AcasăNoi reglementări ale Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Olt
Array

Noi reglementări ale Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Olt

Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Olt aduce la cunoștința solicitanților de pașapoarte prelungirea, până la noi dispoziții, a termenului, inițial de 31.03.2020, în care subzistă necesitatea programării online pentru preluarea cererilor pentru eliberarea documentelor de călătorie în străinătate, necesitatea solicitării celorlalte servicii exclusiv prin corespondență poștală sau prin e-mail și numai cu prezentarea de documente care justifică urgența solicitării, precum și a termenului de suspendare temporară a activității la punctele de lucru ale acestui serviciu, din municipiul Caracal și orașul Corabia.

pasapoarte li netSe recomandă posibilitatea optării pentru ridicarea pașaportului simplu electronic folosind procedura de ridicare prin curier, chiar și în situația în care, inițial, s-a optat pentru ridicarea documentului de la ghișeul unui serviciu public comunitar de pașapoarte sau de la un oficiu consular sau o misiune diplomatică a României în străinătate.

„Rugăm a se avea în vedere că, pentru preluarea cererilor pentru eliberarea pașapoartelor, simple și temporare, există, în continuare, obligația prezentării de documente din care să rezulte necesitatea unei călătorii care se va efectua în cel mult 30 zile de la momentul înregistrării cererii, cu transmiterea, anterior efectuării programării online (în cazul unui răspuns favorabil), prin e-mail, a documentelor justificative în acest sens”, a declarat Florin-Constantin Homorean, prefectul județului Olt.

Cu privire la activitatea de audiențe ce se pot solicita conducerii Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Olt, aceasta se va desfășura, în continuare, telefonic, la numărul 0755108782, în zilele de marți și joi, în intervalul orar 12:00-14:00.

Ionuț Dumitrescu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments