AcasăOpiniiNu ne ucideți macii!

Nu ne ucideți macii!

Am ieșit, de curând, dintre betoanele citadine, pentru câteva zile. Așadar, alerg, în ritmul mașinii, printre câmpuri, în căutarea acelor frumuseți din copilărie – lanuri  de grâu și ovăz date în pârg și brodate cu fâșii, mai late sau mai înguste, de maci.

În  fața unui asemenea tablou pictat de Dumnezeu, uit de toate neîmplinirile  vieții. Ba, mai mult, se naște în  mine un soi de egoism: nu mă  interesează dacă  este secetă sau ploaie, dacă  se face mai mult sau mai puțin grâu anul acesta – eu nu vreau decât să-mi bucur sufletul… Dintotdeauna, m-au fascinat macii cu fragilitatea, gingășia lor, cu roșul lor pur. De data aceasta, ochii mei aleargă mai repede decât roțile mașinii, în căutarea peisajelor cu maci. Aleargă și obosesc, de atâta  căutare.  Nu mai sunt maci!

Din când  în  când,  câțiva  maci adunați  sau răzleți sunt departe de a-mi împlini  bucuria de altădată. Mă  simt sedusă și  abandonată de către  macii mei. Din sufletul meu zbuciumat și el de atâta  alergare, țâșnește un gând rostit cu voce tare: „Nu mai sunt maci! De ce nu mai sunt maci?” Nu aștept  răspuns,  de aceea, atunci când  vine de undeva, foarte aproape de mine, tresar: „Fiindcă se erbicidează”.

Abia atunci realizez că  lanurile cele mai bogate sunt cele fără  maci. Adică , cei care ne scurtează  zilele cu chimicalele din pâinea  noastră cea de toate zilele ne ucid și  macii?  Nu-i destul că ne ucid trupul, ne ucid și  sufletul? Vă implor, mă trezesc vorbind de una singură, lăsați-ne bucuria sufletului, cel puțin. Nu ne mai ucideți macii!

Prof. Elena Sîrghie

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments