Motto: „Nu toate gunoaiele se găsesc în tomberoane… cele mai multe sunt vii și umblă pe stradă!”
A-l bombarda în acest moment, din toate direcțiile, pe noul primar, Emil Moț, înseamnă a nesocoti aprioric votul masiv cu care slătinenii la-u instalat în fruntea comunității. Se știe limpede, cu claritate de izvor, că pe Emil Moț, în acest moment, ca edil al străvechiului nostru oraș, îl apasă două probleme fundamentale, moștenite de la vechile administrații: contractul împovărător al Primăriei Slatina, semnat și parafat de administrația Vâlcov, cu SC Rupiah SRL, și contractul cu SC SALUBRIS SA, parafat de aceeași administrație.
Acest contract cu SC SALUBRIS ține în loc proiectul finanțat din fonduri europene și promovat de Consiliul Județean Olt și Asociația de dezvoltare Intercomunitară OLT-ECO (Managementul integrat la deșeurilor), având în vedere clauza impusă de Uniunea Europeană, aceea ca, la data implementării investiției, toate cele 112 localități semnatare din județ să nu aibă niciun contract de salubrizare în vigoare. Slatina și Balș nu întrunesc aceste condiții, aceste două administrații având contracte pe zeci de ani cu SC SALUBRIS SA.
Așadar, cele două mari și grele moșteniri, care atârnă greu pe începutul de mandat al actualului primar, reprezintă un examen pe care domnia-sa, alături de actualul consiliu local (majoritar PSD) poate să-l treacă cu brio în interesul comunității slătinene. Cu condiția ca, atât mașina de vot a PSD Slatina, dar și cea a Opoziției din Consiliul Local, să se comporte cu bună-credință și să ia hotărârile optime și favorabile cetățeanului Slatinei, în interes general și nu în interesul unui grup politic anume, care se presupune că are în spate anumite scopuri economice.
Primul pas pe care îl va face Consiliul Local Slatina, dar și primarul Emil Moț, va fi efectuat mâine, într-o ședință ordinară, când va fi supus dezbaterii și adoptării un proiect de hotărâre privind „Avizarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Serviciului Public de Salubrizare a localităților din județul Olt” și aprobarea de modificare a acestora, conform adresei nr. 64669 din 04.07.2016, emisă de către Consiliul Județean Olt și Asociația de dezvoltare Intercomunitară OLT-ECO, instituțiile care au promovat proiectul „Managementul integrat la deșeurilor”, pe fonduri europene.
Cu tot respectul pentru democrație, dar și pentru jocul politic pe care-l fac adversarii politici ai lui Emil Moț, joc care – de altfel – e firesc, într-o lume civilizată (în care se presupune că trăim și noi), atacurile venite dintr-o parte sau alta la adresa noului primar și a conducerii CJ Olt (nejustificate, măcar pentru faptul că respectivul contract cu SALUBRIS aparține altei echipe administrative, aflate atunci în barca portocalie a PDL), nu vor conduce spre o soluție favorabilă comunității noastre.
Interesele publice trebuie așezate, întotdeauna, deasupra intereselor de partid, fapt care – sperăm noi – se va contura și în ședința ordinară a Consiliului Local Slatina de mâine.
Echilibrul lui Emil Moț, pe care l-a demonstrat în această campanie electorală, imparțialitatea consilierilor locali, indiferent de culoarea lor politică, aportul unor juriști adevărați care respectând legile țării vor trebui să deslușească ițele acestei probleme dificile – toate acestea pot tranșa în favoarea orașului nostru.
Luăm în calcul buna-credință a primarului, a consilierilor locali, in integrum, și – de ce nu? – a prestigioasei firme SC SALUBRIS SA, patronată de Nandor Katona.
LINIA ÎNTÂI