AcasăActualitateNoii polițiști au depus jurământul de credință

Noii polițiști au depus jurământul de credință

La începutul acestei săptămâni, cei 14 polițiști încadrați din sursă externă la Inspectoratul de Poliție Județean Olt, care au promovat concursul de selecție pentru încadrare din sursă externă, au depus jurământul de credință. Evenimentul a avut la Centrul de Formare și Perfecționare a Polițiștilor “Nicolae Golescu” Slatina.

Alături de conducerea IPJ Olt, au fost prezenți șefii polițiilor municipale și orășenești, șefii secțiilor de poliție rurală, precum și șefii posturilor de poliție unde își vor desfășura activitatea noii polițiști. Invitați la această manifestare au fot șefii structurilor MAI, la nivel teritorial; prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, precum și alți reprezentanți ai agențiilor de aplicare a legii de la nivelul județului Olt.

juramant politisti oltCeremonia a început cu intonarea imnului de stat, urmată fiind de depunerea jurământului de credință a polițiștilor.

Începând cu data de 25 iulie a.c., noii polițiști vor participa, timp de trei luni, la cursul de inițiere în carieră, care se va desfășura la Centrul de Formare și Perfecționare a Polițiștilor “Nicolae Golescu” Slatina, timp în care vor dobândi deprinderi practice specifice, fiind apți pentru a se alătura celorlalți colegi în lupta împotriva infractorilor.

După finalizarea cursului, aceștia vor susține un examen de definitivare în profesie.

Ionuț Dumitrescu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments