Era clar că România, prin viziunea schimonosită a lui Dragnea și a clientelei sale politice se întorsese la starea de fapt din primele luni care-au urmat Revoluției din Decembrie 1989. O stare de neînțeles pe care românii n-aveau cum s-o mai înghită la nesfârșit, votul lor clarificator, la aceste alegeri europarlamentare demonstrând că atunci când pseudo-democrația acoperă sârma ghimpată cu flori, ca să nu se vadă de afară, riposta nației este iminentă.
Atmosfera politică în PSD este astăzi trasă la indigo cu cea imediat post-decembristă, când eșalonul doi al PCR plângea, cu lacrimi de crocodil, acuzând abuzurile celui pe care-l pupase în fund, atâta amar de vreme, adică pe Ceaușescu. Atunci, bătrânul edec Ion Iliescu a brevetat democrația originală, pe care Liviu Dragnea, mai mult decât Iliescu, Năstase, Geoană și Băsescu, a ridicat-o la nivel de politică de stat și de drapel național.
Românii, însă, au respins vehement acest concept al rușinii naționale și, iată, sunt hotărâți, indiferent de jocurile suburbane ale câștigătorilor pe hârtie, PNL și USR, să respingă și varianta social-democrată, a neo-democrației socialiste pe care ne-o propune Viorica Dăncilă.
Din păcate, pentru noul socialism în care este implicat și conjudețeanul nostru Paul Stănescu, intruziunea lui Năstase și Michi Șpagă în renașterea PSD adâncește
Falia dintre adevărații reformatori pesediști și conservatorii de tip „Portofele, portofele…” (Marian Oprișan), știut fiind că PSD are și adepți care chiar vor cu adevărat o reformă politică și economică adevărată în România.
N-am să ezit a vă da, dragi cititori, un exemplu de ultimă oră, care mi-a fost dat să-l trăiesc, după ce am postat, pe site-ul Liniei Întâi, un interviu cu primarul pesedist al comunei Bărăști, din județul nostru. În acest interviu, d-l primar, care a scos la „europarlamentare” peste 50 la sută, laudă Guvernul Dăncilă, deplânge soarta lui Dragnea și susține ritos că românii care-au votat cu PNL și USR au dat dovadă de ingratitudine față de Guvernul PSD și de „marile realizări ale acestuia”. Imediat, am primit pe Messenger, o replică taman de la un grup de tineri fermieri pesediști din Bărăști și din împrejurimi care se dezic de modul de gândire politic al lui Gealapu, dezaprobând laudele fără acoperire ale acestuia și spunând că respectivul primar a rămas la nivelul de gândire al unui brigadier de CAP, care nu mai corespunde exigențelor vremilor, nici măcar în viziunea tinerilor pesediști. Mai mult, ei au spus că sunt adepții unei social-democrații moderne, europene, și fac apel la actualul președinte executiv al PSD, Paul Stănescu, să „înscrie partidul pe orbita partidelor social-democrate europene.” La rândul meu, le-am replicat că, deși gândesc sănătos, ei stau încă ascunși, mârâind pe la colțuri, neavând curajul să iasă la bătaie și să reformeze cu adevărat PSD. Mai ales că ei, ca fermieri, au obținut rezultate foarte bune, prin accesarea fondurilor europene… Mi-au promis că vor ieși de la „cutie”, în viitorul apropiat, iar eu le-am promis sprijin mediatic. La modul în care mi-au argumentat viziunea lor proeuropeană și procapitalistă, m-au convins de bunele lor intenții. Curaj le mai trebuie…
Poate că unii cititori vor spune că e nesemnificativ acest exemplu. Pentru noi, însă, este un semnal demn de luat în seamă, un semnal care vine din PSD, din partea unor tineri performanți, care știu carte și sunt profesioniști în agricultură. Lor le repugnă gargara asta de tip neocomunist, conform căreia se spune una la București și alta la Bruxelles. Adevărați tineri social-democrați, ei par să guste, alături de tinerii liberali și useriști, din acest „must care fierbe” ( ca să-l amintim și pe Octavian Goga), dorind atât schimbarea clasei politice, cât și a PSD. Cu siguranță, vom avea o vară politică incandescentă!
Dumitru Sârghie