AcasăPoliticaNu au ei șefi de instituție câți prieteni avem noi!

Nu au ei șefi de instituție câți prieteni avem noi!

Astăzi, 11 februarie a.c., Marius Bălașa – candidat PNL la Primăria Slatina – alături de membrii PNL Olt – Victor Iacobescu și Andrei Iordache, a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia au vorbit despre Legea inițiată de Liviu Dragnea, despre rapoartele Curții de Conturi în urma controalelor la Primăria Slatina, dar și despre faptul că PSD încearcă, prin toate pârghiile, câștigarea Primăriei Slatina, la alegerile locale din luna iunie a acestui an.


PSD ESTE UN PARTID TRIBUTAR PRACTICILOR DE MULT UITATE

Marius Bălașa și-a început discursul cu subiectul Legii Dragnea, numită de acesta ca fiind o practică comunistă de a cenzura libera exprimare: „PNL va vota împotriva Legii Dragnea – anti-defăimare. PNL a reușit să impună respectarea procedurilor, astfel că se amână cu o săptămână subiectul. Dacă, totuși, va trece de Camera Deputaților, PNL va ataca, la Curtea Constituțională, această lege. Este clar că este o lege care ne aduce aminte de practicile comuniste și care bagă pumnul în gură presei și libertății de exprimare. Încă o dată, se confirmă faptul că PSD este un partid tributar practicilor de mult uitate.

balasa iordache si iacobescuUn alt punct pe ordinea de zi a candidatului PNL la Primăria Slatina este acela referitor la anumite contracte de concesionare încheiate de Primăria Slatinei, contracte pentru care Curtea de Conturi a efectuat anumite rapoarte în care a enumerat și neregulile constatate. Este vorba de două contracte între Primăria Slatina și SC Ecumenic, pe de o parte, și Primăria Slatina și SC Rupiah, pe de altă parte. Pentru aceste contracte, se solicită rezilierea.

„Vreau să aduc în atenția opiniei publice subiectul legat de ultimele rapoarte ale Curții de Conturi, în care constatăm o serie de nereguli găsite în Primăria Slatina. Ele sunt foarte multe, sunt publice. Eu o să fac referire la două dintre ele în mod special, și anume la contractul pe care Primăria Slatina îl are cu SC Ecumenic și precizarea pe care o găsim într-unul dintre rapoartele Curții de Conturi: «nerealizarea de către concesionar a investițiilor programate în cadrul contractul public, concesionarea Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat, având ca obiect de amenajare și de exploatare a cimitirelor umane din municipiul Slatina». Se reclamă că taxele și serviciile percepute în cimitirul Slatina de către firma SC Ecumenic sunt mari. Acest lucru ne obligă să luăm atitudine și să solicităm Primăriei Slatina rezilierea acestui contract.

Un alt punct legat de rapoartele Curții de Conturi sunt neregulile găsite în contractul cu SC Rupiah. Neregulile sunt într-un număr mai mare, se observă că, încă de la semnarea contractului sunt mari probleme. Una și poate cea mai importantă observație din raportul Curții de Conturi, o neregulă a acestui contract: «atribuirea contractului de concesionare a serviciului având ca obiect întreținerea, dezvoltarea și amenajarea parcurilor și a spațiilor verzi, a locurilor de joacă și a fântânilor arteziene din municipiul Slatina unui ofertant care nu îndeplinea condiția obligatorie prevăzută în documentația de atribuire privind încheierea unei asigurări de răspundere profesională». Raportul continuă cu aceste nereguli găsite, «nu au fost stabilite clauze contractuale referitoare la constituirea garanției de bună execuție, precum și neelaborarea regulamentului de delegare a gestiunii de serviciului public de administrare a domeniului public și privat de interes local» și, bineînțeles, «neestimarea valorii estimate a contractului privind concesionare conform prevederilor legale și atribuirea acestuia în baza unei oferte, care prețul total nu rezultă din însumarea prețurilor unitare prezentate în anexele din oferte și fără ca aceste prețuri să fie fundamentale».

O serie de nereguli care ne arată că, încă de la început, acest contract nu trebuia încheiat. Totuși, el s-a desfășurat și continuă și după rapoartele Curții de Conturi. Nu avem niciun punct de vedere al primăriei, de unde noi deducem că se continuă efectiv cheltuirea banului public într-un mod nu transparent, cu niște facturi nu justificate, conform raportului Curții de Conturi, cu alte cuvinte, o risipire a banului public. Observ că, în continuare, noi, slătinenii, plătim pentru aceste servicii. Consider că nu este corect și cerem, de asemenea, rezilierea acestui contract. Rezilierea acestor contracte vor duce Slatina într-o situație mai favorabilă, din punct de vedere al administrației și al gospodăriei. Vom fi foarte atenți cum aceste contracte vor fi reziliate, să nu auzim că, tot din bugetul Slatinei, tot noi să-i despăgubim pe ei. Risipa de bani care se face poate fi administrată într-un mod mult mai economic pentru Slatina”, a declarat Marius Bălașa.

În acest sens, PNL Olt a declanșat o petiție de strângere de semnături, atât on-line, cât și prin semnături la domiciliul slătinenilor, pentru rezilierea celor două contracte.

PAUL STĂNESCU PUNE LA DISPOZIȚIA PROTEJATULUI SĂU TOATE INSTITUȚIILE DIN SUBORDINE DIRECT SAU INDIRECT

 Cu ceva timp în urmă, atunci când încă mai era manager al SJU Slatina, Andrei Iordache vorbea despre faptul că, în biroul președintelui Consiliului Județean Olt, a fost pus să aleagă calea pe care va merge: ori susține candidatul PSD la Primăria Slatina și-și păstrează postul de conducere, ori drumurile se despart. Și în această întâlnire cu reprezentații presei, subiectul a fost tot cabinetul președintelui Consiliului Județean Olt, dar și discuțiile care au loc acolo.

„Paul Stănescu, nu numai că a pus PSD la dispoziția și la picioarele favoritului său, candidatul PSD la primăria Slatina, dar a pus la dispoziția acestuia tot ce înseamnă instituții ale statului subordonate direct sau indirect. A pus la dispoziția protejatului său partidul, cu toate structurile sale, i-a dăruit funcția de președinte a Organizației Municipale și orice membru de partid care are ceva de comentat sau se opune, într-un fel sau altul, stăpânului absolut, are de suferit. Sunt foarte multe exemple, dar să-l întrebați, vă rog, pe Renică Diaconescu ce a pățit în deja celebrul birou de la Consiliul Județean al președintelui Paul Stănescu, în momentul în care, într-un cerc restrâns, a afirmat că Emil Moț nu are nicio șansă la Primăria Slatina și că, în partid, nu mai e pic de democrație. Întrebați-l, vă rog, la câteva zile de la această întâlnire, de la aceste afirmații, ce a pățit în biroul lui Paul Stănescu de la Consiliul Județean? Puteți să-l întrebați și cine l-a pârât, pentru că este interesant și acest aspect.

Important, din punctul meu de vedere este că, Paul Stănescu pune la dispoziția protejatului său toate instituțiile din subordine direct sau indirect. Mă refer aici la resurse umane și financiare. Tot Consiliul Județean, inclusiv cu instituții din subordine, cu o bună parte din buget, este la dispoziția candidatului, pentru a câștiga, cu orice preț, primăria Slatina. Mă refer și la Direcția Copilului, unde, mai mult de jumătate din Organizația de Femei a PSD, coordonată de d-na Piroșca, este angajată la Direcția Copilului. Obiectivul nr. 1 este unul eminamente politic, mai ales în această perioadă”, a spus Andrei Iordache.

Andrei Iordache este de părere că și Primăria Slatina este condusă tot de Paul Stănescu și nu de interimarul Emil Popa: „Toată primăria, în acest moment, este coordonată de Paul Stănescu, pentru că nu-și închipuie cineva că o coordonează Emil Popa, pe care-l cunoaștem, e băiat bun, dar știm că nu asta face. Sunt coordonați de Paul Stănescu și sunt în slujba protejatului lui Paul Stănescu, astfel încât, acesta, cu tot ce înseamnă interesele și grupul de interese din jur, să ajungă la Primăria Slatina. Paul Stănescu și protejatul său vorbesc despre bugetul local al Slatinei ca și cum ar vorbi despre banii din conturile dânșilor pe care îi folosesc pentru binele nostru, al slătinenilor. Iar noi nu avem altceva de făcut decât să le mulțumim pentru generozitate, pentru bunăvoință și pentru toleranța că ne acceptă prin preajmă. Nu cred că este instituție care să nu fie în sfera de influență a președintelui CJ Olt”.

Nici Instituția Prefectului județului Olt nu a scăpat de „atingerea” lui Andrei Iordache. Liberalul a declarat că prefectul, care se declară a fi apolitic, face vizite președintelui Consiliului Județean Olt. „Prefectul, când intră în celebrul birou al lui Paul Stănescu de la CJ Olt, este ca un ghiocel ofilit. Atenție, discutăm de prefectul județului Olt, apolitic. De o slugărnicie incredibilă. Atunci, într-adevăr, cred că avem o misiune foarte dificilă – să câștigăm alegerile contra a ceea ce v-am povestit, în mare, până acum. Am siguranța și încrederea totală că nu pot să controleze în asemenea manieră chiar tot și pe toată lumea”, a mai spus Andrei Iordache.

INVITAȚIE PENTRU EMIL MOȚ LA DEZBATERE PUBLICĂ

Conferința de presă s-a încheiat cu declarația lui Marius Bălașa, cel care a spus că deține informații conform cărora se pune presiune pe anumiți șefi de instituții: „Avem informații că se pune presiune pe anumiți șefi de instituție. Nu au ei șefi de instituție câți prieteni avem noi, care, fără a simți o presiune asupra lor, vin lângă noi, din propria inițiativă, pentru a produce o schimbare în Slatina. Oamenii simt acest lucru și au nevoie de acest lucru”.

De asemenea, candidatul PNL la funcția de primar al Slatinei, a lansat o invitație deputatului Emil Moț, candidatul PSD la funcția de primar al Slatinei, de a lua parte la una sau mai multe dezbateri publice, locul desfășurării acestora să fie ales chiar de social-democrat.

„Pentru a-i scăpa de corvoada de a face campanie candidatului PSD, pe șefii de instituții, din câte știm noi, și pe unii privați din Slatina, îi lansez candidatului PSD invitația de a participa, într-una sau mai multe dezbateri publice, acolo unde se simte mai confortabil, în piața publică sau, dacă vrea, în sediul Consiliului Județean. Dacă are nevoie de ajutoare, să și le aducă și să facem câteva dezbateri pentru slătineni. Astfel, îi scăpăm și pe șefii de instituții și pe alți oameni din Slatina care sunt obligați, prin practicile PSD, de a-i face campanie. Cred că simplificăm mult lucrurile”, a conchis Marius Bălașa. 

Ionuț Dumitrescu

2 COMENTARII

  1. Doi tigani tambalagii, unul mai fara capatai decat celalalt. Un doctor care n-a consultat nici macar gandacii din spital si un profesoras de tumbe care paseaza cu capul si isi sparge singur nasul. Aveti o multime de prieteni numai in mintea voastra aburita de droguri.

  2. cit ”curaj” la cei doi ”politicieni” amici la catarama cu Vilcov nimenea altu decit cel care a aranjat cum a vrut toate contractele alea de care ei acuma vorbesc cu tupeu;unde au fost cei doi pina acuma sa vorbeasca de ele????Aaaa,erau ocupatyi sa il linguseasca pe vilcov si acum se fac ca nu stiu despre ce e vorba si arunca pe altii.Politicieni de mucava,lasati-neeeeeeeeeeee

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments