AcasăEditorialMinistrul Niță își aduce aportul...

Ministrul Niță își aduce aportul…

Așa cum am spus și despre Traian Băsescu, într-un editorial intitulat  „Ultimul berevoi” (după titlul unei proze semnate de Vasile Voiculescu), tot așa spun astăzi despre guvernarea USL: sper să fie ultima guvernare totalitaristă din istoria României!

De peste 23 de ani, România se scurge cu o viteză amețitoare în buzunarele politicienilor noștri, iar libertatea de exprimare, după ce aceștia au confiscat mass-media, a devenit o afacere politică. Destinul nostru este astăzi controlat de trei forme de organizare socială, care se împletesc armonios între ele: Tirania, Oligarhia și Demagogia. Toate în stare pură, așa cum le-a definit Aristotel în POLITICA.

Unul dintre politrucii acestui guvern tricefal, care ne-a adâncit disperarea de a fi români, este – fără îndoială – ministrul Energiei, Constantin Niță. Rudimentar în exprimare, el utilizează mijloace verbale de comunicare, care fac parte din categoria sintagmelor ceaușiste, de genul „mi-am adus aportul”. Acest bivol pesedist își aduce astfel aportul la însănătoșirea economiei românești tot atâta cât contribuie aspirina la combaterea sifilisului.

Recent, bourul de sub Tâmpa a venit la Slatina ca să ne vorbească despre marile  „binefaceri” pe care le aduce românilor energia verde. Asta în timp ce România este în genunchi din cauza taxelor uriașe aferente energiei regenerabile, iar marii consumatori de energie sunt gata să închidă porțile, generându-se astfel apocalipsa unui șomaj pustiitor, care nu s-a întâmplat nici pe vremurile de tristă amintire ale „ultimului berevoi” portocaliu.

Mai mult, însuși ministrul pesedist al Telecomunicațiilor, mult mai experimentatul Dan Nica, a spus, recent, pe sticla televizorului, verde în față: „România a făcut o prostie când a introdus certificatele verzi. A fost o șmecherie cu certificate verzi!” Rugat să traducă afirmația tranșantă a colegului său de guvern, marele zimbru al Energiei a încercat să dea tot felul de explicații tehnice, care nu-i sunt deloc familiare, protestând împotriva celor care ne dau lecții la televizor, dar nu cunosc sistemul. Protestând, deci, și împotriva social-democratului Dan Nica, ministrul care a criticat dur afacerea certificatelor verzi, aducătoare de foamete, șomaj și insecuritate socială…

Până va pricepe și el despre ce este vorba, ministrul de-legat(!) al Energiei își tot aduce aportul… La prăbușirea țării, bineînțeles!

Dumitru Sârghie

8 COMENTARII

  1. Sa stai sa scrii aceleasi doua tampenii ,la fiecare material in partefara nicio legatura cu materialul in sine,inswamna ca trebuie sa ai mari probleme cu capul…PACAT,la varta lui …PITPALAC

    • Mai liberalule sigur eu am” probleme cu capul”?La intrebarea formulata nu puteati inventa si voi un comentariu pe marginea articolului respectiv, citit vorba prostului ala fidel de 10.000 “mii” de milioane?Nu puteti fii la fel de mitomani si in comentarii,de ce atata sfiala?Sunt sigur ca o intrebare de genul:oglinda,oglinjoara spune cine-i cel mai frumos si destept jurnalist,avea mii de raspunsuri vorba prostului invocat!

  2. sI LA psd sunt ceva …culti ,dar -mai ales-desculti de caracter si educatie.Unul din cea de-a doua categorie este acest baiat -o nulitate absoluta,pusa de alte nulitati sa injure pe internet tot ceea ce nu lauda psd.Uitati-va la sintagma “culti si desculti”…Paranoicul asta o repeta peste tot…

    • Bai proasto sintagma asta apartine lui Arghezi si a adresat-o lui Zaharia Stancu.Nu-ti mai spun contextul pentru ca nu meriti si pe deasupra esti si tampit!Nu te gratulez cu “paranoic”,un paranoic are ceva in cap ,tu n-ai nimic,ca orice postac de partid!

  3. cati prosti ca tine citesc ziaru si nu inteleg nimic? 10000 mii de milioane

    • Si la mine-n sat sunt prosti si mai-nalti ca tine,” mai cititor fidel”.Hai ca esti cult! Vorba lui Argezi oamenii se impart in culti si des..culti.Pai daca numai prostii citesc acest ziar, atunci voi cum sunteti mai pitpalacilor?

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular