Conform unul comunicat de presă semnat de Angela Nicolae – Prefectul județului Olt, ieri, 5 august 2019, a fost convocat, în ședință, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Olt, ca urmare a confirmării a cinci cazuri de Pestă Porcină Africană (PPA), în localitățile Gostavățu și Stoenești.
În calitate de președinte al Unității Locale de Decizie Olt, prefectul județului a supus aprobării membrilor CLCB Planurile de măsuri pentru controlul PPA în exploatațiile din localitățile menționate și a dispus transmiterea de urgență a acestora către unitățile locale de sprijin de la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Planurile aprobate stabilesc zonele de restricție, protecție și supraveghere, precum și măsurile de restricție pentru mișcarea animalelor în acele zone.
În total, de la începutul anului 2019, în județul Olt, au fost înregistrate 32 de focare de PPA, din care un focar stins, la Șerbănești. Pentru combaterea bolii, au fost ucise 1069 capete suine în gospodăriile populației.
„Până la această dată, a fost despăgubit un singur proprietar din comuna Șerbănești, valoarea plății fiind de 7370 lei. Pentru restul proprietarilor din Cilieni și Gostavățu, unde acțiunea de ucidere a porcilor s-a încheiat recent, urmează să se acorde, în cel mai scurt timp, despăgubiri.
Facem un apel către populație, să înregistreze porcii în baza națională de date, pentru a putea beneficia de despăgubiri, în cazul apariției bolii.
De asemenea, rugăm cetățenii ca orice suspiciune de boală să fie anunțată imediat medicului veterinar din localitate, Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Animalelor Olt sau autorităților locale”, se precizează în comunicatul de presă.
Ionuț DUMITRESCU