AcasăEditorialNicușor Dan și viitorul „luminos” al patriei

Nicușor Dan și viitorul „luminos” al patriei

Multă vreme, toate mizeriile politice ale lui Nicușor Dan puteau fi puse pe seama incapacității administrative, a autismului politic, a ezitărilor și a unui mandat tot mai tenebros.

Astăzi, însă, se conturează o altă imagine: aceea a unui politruc lucid, care știe foarte bine ce vrea.

Din această perspectivă trebuie privite și jocurile sale politice. Nu pare interesat de o opoziție puternică, de un guvern autonom sau de o confruntare democratică reală. Își caută aliații acolo unde îi sunt folositori, își lovește adversarii cu premeditare, acolo unde îi poate slăbi și pare să facă, metodic, igiena politică a spatelui celor de care are nevoie. Lui Grindeanu, bunăoară. PSD-ul devine frecvent partener de împrejurare, PNL și USR sunt împinse spre margine, iar Bolojan apare ca un adversar pe care președintele îl privește cu o ură, aproape patologică.

În același timp, apropierea de George Simion poate fi citită ca o încercare de a controla și radicalismul golănesc, prin negociere. În politica românească, dușmanul de ieri poate deveni foarte repede instrumentul de mâine.

Nu avem nevoie să inventăm conspirații pentru a vedea pericolul. E suficient să observăm mecanismul: instituții slăbite, partide fragmentate, adversari neutralizați și o putere prezidențială care se prezintă drept arbitru, în timp ce își construiește propriul teren de joc.

Dacă această tendință va continua, Nicușor Dan riscă să nu rămână în istorie drept reformatorul promis. El e doar politrucul, fără ideologie,  care a învățat să transforme aparenta-i neputință în instrument de putere.

Iar atunci „România normală” pe care ne-a promis-o acest guguștiuc ar putea deveni România în care democrația rămâne în decor, instituțiile funcționează cu ușile închise, iar cetățeanului i se explică mereu că totul se face pentru binele lui.

Am mai văzut filmul acesta.

Știm și finalul.

Dumitru Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments