Poezia bună e respirare, iar respirările se lasă greu rezumate și analizate cu lupa, având în vedere efectul de satisfacție spirituală pe care-l lasă acestea asupra cititorului. Când citești sau asculți o poezie care rezonează sensului tău lăuntric, nu te apuci de exegeze, ierarhizări și încadrări în cine știe ce curente literare. Poți, însă, după ce-ai savurat versurile pe măsura inimii tale, să citezi și să pui în lumină obsesii, simboluri, delicii, voluptăți și rafinamente estetice și chiar muzicale. Spun muzicale, fiindcă o poezie, fie ea și cu vers alb, cum se poartă acum, fără un susur muzical, nu…sună. Sau nu consună! Iar toate aceste „arme lirice” conturează, cum am mai spus și altădată, idei și viziuni uneori statice, care bat pasul pe locul unor cărări preumblate de alții sau, alteori, de-a dreptul idei și viziuni de ultimă extracție spirituală.
Am făcut acest excurs introductiv, pentru a-mi exprima surpriza plăcută de care am avut parte citind poeziile concurenților-elevi de la Mizil, surpriză care mi-a alimentat speranța că nu-i totul pierdut în poezia junimii românești. Texte îngrijite, cu gramatica „acasă” la ea, idei noi, surprinzătoare, irizări de lumină, originalitate – iată părerea mea despre ceea ce am citit și notat, ca membru al juriului, la această secțiune. Mi-aș permite chiar, cu toată admirația față de organizatorii acestui festival, să le atrag atenția asupra erorii pe care au comis-o despărțind cele două secțiuni „Seniori” și „Elevi”. După umila mea părere, acest „zid al Berlinului” (să-l numim așa metaforic), nu construiește, ci fisurează evoluția poeziei dorite de organizatori, de profesorii lor întru limba română și chiar de critica literară.
„Mă voi lăsa răpit de ploi, / Strigând amorul insipid, / Când tace ea și râdeți voi (…) // Mi-e așa urât de viață, / Mi-e așa frumos de ploi”. „Tot ce e frumos în țară face sufletul să-mi sară”. „ Pentru visul lor, unii ucid visele tuturor.” „Sufăr în tăcere / Că nu pot contribui / Să stârpesc freamătul vremii.” „Privesc tăcut cu sufletul în buzunar.” „Dacă nici tu n-ai veni, / Mi-ar mânca pustiul viața / Și ruginile speranța…”
Iată, dragi cititori, candoarea pură și filonul metafizic al unor poezii izvorâte din curăția sufletească a pruncilor noștri… Poezia lor atrage și antrenează numeroase „semne și noduri”, ingenuitate, subtilități și, cât mai multă sinceritate. Artificialul depistat la Seniori lipsește, în mare proporție la poeziile tinerilor și, paradoxal, ei care ar trebui să-și manifeste nonconformismul de gen „young blood”, sunt și mai disciplinați, și mai coerenți și nu resping aprioric poezia „în dulcele vers clasic”. E ca în dragoste…Când ai ceva de spus, nu stilul este dominant, ci efectul și „carnea” poeziei…
Iată: „Când aveam cinci ani, / Credeam că toată lumea vorbește românește.” „Un sentiment ca apa cristalină.” Crist alină…, aș adăuga eu. „Eu nu-s o poezie să mă citești într-o noapte.” „Este târziu, iar sticla de vin e goală.” „Multe mere și copii au crescut în anul acela.” (Iată aici simplitatea clasică a gândului). „Hai să ne facem vise verzi precum dolarii.” „Rupe-mă frunză din pom / Și du-mă pe drumuri străine / Arată-mi durerea din om, / Învață-mă s-o trec și prin mine.” „Căldura fulgului din inimile noastre.” „Și inima-mi bate acum, speriată, / Ca o pasăre prinsă.” „Plutesc în universul tău, / Unde mă pierd și sunt toată numai tu.” „Prin pulberea de stele, și suflet mai există.” „Pești sufocați de cuvinte.”
Poezia acestor tineri dezleagă nodurile sensurilor înnodate… Pulberea de aur, din sterilul poemelor lor plutește în aer. Libertăți de spirit, vocații promițătoare… Freamăt interior, uneori și pragmatism, urcușuri și căderi, sumă a valorii poeziei în sine… E o fugă a cuvintelor în ton cu respirările lor cotidiene… Un vers foarte sugestiv: „Câte sfârșituri a înfruntat acest final?” Genial, nu!? „De atâtea măști, mă apucă visul.”, „Dar tăcerea-i tot cuvânt, știi tu?” „Am un suflet de vânzare, / Cine-l ia n-are scăpare,” Adânc: „Sub ciotul codrului tăiat, / E pământu’, e pământu’ / Sub piciorul omului rămas, / E mormântu’, e mormântu’, ” „Tavanul meu e alb, ca farfuriile văduvelor:” „În cuibul greu de oase, ce scânteie spre lună, / Stă viermele ca rege, cu corbul împreună!” „Istoria relevă un corpus etic doar vag umanoid.” „Dragostea și ura erau la început surori.” Argheziană: „ Ți-am oferit uneltele: Cioplește-mă, schimbă-mă, fă-mă pe placul tău.”
De dragoste, de fericire, de rostul vieții, de fluturi care ajung molii, de adevăr și minciună, de timp și de obsesiile timpului ne vorbesc elevii în poemele lor, cu reflexul miracolului de a trăi frumos… Și, Doamne, poezia lor răspândește lumină… O lumină care le arată cărarea spre un alt timp, spre un alt mod de a scrie, spre o altă geometrie a cuvintelor împerecheate… „Sunt atuul tău, când totul se complică.” „Dormind pe-o vioară prost acordată.” „Cu toate că mai plouă și tu plângi, / O faci, pentru că totul se plătește.” „Fericirea, un chiștoc al minții.” „Mi-ai trimis fluturi, / Dar au ajuns molii / Și fac ravagii în sufletul meu.” „De șapte zile zac într-una, / Vai, m-a debusolat minciuna!”
Punem punct aici, cu convingerea că am ales citatele reprezentative din poezia noului val tineresc al poeziei, care, din punctul meu de vedere, dar și al celorlalți colegi din juriu, a străluminat mai mult decât promițător. Și la această secțiune a câștigat tot sexul frumos, semn că trăim începutul sfârșitului lungii dominații masculine, în poezia post-decembristă, fapt pentru care țin să le felicit pe cele trei protagoniste premiate, în ordinea locurilor: Datcu Cătălina Mihaela, Cotigă Maria și Antoneag Iulia. Felicitări!
DUMITRU SÂRGHIE
