Într-o atmosferă oficială, ieri, la Prefectura Olt, în baza ordinului ministrului de Interne, Marcel Vela, ordin contrasemnat de premierul Ludovic Orban, a avut loc înscăunarea subprefectului de Olt, în persoana domnului Nicolae Hristescu. Evenimentul, similar în mai multe județe din România, a fost coordonat de ministrul Marcel Vela, prin sistemul de videoconferință. La eveniment au participat prefectul județului Olt, d-l Florin Homorean, șefi de servicii, directori de deconcentrate, prieteni ai proaspătului subprefect, presă…
La 30 ani de la REVOLUȚIA din Decembrie 1989, iată, un fapt îmbucurător: Prefectura Olt este reprezentată de doi tineri educați, fără schelete în debara și, mai ales, neafectați de Biblia Roșie a Partidului Comunist Român. Doi tineri de orientare liberală, care ne alimentează speranța într-o lume mai bună și mai dreaptă… Deși unii l-au ironizat pe noul subprefect, pentru faptul că le-a mulțumit primului ministru, partidului său și liderului județean al acestuia (a se citi ALDE și Ioan Ciugulea), personal, am apreciat sinceritatea d-lui Hristescu, având în vedere că așa zisa depolitizare a Instituției Prefectului e o minciună cât roata carului. Prefecții și subprefecții sunt numiți politic, conform aceluiași algoritm politic (algoritm înseamnă ritmul durerii), din 1989 încoace, iar domnia sa, prin acele mulțumiri, nu a făcut decât să reflecte adevărul. Ce să spună? Că este independent și că nu are nicio tangență cu ALDE, atâta timp cât grație pactului încheiat de Orban cu Tăriceanu, s-a născut guvernul în exercițiu!? Ar fi fost o ipocrizie, care nu-l caracterizează pe tânărul Nicolae Hristescu, un politician educat la altă școală decât cea a minciunii trufașe, a ipocriziei și a spunerii jumătăților de adevăr. Că sistemul prefectural trebuie reformat, asta e altă poveste, pe care liberalii ar trebui s-o rezolve, în cazul în care vor demonstra că chiar vor să reformeze România.
După depunerea jurământului, Nicolae Hristescu a spus, printre altele:
„Pentru cariera mea se deschide un alt drum. Vreau să îi mulțumesc domnului prim-ministru pentru ordinul de numire, vreau să îi mulțumesc, în primul rând, și domnului președinte al organizației județean ALDE, domnul Ioan Ciugulea, tuturor apropiaților, tuturor prietenilor care m-au susținut și au avut încredere în mine pe drumul pe care urmează să îl străbat.
(…) Eu cred în ideea de echipă. Vin ca un plus alături de domnul prefect Homorean. Predestinat sau nu, începem cu litera H. Cu tinerețea, cu experiența, cu expertiza acumulată de-a lungul anilor în diferite instituții în care eu mi-am desfășurat activitatea, cred că voi fi un plus și că vom reuși să vedem într-o perioadă rezultatele, eficiența și rolul nostru, al instituției, pentru că avem în față cetățenii acestui județ.”
FELICITĂRI, NICOLAE HRISTESCU!
Dumitru Sârghie