AcasăRememberO AMINTIRE CU MOȚUL PASCU MORCAN, NĂSCUT VALEA VIȘAGULUI!

O AMINTIRE CU MOȚUL PASCU MORCAN, NĂSCUT VALEA VIȘAGULUI!

L-am cunoscut la Pensiunea „Verena” din istoricul și fascinantul burg transilvănean – Sibiu. Pășea agale, gânditor, pe aleile îngrijite ale orașului, lăsând impresia că îl frământă grozăviile acestei lumi nebune, nebune, nebune… Acestei lumi abandonate de virtuți și cotropite de vicii, de sus în jos, până la ultimul muritor.  Cu părul alb ca neaua și cu un costum de culoarea murei coapte, părea un comisar dintr-un film italian, un personaj hotărât să dibuie ascunzătorile capilor mafiei siciliene și să-i dea pe mâna justiției.

Vorbea puțin, esențial, dominat, parcă, de o dilemă referitoare la întuneric și lumină: „Cât întuneric este în lumină și câtă lumină este în întuneric?” Venea la Pensiunea „Verena”, ca să-și vadă fiica, pe Mara (Un personaj, la rându-i, de nuvelă trecut prin multe avataruri ale existenței) și pe nepoatele sale – Iulia (care gestionează o afacere privată în Sibiu) și pe Simina, profesor de psihologie la Școala Europeană din Bruxelles.

Pascu Morcan, fiindcă așa îl chema pe bătrânul moț, era născut lângă Cluj, în Lunca Vișagului, de unde a fost nevoit să plece, după ocupația maghiară, așezându-se în localitatea Marpod, pe Valea Hortibaciului, în județul Sibiu.  A făcut o școală de maiștri la Codlea, în județul Brașov, acolo unde și-a întâlnit prima iubire, pe Ana, cu care i-a avut pe Mara și pe Tiberiu.  Dragostea dintre cei doi s-a consumat, apoi, relativ repede, și, în urma unor neînțelegeri dintre el (moțul intransigent, cu principii neclintite) și rudele Anei, s-au despărțit, el trăind apoi până-n amurgul vieții cu Firuța, ultima lui patrie fiind inegalabila Cetate a Sibiului…

Nepoata lui, Iulia, își amintește cu drag cum pregătea bătrânul moț balmoșul în ceaunul lui de fontă și bulzul specific mocănesc cu brânză de burduf. Lui Pascu îi plăcea nespus de mult să povestească despre tinerețea lui temerară, despre anumite disensiuni încheiate prietenește cu „confrații” maghiari, despre părinții și frații lui (fuseseră șase frați), despre năzdrăvăniile din „antichitatea” copilăriei sale.

S-a născut într-o zi însemnată, de Paști, și de aceea îl chema… Pascu. Recent, el a plecat la stele, la vârsta de 87 de ani, ca să le pregătească îngerilor balmoș și bulz și să găsească, în sfârșit, răspunsul la întrebarea : „Cât întuneric este în lumină și câtă lumină este în întuneric?”

Cu siguranță, Dumnezeu a premeditat să creeze asemenea părinți și, firesc, bunici, cu părul de omăt, desprinși, parcă, din basmele copilăriei noastre, care rămân pentru vecie în sufletele urmașilor urmașilor lor. În cazul nostru, în sufletul Marei și al fetelor sale, Iulia și Simina, al lui Tiberiu și Oana (soția acestuia), în sufletele Alinei și Carmen (fiicele lor), precum și în sufletele tuturor celor care l-au iubit cu adevărat. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Dumitru Sârghie

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments