Daniel David, sinistrul-ministru al (Ne)educației valahe, ne servește o nouă gălușcă reformistă: profesorii să fie evaluați de elevi și de părinții acestora. O idee magnifică într-o țară unde elevul nu mai are manual, dar are pretenții, iar părintele nu mai are timp de copil, dar are timp de reclamații.
Fără a nega că există uscături în rândul cadrelor didactice —, tovarășul ministru fiind, în acest sens , un exemplu elocvent — să arunci profesorul într-un asemenea circ evaluativ, într-o Educație pusă la pământ de regimurile iohannisian și ciolacian, nu înseamnă reformă. Înseamnă sabotaj cu ștampilă oficială.
Profesorul, deja umilit, prost plătit și transformat în suspect de serviciu, ajunge acum să fie judecat de copilul pe care trebuie să-l educe și de părintele care a abandonat de mult educația de acasă. Autoritatea catedrei e îngropată sub chestionare, zâmbete false și statistici inutile.
Când elevul „evaluează” înainte de a învăța, iar părintele notează înainte de a educa, nu mai vorbim de școală, ci de o farsă națională. (Ne)educația devine politică de stat.
Rezultatul? O țară care își dinamitează viitorul din interior. Războiul cu (ne)educația este deja pierdut în multe școli. Consecințele vor fi pe termen lung: generații fără repere și un stat fără coloană vertebrală.
Restul sunt procente.
Dumitru Sîrghie
