pentru vina altora. Eu, unul, nu mă regăsesc în asemenea situație. Eu, unul, nu am vrut să iau vacanță și ca mine sunt mulți alți colegi parlamentari. Am stat de vorbă, ieri, cu colegi din comisia mea, PSD, comisia mea care are o componență multicoloră, din punct de vedere a coloraturii politice.
În încheiere, aș vrea să spun câteva cuvinte vizavi de gesturile acestea populiste la care recurge, în ultima perioadă, premierul României. Eu nu o să mă iau de faptul că a folosit un apelativ des uzitat în zona Olteniei, când s-a adresat ministrului Apelor. Se vede clar că este un om care cunoaște foarte bine zona Olteniei, că iubește această zonă și, ca atare, îi îndrăgește și limbajul și modul de adresabilitate către persoanele de sex opus, dar vreau să aduc în discuție o chestiune. Mi se pare că, pe zi ce trece, premierul Ponta seamănă cu magistrul lui, aici mă refer la Adrian Năstase…”
Ion Moisescu:
Concret, consider că putem câștiga în instanță
“Având în vedere protocolul USL ,care este încă în vigoare, trebuie să atacăm în contencios alegerea făcută în CJ Olt, pentru că înțelegerea nu a fost semnată de către președintele PNL Olt. Considerăm că nu este corect ca, în CJ, să vină o persoană asupra căreia nu am nimic împotrivă, în persoana d-lui Turcitu, în locul unui consilier liberal. Drept urmare, o să atacăm în contencios, pe cele două motive: nu este semnat și de noi, și doi, nu s-a respectat lista, așa cum am discutat înainte. După cum cunoașteți, protocolul USL conține 24 de pagini. Concret, consider că noi putem câștiga în instanță.”
Cătălin Rotea:
Prioritatea dintotdeauna a Ministerului Afacerilor Interne este salvarea de vieți omenești
„Avem un Comitet Național pentru intemperii și calamități condus de Liviu Dragnea. Observăm că situațiile de urgență nu se mai referă la intemperii și calamități, și invers, calamitățile nu mai sunt situații de urgență. Nu vreau să credeți că după război mulți viteji se arată. Ce vă spun acum am spus și pe 10 martie, când eram prefect, la întâlnirea cu toți prefecții din țară și secretarul de stat Raed Arafat, întâlnire care s-a axat pe această dezbatere.
Avem trei instituții separate care se suprapun, se interpun, care nu sunt subordonate ierarhic, create, practic, pentru a satisface orgoliul a două persoane: ministrul Dezvoltării – Liviu Dragnea și ministrul Afacerilor Interne – Gabriel Oprea. Cărora pe place foarte mult să apară la televizor. Nu aș vrea să fiu înțeles greșit, am făcut și eu comunicare pe situații de urgență, pe înzăpeziri, pe inundații, în martie, dar comunicarea nu se face din dorința de imagine. Comunicarea se face în mod responsabil, pentru a informa oamenii despre ceea ce trebuie să cunoască. Din cauza dorinței de a satisface orgoliul celor doi vicepremieri, nu avem, în continuare, o abordare unitară, în ceea ce privește situațiile de urgență, la nivel național. Iată că, din cauza acestei abordări neunitare, în România, în perioada Sărbătorilor Pascale, din cauza inundațiilor, au murit cinci persoane și moartea fiecărei persoane este regretabilă, în condițiile în care, prioritatea dintotdeauna a Ministerului Afacerilor Interne este salvarea de vieți omenești.
Legat de ceea ce s-a întâmplat în județul Olt și de activitatea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în primul rând, aș vrea să-mi exprim regretul, pentru faptul că, la Cungrea, a murit o persoană și la Poboru, de asemenea. Înțeleg, de asemenea, că nu sunt decese imputabile cuiva din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, au fost accidentale, dar sunt regretabile. Mă bucur să văd că toate modificările pe care eu le-am adus în martie regulamentului de funcționare al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost puse în practică, mai ales de către instituțiile Afacerilor Interne, nu neapărat de Prefectură, dar am de atras atenția pe o temă. Nu știu cum s-a făcut coordonarea pe teren, nu am fost acolo, nu știu cum s-a comunicat cu mass-media, știu că Prefectura, în primul rând, trebuie să aibă ca sarcină salvarea de vieți omenești și informarea lor. Partea de comunicare cu cetățenii a fost zero. În toată această perioadă, Florii, Sărbători Pascale și acum urmează 1 Mai, și am înțeles că iarăși vom avea cod galben sau cod portocaliu, oamenii sunt într-o continuă deplasare, din orașele în care stau, spre satele sau comunele din care provin. Prefectura nu a făcut niciun fel de informare direct către cetățeni. Cu presa, nu știu cum a comunicat, dar către cetățeni, prin site, prin comunicate de presă, prin declarații publice ale președintelui Comitetului Județean pentru Situații de Urgență sau un purtător de cuvânt, nu s-a făcut nici cea mai infimă comunicare legat de localitățile inundate, de pericolele la care sunt supuși cetățenii și locuitorii județului Olt, de eventualele drumuri blocate. Aceasta ar trebui să fie o temă pe care ar trebui s-o ia în considerare, în următoarea perioadă, reprezentanții acestei instituții.”
Dragoș SÎRGHIE
________________________________________________________________
Victor Ponta și PSD reprezintă întruchiparea
minciunii în politica românească
La sfârșitul săptămânii trecute, toți românii au putut afla, dacă mai era vreun dubiu, că de fapt Uniunea Social Liberală nu mai există pentru că Victor Ponta și liota sa adunată sub umbrela marelui Partid Social Democrat si-au dorit să aibă candidat propriu la prezidențiale, să-l mute pe locatarul din Palatul Victoria la Palatul Cotroceni.
Partidul Național Liberal știa de un an de zile că acesta este planul mișelesc al lui Victor Ponta si partidul său si n-a putut fi spectator la piesa de teatru regizată în fața românilor. Victor Ponta pretindea că e fecioară la televizor, jurându-se că este exclusă candidatura sa la prezidențiale și că nu-și dorește să schimbe funcția de premier cu cea de președinte.
Ar trebui să îi fie rușine că a mințit un întreg popor, și nu mă refer aici doar la electoratul PNL și USL, ci la toți cei care sunt chemați la urne la sfârșitul acestui an. Din păcate, cetățenii sunt obligați să asiste la aceste reprezentații de prost gust pe scena politică românească, cum întreaga suflare a baronilor PSD, cu fantomele conduse de Oprea și Voiculescu, îi cer rând pe rând lui Victor Ponta să candideze la președinție.
Din fericire, România mai are o șansă și ea se numește Partidul Național Liberal, singurul partid care are puterea de a schimba o guvernare coruptă și mincinoasă, care a abandonat interesul cetățenilor și comunităților locale și servește interesele baronilor.
Gigel Știrbu, deputat PNL de Olt