AcasăOpiniiMinți și suflete bolnave

Minți și suflete bolnave

Este o frumoasă zi de vară, pe străzile din Teheran. Masha Amini se plimbă liniștită, alături de mama sa. Visează, cu ochii deschiși, la viitorul ce i se așterne înainte. Are 22 de ani. O șuviță rebelă, de păr, ieșită de sub vălul islamic avea însă să îi curme și visele și visurile. Este smulsă, cu brutalitate, de lângă mama sa și dusă în arestul Poliției Moralității. Familia tinerei este înștiințată că aceasta va fi eliberată, după o ședință de reeducare. Din păcate, Masha nu avea să supraviețuiască acestei „ședințe moralizatoare”.

Și Mariam a ieșit pe stradă, o stradă din Kabul. Este atât de strâns „înveșmântată”, încât nu i se vede niciun fir de păr, darămite o șuviță întreagă. Ține însă bine ascunse mâinile… O reminiscență a vremurilor de emancipare feminină, din timpul în care americanii și cei din trupele NATO se aflau în Afganistan, o făcuse să-și vopsească unghiile. Acum însă, dacă talibanii ar fi descoperit-o, risca să i se taie degetele.

Toate astea mă fac să încerc un sentiment de indignare și de furie, la adresa lumii islamice, care calcă, în picioare, demnitatea și chiar viața femeii, în numele apărării societății de Occidentul decadent. Dar oare, în lumea creștină, totul este frumos și drept?

Într-o zi, de la începutul toamnei, ușa clasei a V-a a unei școli dintr-un sector al Moscovei, s-a deschis larg, lăsând să intre câțiva polițiști. Aceștia o iau pe Katia, o fetiță de zece ani și o duc în sediul  Departamentului Afacerilor Interne pentru interogatoriu. Directorul școlii o reclamase că folosea, pe rețelele de socializare, un avatar în culorile galben și albastru. Că lipsea de la orele de Educație patriotică și morală. Și ceea ce era și „mai grav”, postase un sondaj despre pace și război, după cum se pare că sesizase conducerea școlii, chiar părintele unui coleg de clasă. Este greu de înțeles ce-o fi fost în sufletul copilei. La sfârșitul celor trei ore de audieri ale ei și ale mamei, bineînțeles separat, instituțiile responsabile cu educația patriotică a  tinerilor vor întocmi un plan de măsuri, pentru combaterea abaterilor fiicei și mamei, de la normele morale și sociale ale societății. Vor fi analizate condițiile de viață ale familiei, pentru a fi depistate cauzele unei asemenea „poziții civice” a copilei. Poliția va trebui să „influențeze poziția educațională a mamei”. Adică, tot un fel de reeducare.

Dacă, însă, „experimentul” nu va da roade, mama va pierde tutela asupra fetei, în conformitate cu regulamentul Inspecției pentru minori. Într-o altă secție de poliție din Moscova, o tânără, care participase la protestele împotriva războiului din Ucraina, este bătută cu bestialitate cu sticle de plastic pline cu apă peste față și trasă de păr, în timp ce i se strigă cu ură: „O să vă omorâm pe toți… vom primi altă recompensă. Sunteți dușmanii Rusiei. Sunteți dușmanii poporului”. Apoi, tânăra a fost aruncată în stradă.

Altă stradă, altă țară. Viktor, un copil de patru ani, merge în fața unui grup de protestatari din Belarus, ca un simbol al libertății, al speranței, al viitorului. Tatăl său este de mult în pușcărie. Poliția secretă  începe urmărirea lui Viktor și a mamei sale. Vina cea mai mare a acestui copil este aceea de a fi fost îmbrăcat în culorile roșu și alb, interzise de către regimul Lukașenko, pentru că ar fi culorile opoziției.

Sunt doar câteva exemple de ceea ce pot face, din popoarele lor, mințile bolnave ale Mileniului III.

Indiferent pe ce stradă, în ce anotimp și regim politic se petrec astfel de drame, lumea întreagă trebui să le condamne. Familii, precum cea a Mashei, tinerii de vârsta lui Mariam, colegii și prietenii unor copii de seama lui Victor sau Katia trebuie să spere că, într-o zi, lumea se va schimba în bine. Că va veni o vreme când mințile bolnave nu le vor mai decide viitorul. Pentru că ei nu mai pot trăi într-o ordine politică și morală contrară existenței și demnității umane. Sunt conștienți însă că va fi nevoie de mari sacrificii. Că acea lume normală, pe care și-o doresc, nu va veni ușor și nici repede. Pentru că, din păcate, în lume, nu sunt doar minți bolnave, scelerate sunt și suflete bolnave. Începând cu cei din structurile, departamentele, instituțiile care servesc regimul politic opresor și terminând cu oameni obișnuiți care nu au avantaje, privilegii, pentru că girează un dictator și regimul acestuia, ci, pur și simplu, urăsc tot ceea ce este contrar concepției lor despre mersul lumii.

Astfel de oameni cu suflete bolnave există și în lumea liberă. Sunt cei care au acumulat nemulțumiri și frustrări față de cei care îi conduc și de cei care îi sprijină, într-un fel sau altul, pe aceștia. Care confundă propriile limite cu limitele lumii, cum spunea cineva. Cei cărora nu le convine de nimeni și de nimic. Cei cărora le este mai ușor să critice decât să caute soluții. Aceștia sunt cei care nu sunt capabili să empatizeze cu cei care suferă, din cauza unui opresor. Cei care pun egal între călăi și victime. Ba, chiar mai rău, găsesc, cu ușurință, scuze călăilor și acuze victimelor. Este trist, este dureros. Prea multe suflete bolnave pe pământ!

Prof. Elena Sîrghie

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments