Care-i diferența dintre liberalii ALDE și liberalii marelui PNL?
Diferența este clară și tranșată. Doctrinar, ALDE și-a asumat rolul de partid liberal, de dreapta, membru al internaționalei liberale și Alianței Liberalilor și Democraților Europeni. Tot ALDE, și-a trecut în statut toate aceste principii, precum și asumarea istoriei liberale a poporului român.
Marele PNL, rezultat din împreunarea cu fostul partid de sorginte băsesciană, a renegat doctrina liberală, în acest moment, păstrând doar numele istoricului Partid Liberal înființat de Brătieni. În rest, împrumutând tot de la fostul PDL: doctrina populară și prin asta apartenența la Mișcarea Populară Europeană (EPP), statutul, sediul, chiar imnul, a culminat cu radierea din statutul PNL apartenența la valorile liberale, înlocuindu-le cu sintagma „continuator al tradițiilor de dreapta ale poporului român”. În concluzie, singurii liberali români sunt în ALDE.
Ce contează mai mult la alegerile pentru Primăria Slatina, experiența candidatului sau mărimea partidului din care acesta face parte?
Este foarte clar că procesul electoral presupune o confruntare de forțe în care contează în primul rând forța organizatorică a unui partid, dar alegerile locale au specificul lor. La aceste alegeri vom observa că partide mari obțin scoruri mari la votul politic, pentru consiliul local sau județean și scoruri cu 10 și chiar 15 procente mai mici la candidații pentru funcțiile de primar. Ne punem întrebarea, de ce? De multe ori, unele dintre aceste partide, bazându-se pe forța organizatorică, pierd din vedere selecția riguroasă a candidaților, lansând de multe ori persoane fără experiență administrativă și chiar politică uneori, să candideze pentru funcții care necesită un minim de experiență.
Din păcate, în campaniile electorale se recurge la tertipuri emoționale, la manipulare și surpriza alegerii pe aceste baze o să fie de cele mai multe ori o persoană nepotrivită sau nepricepută pentru administrație.
La alegerile locale de cele mai multe ori contează omul. Calitatea lui morală și profesională, experiența, cinstea, corectitudinea.
L-ați criticat pe Bălașa. candidatul PNL, chiar mai dur decât ar fi făcut-o liderii PSD. Nu vă e teamă că veți fi considerat de alegători ca fiind berbecele PSD, avocatul din oficiu al acestei formațiuni plină de păcate?
Nu sunt avocatul nimănui. Dar, nu pot sta indiferent când fie din nepricepere, care până la un punct este scuzabilă, fie încercând o manipulare destul de transparentă, unii candidați recurg la tertipuri electorale, încercând să găsească subiecte mai atractive sau mai bombastice astfel încât să se erijeze în apărători ai dreptății.
Cred că era mult mai tranșant, electoral în primul rând, să spună ce va face când va ajunge primar (dacă are expertiza pentru acest lucru), nu ce ar trebui să facă alții.
Ca o completare, respectivul domn se pretinde a fi liberal. Am mari rețineri în privința asta. În plus, în calitate de candidat în aceeași cursă electorală este de datoria mea să combat astfel de încercări de manipulare.
Referitor la acele contracte făcute cu Primăria făcute pe timpul marilor devalizatori, Prina și Vâlcov, considerați că nu trebuiau să fie dezvăluite publicului larg, cel care plătește taxe și impozite?
Aceste contracte sunt publice. Nu cred că a fost un secret conținutul și efectele acestor contracte. Ele au fost făcute cunoscute publicului larg, plătitorilor de taxe și impozite din municipiul Slatina de mult timp.
Amnezia unora este inexplicabilă mai ales că, la un moment dat, au făcut parte din partidul care le-a promovat.
Ce trebuie făcut cu aceste contracte?
Contractul este un act juridic între părți. Aceste contracte trebuie riguros analizate din punct de vedere juridic și economic. De ceva timp, mai multe comisii analizează aceste contracte. Concluziile vor fi transmise publicului în momentul când aceste demersuri se vor încheia. Nu cred că astfel de contracte în acest moment s-ar mai încheia.
Cred că serviciile publice, în acest moment pot fi gestionate foarte bine cu mijloace proprii, prin înființarea unui structuri în subordinea consiliului local.
Sunteți, probabil, cel mai experimentat candidat la Primăria Slatina, din punct de vedere al administrației. Ca om din interiorul sistemului, ce măsuri de urgență veți lua, dacă ajungeți primar, pentru a reabilita imaginea dezolantă a Primăriei Slatina?
În primul rând, comunicarea în interiorul Primăriei Slatina, trebuie să fie prioritară. Trebuie trecute barierele secretomaniei și ale voinței unice. Actul de administrație este un proces în care toate persoanele implicate trebuie să coopereze și să colaboreze, astfel încât decizia finală să satisfacă interesul public, adică al cetățeanului simplu. De multe ori, lipsa consultării cetățenilor naște aberații administrative, lipsa transparenței dând naștere la speculații și interpretări. Mai cred că trebuie să redăm Consiliului local menirea de for de dezbatere, să nu rămână doar, un organism care confirmă actele propuse de executiv.
Caracterizați-i pe contracandidații dvs.: Moț, Bălașa, Buliteanu, eventual Andrei Iordache…
Emil Moț – promițător, Marius Bălașa – alunecos, Gabriel Buliteanu – poet, Andrei Iordache – abil.
Ce înseamnă noul protocol semnat între ALDE și PSD?
Vom candida separat. Dar, în unele situații când interesul comun este în pericol, ne putem uni. În schimb, este o scrisoare de bune intenții și un angajament ca, după alegerile locale, să guvernăm la nivel local împreună.
Care-i mesajul dvs. către slătineni?
Slatina este orașul în care m-am născut, în care am învățat și unde m-am întors după facultate. Am lucrat și în industrie și în mediul privat și de ceva timp în administrație.
Cred în puterea slătinenilor de a alege între fanfaronadă, vorbe și promisiuni fără conținut și experiență, seriozitate și corectitudine.
Mai cred că un administrator trebuie să aibă puterea de a spune și NU. Sunt lucruri care se pot face și lucruri care NU se pot face, sunt lucruri care se pot promite și altele care NU, oricât de avizi am fi după voturi sau putere, pentru că administrația însemnă – lege, norme, reguli și principii.
LINIA ÎNTÂI
Ionut Comanescu, se vede ca esti pe nicaieri , pai mai baiatule, dar PNL cand a facut alianta cu PSD si au nascut copilul cu malformatii numit USL ,cum a fost? N-a fost bine pentru tara ? Tu din ce partid faci parte?Nu cumva din PNL? Stai jos.Nota 4.
Domnilor ” politicieni”, Va consider persoane competente pentru a introduce in dezbaterea publica locala câteva teme importante : 1) Mai este viabila actuala formă de organizare a învăţământului tehnologic din Slatina ?, 2) Cum vedeţi reorganizarea actualei reţele de licee tehnologice?, 3) Poate bugetul local să susţină plata numărului imens de ore ce nu se efectuează ( zeci de clase de seral, maiştri, postliceală care nu efectuează ore) ? Nu pot fi aceştia şcolarizaţi în formă intensivă?, 4) Corespund clădirile desfăşurării procesului de învăţământ ? . Vă recomand o vizită prin “subteranele” C.T. Alexe Marin. , 5) Poate fi regionalizarea o şansă pentru reorganizarea sistemului de invăţământ şi creşterea calităţii acetuia? Noi ( GRI) spunem ca da. Acestea sunt doar câteva din întrebările care preocupă slătinenii. Slatina merită un sistem de învăţământ performant deoarece are are oamenii şi resursele necesare . Vă doresc succes la viitoarele alegeri.
Aaa, deci va veti uni cu PSD-ul cand interesul este comun? Pai, domnule Bircea, cum va puteti uni cu un partid cu o ideologie politica de stanga? Dumneavoastra faceti parte dintr-un partid de dreapta. Cum se impaca aceste lucruri? Cum puteti guverna cu cineva care, din punct de vedere politic, gandeste diferit fata de dumneavoastra?