Biografia și bibliografia profesorului, filosofului, traducătorului și publicistului Constantin Floru (8 septembrie 1897, București – 10 octombrie 1983, București), fiul lui Ion S. Floru, istoric și pasionat profesor de istoria românilor, născut în comuna Floru, județul Olt, nu au fost cercetate și, deci, cunoscute așa cum se cuvine și cum, de altfel, merită.
L-am cunoscut, aici, în București, pe profesorul și cărturarul Constantin Floru cu multe decenii în urmă. Era un intelectual ce venea dintr-o altă lume. Era, în același timp, de o rară modestie, cum nu mi s-a întâmplat să mai constat de atunci și până acum.
Fusese unul dintre cei mai apropiați și apreciați discipoli ai profesorului și filosofului Nae Ionescu, căruia, postum, i-a publicat cursurile de Filosofie și Logică, precum și o parte din publicistica sa culturală.
Făcea parte dintr-un grup de intelectuali, printre care amintim pe Constantin Noica, Nicolae Bagdasar, Dionisie Pippidi, Radu Stoichiță, Aurora Nasta, Alexandru Elion și Edgar Papu, care traduceau, în acele vremuri, din germană, opere fundamentale ale filosofiei universale.
A fost toată viața profesor de Filosofie și Literatură Universală la diferite școli și licee bucureștene, unde s-a bucurat de autoritate și prestigiu.
Un timp a fost dascăl de Filosofie la Colegiul Național „Sf[ântul] Sava“, unde a inițiat și organizat pelerinaje în țară și în străinătate, impresiile din aceste călătorii au fost publicate în ziarele importante ale epocii, precum și în publicația celebrei instituții de învățământ, aici menționată.
Restitui, aici, pentru frumusețea și eleganța discursului narativ, evocarea Pelerinaj la Roma1, care este, de fapt, un energic îndemn la călătorie, ca formă a cunoașterii profunde a unei realități.
*
PELERINAJ LA ROMA
Prietenilor din clasa a VIII-a
ca un îndemn la călătorie
„Pelerinaj“ a fost cuvântul sub care s-a organizat călătoria celor 1.500 de persoane, iarna aceasta, în prima jumătate a lunii ianuarie. O călătorie la Roma e pentru români un pelerinaj și astăzi, așa cum era pentru teologii latiniști ai Ardealului și, mai de curând, pentru Badea Cârțan. Adunați în incinta de piatră a forului, nu ne îndemna primarul tânăr al Romei să ne căutăm fiecare strămoșul, între sutele de luptători daci și romani reprezentați pe Columna Traiană? Bustul împăratului, cu masca lui puternică de soldat, ne-a devenit la toți familiar. L-am întâlnit așa de des pe galeriile Vaticanului și în muzee. Am trăit câteva zile în Roma antică, pe care regimul Italiei de azi o scoate, în fiecare zi mai întreagă, la lumină.
Pelerini? Cuvântul nu se potrivea totuși decât în parte cu sufletul nostru puțin aplecat spre reculegere, trăind cu tentația necontenită a pitorescului și a artei. Viața în grup, schimbarea repede a locului, nu permite întoarcerea în tine. Poate că Italia însăși e prea împodobită, natura ei prea plastică pentru a face ușoară viața aspră în spirit.
Răsfoiesc notele mele de drum. Toate respiră aceeași atmosferă de încântare estetică. Pitorescul teatral al Romei papale cu bisericile și piețele ei nesfârșite; vederea unică de pe treptele „Sfintei Treimi din Munte“, lângă care locuiam; cele peste o sută de trepte ale scării de marmoră pe care le-am urcat de atâtea ori din Piazza di Spagna spre casă; piatră albă și grilaje de fier, palmieri și arhitecturi înflorite, împlinesc în mintea mea cel mai încântător peisaj baroc pe care-l cunosc. Și fântânele romane, pe care le-am văzut încărcate de țurțuri! Fontana del Tritone, Fontana di Trevi…, Fontana delte Tartarughe, pentru care am întrebat din om în om, prin cartiere vechi, în ceasuri de seară.
Despre Italia de azi mă simt puțin pregătit să vorbesc. N-am cunoscut-o pe cea de ieri, ca să pot judeca ce e nou în puternica țară prin care am umblat. Am trăit însă, la fiecare pas, mândria sufletului italian. Ne-am bucurat de prezența bărbătească a Ducelui în Piazza Venezia, am văzut defilând cohortele de tineri și copii în ritmul „giovinezzei“. Am admirat atleții de marmoră, care străjuiesc Forul lui Mussolini, în cadrul său de pini și gazon. Pe tot cursul călătoriei, căi ferate electrice; peste dealurile de piatră ale Dolomiților și Apeninilor, sub cerul Friulului, Umbriei și Toscanei, pretutindeni panglica șoselelor și autostrăzilor impecabile.
M-a interesat mult omul însuși. Mai ales cel din Roma. Viu și energic, trăsăturile lui regulate au o duritate pe care n-o găsești la florentinul curtenitor și la venețian. În toți simți, însă, sub surâs și amabilitate, rezerva unui popor conștient de destinul său.
Pelerinajul nostru, un oraș întreg în mișcare, a însemnat un adevărat contact de popoare, impresionant prin înțelegerea spontană, neașteptată, care ne întâmpina. Un gând de recunoștință pentru Institutul de Cultură Italiană, care a privegheat la organizarea excursiei.
CONSTANTIN FLORU
Profesor
Notă
- Constantin Floru ~ Pelerinaj la Roma în Revista Colegiului Național „Sfântul Sava“, 12, nr. 5-6, aprilie – mai 1938, p. 3.
Nicolae Scurtu
