Tuesday, June 22, 2021
Acasă Politica Noii aleși ai PSD Olt și-au ridicat mandatele de parlamentari

Noii aleși ai PSD Olt și-au ridicat mandatele de parlamentari

După un scor mai mult decât mulțumitor, obținut de PSD Olt, la recentele alegeri parlamentare, din 6 decembrie, senatorii și deputații PSD Olt și-au ridicat mandatele de parlamentari ai României.  Din punct de vedere politic, președintele PSD Olt Marius Oprescu, dar și secretarul-general al partidului, la nivel național, senatorul Paul Stănescu, și-au îndeplinit toate profețiile. PSD Olt trimite în forurile legislative parlamentare cinci deputați și doi senatori, după cum urmează: Marius Iancu, Cătălin Grecu, Florin Barbu, Adrian Chesnoiu și Emil Albotă, respectiv Paul Stănescu și Siminica Mirea. Prezentăm, în continuare, declarația președintelui PSD Olt, Marius Oprescu, care i-a însoțit pe demnitarii social-democrați prezentați mai sus, dintre care a lipsit „motivat” senatorul Paul Stănescu, domnia sa având misiuni la nivelul cel mai înalt al PSD.

„Sunt și oameni cu experiență, care au mai fost parlamentari, așa cum sunt doamna Mirea, domnul Stănescu, domnul Iancu, dar avem și oameni noi, care merg pentru prima oară în Parlamentul României. Sunt convins că tinerețea și elanul, împreună cu experiența celor care au mai fost, vor reuși să preia mesajele primarilor din județul Olt, mesajele oltenilor și să le ducă mai departe. Toate acestea trebuie să se transforme în legi bune pentru români și pentru locuitorii județului Olt.

Așteptările mele de la echipă: în primul rând, așa cum am spus-o de fiecare dată, vreau ca ei să fie în comunitate, permanent. Luni, marți și miercuri sunt zile de plen și de comisii, iar joia și vinerea sunt zile de teritoriu. Prima condiție, atunci când am făcut listele, a fost ca toți acești parlamentari să se regăsească în județ, în rândul comunităților, în rândul oamenilor care i-au ales și i-au trimis acolo!”

Dragoș Sîrghie

RELATED ARTICLES

PNL Olt – reconfirmarea legitimității, prin alegeri în localitățile Oltului

Liberalii din șapte localități ale județului Olt și-au ales președinții. Astfel, au primit girul colegilor: Daniel Tudor – președinte PNL Scornicești, Cristi Pavel –...

„PNL și USR au ajuns să disprețuiască cele mai vulnerabile categorii sociale: pensionarii și copiii” – a declarat Paul Stănescu, secretar general PSD

Senatorul PSD Paul Stănescu, secretar general al PSD, a transmis un comunicat de presă, în care vorbește despre faptul că guvernarea actuală nu este...

Marius Oprescu și Liviu Voiculescu pun la încercare psihologia electoratului din Deveselu

Dacă vrei să cunoști un județ, cu bunele și relele lui, trebuie, mai întâi, să-i cunoști pe politicienii care-l reprezintă, atât la nivel local,...
- Advertisment -

Most Popular

PNL Olt – reconfirmarea legitimității, prin alegeri în localitățile Oltului

Liberalii din șapte localități ale județului Olt și-au ales președinții. Astfel, au primit girul colegilor: Daniel Tudor – președinte PNL Scornicești, Cristi Pavel –...

Dumitru Sârghie-Mitif și poezia pamflet care va dăinui

Am primit cartea „Glonțul restaurației”, Editura Arena Artelor, cuprinzătoare, 240 de pagini, poezie care place și convinge. Cartea „Glonțul restaurației” dovedește că autorul, Dumitru...

COLONELUL ȘTEFAN VĂDUVA – LA ORA ADEVĂRULUI!

În vremurile acestea cu un pronunțat caracter materialist-dialectic, sintagma „consilier local” îți produce o grimasă, gândul fugindu-ți automat la o sinecură grasă, acordată de...

O nouă zi, alți copii, alte povești în cadrul Proiectului  Național „Citește 100 de povești”, inițiat de Asociația Ovidiu.ro.

Începând din 14 iunie, în intervalul orar 17:30-18:30, în Parcul Tineretului din Slatina, Grădinița cu Program Prelungit „Ion Creangă” organizează întâlniri cu copiii preșcolari,...

Recent Comments