Pentru un român adevărat, oriunde s-ar afla el, iubirea de patrie reprezintă confortul propriei libertăți spirituale. Nimic și nimeni nu poate să-i impună ceea ce el iubește de bunăvoie și nesilit de nimeni. Dar, dintre toți aceștia, puțini reușesc să-și manifeste patriotismul, în mod firesc, ca și cum n-ar fi împinși de vreun interes anume…
Scriu aceste rânduri cu speranța lacomă că generația mai tânără a Slatinei noastre seculare se va îndrepta cu interes asupra marilor personalități ale acestor locuri, asupra acelor nume ilustre care au bulversat prin educație, cultură, comportament și naționalism curat regimul obedienței comuniste. Aș aminti aici doar patru slătineni care pot constitui modele și îndreptar pentru junimea de azi și de mâine a Slatinei. E vorba, dragi cititori, de scriitorul Demetru Iordana, de filosoful și poetul gândirist Pan Vizirescu, de apostolul și pedagogul neamului Traian Biju și de cântărețul de operă, tenorul Antonius Nicolescu.
Toate aceste nume sunt indisolubil legate de numele celei mai prestigioase școli de învățătură a Slatinei din toate timpurile, anume Colegiul Național „Radu Greceanu”. Școala care a dat României și lumii întregi „o samă” de „aștri ai gândirii și simțirii” românești, precum și „atâția geniali destrămători ai misterelor profunde și întunecate”, cum ar spune inegalabilul Traian Biju.
Pentru edificare, vom prezenta astăzi scurte fragmente din gândirea patriotică a acestor români „grei de glorie”, adevărate modele pentru noi toți.
Scriitorul Demetru Iordana, ucis de Securitate în 1979, pe trecerea de pietoni, după ce suferise ani grei rigorile închisorilor comuniste era, totuși, optimist în privința înțelepciunii nației sale: „N-aș vrea să fiu sceptic de pe acum, sunt încă prea tânăr și îmi place să cred că nu ne vom ofili tinerețea într-o societate stearpă, ci vom fi redați rosturilor noastre adevărate. (…) Trăim o epocă de mare răscruce, nu numai pentru soarta obștească, ci și pentru cea individuală. Cel ce va ieși bine din frământările acestea va fi un om tare, care își va croi destinul până la capăt. Eu vreau să fiu unul dintre aceștia!”
Surghiunit și blamat de comuniști și de Securitate, filosoful și poetul Pan Vizirescu a rămas, până la final, un român absolut, fără rest: „Socotesc o binecuvântare că am venit pe lume în acest neam, că n-am fost deviat în altă parte. Apartenența mea la neamul românesc este, într-adevăr, o bucurie și un dar ceresc. (…) N-am scris niciun cuvânt fără să mă întreb unde e Dumnezeu, unde e poporul român.”
Nebun de fericirea neamului său, Traian Biju a fost, deseori, „îmbrăcat” de comuniști în pielea „dușmanului poporului”. Acest lucru nu l-a destabilizat niciodată, el ieșind triumfător din toate încercuirile destinului: „Am învins pe calea armelor, trebuie să învingem și pe teren economic, dar mai ales, cultural, dacă vrem să valorificăm jertfa neprețuită a neamului, care nu mai poate și nu mai trebuie să fie lipsit de aureola culturală, la care are drept prin calitățile superioare ale geniului latin. Dacă muzele tac când bubuie tunul, muzele trebuie să recucerească sufletele și mințile noastre când tunul tace amorțit”.
Toni Nicolescu, cântărețul de operă care a cântat pe marile scene ale lumii, nu și-a uitat niciodată Slatina natală: „În Germania mă simt ca acasă. La Slatina, mă simt și mai acasă. Slatina este casa caselor mele, oriunde m-aș afla. Pe care n-am uitat-o niciodată. Este biserica mea, unde vin cu drag și pietate, ca să mă rog pentru strămoșii mei. Iar străinilor le spun mereu că sunt din Slatina. Iar Slatina este un oraș din România, despre care ei cred că se produce doar grâu și porumb. Eu le spun clar că Slatina produce și spirit!”
Ei, bine, dragi cititori, toți acești slătineni, ca și ceilalți români asemenea lor, au fost nebuni de fericirea neamului românesc, cum ar spune Traian Biju.
Dumitru Sârghie