AcasăLa ordinea săptămâniiNe dorim cu toții ca PSD să dispară din județul Olt măcar...

Ne dorim cu toții ca PSD să dispară din județul Olt măcar 25 de ani!

După scorul bun obținut cu PMP, iată că noul PNL, avându-vă și pe dvs. la cârmă, câștigă – la Slatina – aproape 47%, la alegerile prezidențiale. Ce indică acest scor?

E tendința clară că, în Slatina, electoratul se îndreaptă către dreapta și asta am văzut-o încă din primul tur, când am obținut aproape 26%. Și atunci nu a fost un vot negativ ca acum, a fost un vot pe candidat și partid. Practic, în turul I, împreună cu celelalte partide de dreapta, am bătut PSD la Slatina.

Ori acum PSD a încercat să fure votul, și numai pe listele suplimentare, pe Slatina, au votat aproape 7%. Asta înseamnă că, dacă luăm de acolo o parte dintre cei aduși de PSD, cred că ieșeam câștigători pe Slatina. Având în vedere că PSD are primar, are Consiliul Județean, are toate instituțiile conduse de directori PSD, directori care au fost foarte activi în Slatina.

marian caruntu 604În timpul turului al doilea, la fiecare secție de votare era un director de instituție, era cineva din primărie, era cineva din CJ Olt. De asemenea, Poliția Locală a fost de multe ori de partea lor. Am încercat să-i dăm afară din secțiile de votare sau din preajma secțiilor de votare și n-am putut, pentru că Poliția le ținea partea. Practic, au fost omniprezenți, la fiecare secție de votare, oameni de la PSD. Au stat acei oameni 14 oare în frig, prin mașini, făcând diverse activități, de multe ori ilegale, ca să câștige voturi. La câtă împotrivire pe care am avut-o, am luat un scor extrem de bun.

Este meritul echipei din Slatina și se pare că avem o perspectivă foarte bună pentru a face o echipă competitivă. O parte dintre oamenii din PDL, o parte dintre oamenii din PNL, o parte dintre oamenii cu care am venit din PMP… Se pare că au lucrat extrem de bine cu mine și eu zic că, în viitorul apropiat, PNL Slatina va fi o forță cu mult peste PSD.

Ați reușit cele trei echipe ale fostului PMP, PDL și PNL să vă omogenizați și să lucrați umăr la umăr?

Practic, am fost trei echipe aproape egale: PDL, PNL și cei care am venit din PMP. Așa cum v-am spus am lucrat foarte bine. Au fost, bineînțeles, și oameni care m-au dezamăgit. Și dintr-o parte și din alta… Am luat-o ca atare și am lucrat cu cine a vrut să lucreze. Iar cu cei care au lucrat în această campanie va ieși o echipă foarte bună. Sunt oameni care nu sunt foarte vizibili, oameni care nu sunt foarte cunoscuți, dar oameni care au muncit. Oameni care nu fac o politică a cuvântului sau a vorbelor, ci o fac o muncă politică, o politică a faptelor… Ceea ce este mult mai important decât a ne afla așa în vorbă pe la ședințe.

Noi am avut acțiuni și timp de trei săptămâni și jumătate am fost zi de zi și seară de seară pe stradă. Am avut o activitate intensă, chiar dacă nu am fost foarte mulți. Am fost în blocuri, în scări, am împărțit și materiale electorale iar cetățenii Slatinei au beneficiat de prezența și de informarea noastră pe strada. Pentru că la noi Iohannis nu era foarte cunoscut. A trebuit să mergem să convingem oamenii, pentru că au fost și intoxicări, pe care a trebuit să le demontăm. Se pare că am avut succes!

Este d-l Iohannis președintele providențial, care să reformeze această clasă politică?

S-au întâmplat imediat niște lucruri care s-au tergiversat luni de zile și acum s-au putut face. Se pare că, dacă există voință politică la vârf, se pot face lucrurile acestea. Până la urmă, lucruri normale care trebuiau făcute de mult. Și aici mă refer la respingerea Legii Grațierii și Amnistiei și la ridicarea imunității acelor parlamentari. Apoi, să vedem ce facem cu primarii care au plecat, care-și vor pierde, probabil, mandatul. Asta este! E alegerea lor… Sunt lucruri normale și de bun-simț care trebuie să se întâmple de acum încolo! În doar două zile s-au făcut lucruri foarte, foarte importante. Semnalul e că se poate!

Cum vă explicați atitudinea actuală de mielușel a lui Victor Ponta?

Frica, frica de popor! Lui nu i-a fost frică de nimeni, decât acum de popor. După cum vedeți, acum e în concediu. Ponta s-a speriat atât de tare de popor încât nu știe unde să se ascundă. El a crezut că acest popor e atât de ușor manipulabil și că va face numai ce vrea el.

Dar acum sancțiunea poporului a fost atât de dură, încât a intrat frica în ei.

echipa campanieTineretul a avut un rol foarte important. Facebook a luat foc… Iată că în cartierul muncitoresc Steaua Roșie a câștigat Iohannis. Cum vă explicați?

Da, la Steaua Roșie a câștigat Iohannis, pentru că este un cartier mai tânăr. Sunt oameni care muncesc, oameni care nu stau cu mâna întinsă la ajutoare sociale. Sunt oameni care lucrează în străinătate, oameni care lucrează la TMK, la Pirelli, la ALRO și ALPROM.

Sunt oameni activi și oameni care își dau seama că numai muncind pot să aibă un trai decent. Și numai conduși bine pot să aibă un trai decent. Nu prin promisiuni, nu prin măriri de pensii pe hârtie, de ajutoare sociale, de alocații nesemnificative… Ei au învățat să trăiască în economia și viața reală, ca și cei din Occident. Oameni care știu că, dacă muncești, trăiești bine. Dacă nu muncești, nu trăiești bine… Important e să le creăm locuri de muncă.

Care ar fi primele măsuri pe care trebuie să le ia noul PNL la nivelul județului Olt?

Cred că ar trebui să se pornească de jos cu reorganizarea partidului. Să se înceapă cu comunele… Nu m-am implicat foarte tare în județ, dar am observat că sunt comune unde cele două organizații n-au funcționat împreună. N-a fost o bună conlucrare și scorurile s-au văzut.

Cred că acum trebuie puse împreună și cine rămâne foarte bine, cine nu – aduși oameni noi. Trebuie făcute comună cu comună, pentru că se poate face un partid puternic în Olt. Dar trebuie răbdare, pentru că au plecat foarte mulți oameni.

După care trebuie luate orașele, pentru că nu știu dacă această conducere duală este foarte bună. Trebuie făcute alegeri, clar…

Județul Olt va avea pe frontispiciu o altă emblemă, o emblemă a victoriei Dreptei. Credeți că se va consolida Dreapta în Olt?

Cred că da. Avem toate premisele să facem acest lucru. Dacă ascultăm și sfaturile de la Centru, acelea de a nu primi traseiști, de a aduce oameni noi, oameni nepătați, de a face organizații puternice și de a respecta dorința poporului, aceea de a nu fi promovați oameni corupți, de a nu ne bate joc de interesele oamenilor…

Cred că putem ajunge să câștigăm alegerile viitoare, la nivelul județului Olt. Ceea ce nu s-a întâmplat de 25 de ani încoace. Să spunem, întra-adevăr, că dreapta conduce județului Olt. Iată în ce hal a ajuns județul Olt, din cauza PSD!

Ce preferați: demisia Guvernului Ponta sau continuarea lui, ca să vadă lumea cam cât e de incompetent?

Eu aș prefera să continue guvernul PSD, nu neapărat Guvernul Ponta. Cred că Ponta ar trebui să-și dea demisia. Ar fi cel mai indicat și pentru țară și pentru el. Dar un Guvern PSD ar trebui să meargă înainte să vedem cum își acoperă toate acele promisiuni electorale, să vadă și poporul că au mințit în cel mai josnic mod.

Și atunci poate că vor fi sancționați și mai dur, decât acum. După ce toată lumea va vedea că au mințit grosolan ca să câștige alegerile, să fure alegerile…

Avem un ministru al Bugetului din Olt, care nu și-a făcut treaba… Nu avem Buget,  n-avem nimic… Ce ar trebui să se întâmple cu acest ministru, care – la fel ca și Ponta (parcă sunt o copie fidelă) – ne minte?

Acest guvern trebuie să plece. Și Ponta, și   ministrul Bugetului, și ministrul Transporturilor… Nici un minister n-a făcut nimic, în afară de campanie electorală. Am văzut foarte bine că și Vâlcov și ceilalți au făcut campanie, n-a fost niciunul la minister. Nu mai au ce căuta acolo!

Sunt foarte mulți și din partidul dvs. care au probleme cu Justiția. Un singur semnal că Iohannis sau noul PNL ar încerca să-i sprijine ar fi dezastru…

Nici nu se pune problema. Am văzut foarte clar că și Roșca și ceilalți au mers împreună cu pesediștii. Cred că așa se va continua. Semnalul a fost dat! Cine a vrut să înțeleagă a înțeles că nu se mai poate, cine nu vrea să înțeleagă probabil că va ajunge unde trebuie, adică după gratii.

Este foarte important că Justiției i se dă voie să lucreze. Acum fiecare face ce face pe pielea lui.

Care este mesajul dvs. către electoratul slătinean?

Mesajul este simplu. Să privească la reformarea clasei politice. Să vadă dacă se face sau nu și, la viitoarele alegeri, să-i penalizeze pe cei care n-o fac. Este simplu… Oamenii au văzut că votul lor poate schimba ceva.

Dacă electoratul va vedea un PNL reformat, va vota cu PNL. Dacă va vedea un PSD reformat, va vota cu PSD. Dacă nu va vedea un PSD reformat, nu va vota cu PSD și așa poate dispărea PSD din județul Olt. Și asta ne dorim cu toții, să dispară din Olt măcar 25 de ani! Să dispară un sfert de secol și după aceea să revină!

Dragoș Sîrghie

3 COMENTARII

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments