O carte eveniment – „Noi am luptat în Cotul Donului…”

La Editura Militară a apărut, anul acesta, volumul ,,Noi am luptat în Cotul Donului, mărturii ale ofițerilor și subofițerilor scăpați din iad…”, scris, după îndelungate studii la arhive, de Ionuț-Mihăiță Ocoleanu și Marius-Daniel Bojor, doi cercetători care, cu acribie și pasiune, readuc în actualitate calvarul prin care au trecut ostașii români din Armata a 3-a în noiembrie 1942, la Cotul Donului.

Mihail Șolohov, scriitor rus, s-a retras din zgomotoasa capitală Moscova într-o gubernie pașnică de pe malul stâng al Donului, unde a creat romanul fluviu ,,Pe Donul liniștit”, neștiind că, scriind primul volum, în anul 1928, din cele 4, peste circa 14 ani, zona Donului va fi frământată de șenilele tancurilor, de tragediile altui război mondial, că protagoniștii măcelului din cuprinsul spațiilor dintre Don și Donețk vor fi, mai ales, ostași ai Armatei Române și că, peste multe alte decenii, doi autori români vor reconstitui, în lumina documentelor, un altfel de Don, un Don însângerat.

Autorii acestui volum remarcabil au găsit, cercetând arhivele militare, esența, povestea tragediei de la Cotul Donului. Au reușit, dincolo de obiectivitatea istorică, geografică (topografie, vremea pe zile din noiembrie și decembrie 1942, cursuri de ape traversate de ostașii români în retragere, descrierea satelor unde s-au purtat bătălii crâncene: Belonemuhin, Golovski, Verhne Cerenski, Donșcinka-locul în care a murit  generalul erou, Ioan Alecu Sion, Perelazovski, Gromki etc) sau militară, să creeze printr-o admirabilă capacitate de selecție a documentelor, o lume a Cotului Donului, despre care vorbesc, peste timp, înșiși participanții, ei, ofițeri și subofițeri ai Armatei Române:

„Pământul era înghețat, zăpada de circa 10 cm. Oamenii erau înghețați, multe arme nu mai funcționau, nu mai percuta cartușul, din cauza înghețului. Subsemnatul aveam dureri reumatice mari…” (Maior Predoiu N. Ioan, Batalionul 52 Pionieri, Corp 5 Armată, care la Kalaci a primit ordin să oprească înaintarea inamică).

„Unitățile de pușcași din Regimentul 10 Vânători și 25 Infanterie, prin lupte cu grenadele, au încercat să se apropie de carele inamice pentru a le distruge (…) După căderea serii, Divizia Blindată germană s-a retras. După aceasta, satul a fost atacat de carele de luptă și infanteria rusească. Compania fusese cantonată în centrul satului (…) în timpul lupelor (…) compania a avut pierderi mari în oameni, fiind încercuiți (…) La divizia Blindată germană, am ajuns și eu numai cu 28 de oameni din 76, diferența fiind morți și dispăruți.” (Locotenent Țigănescu D. Teodor, Compania 15 Anticar, Divizia 15 Infanterie Anticar).

„Nu mai aveam nici o piesă anticar (…) Deci luptam contra carelor de luptă cu: pușca de infanterie și baioneta…” (Colonel Teodorescu Constantin, comandant Reg. 15 Dorobanți).

„Fața de prizonierii noștri, rușii s-au comportat foarte rău, omorând sau dezbrăcâdu-i de haine complet, lăsându-i în pielea goala; în timp de 5 zile de încercuire (satul Verhne Cerenski 22 Nov. 1942), am văzut pe la răspântii de drumuri sute de morți români dezbrăcați și sfărâmați de tancuri și semne de lovituri de baionetă (Sergent major Golbează Alecu, Regimentul 1 Artilerie, Div.  Inf).

,,Cu o infanterie demoralizată din cauza lipsei materialului antitanc, fară muniție și echipament special de iarnă, nu se poate rezista unui inamic bine dotat în tancuri și îmbătați de alcool și succes.” (Locotenent Haret I. Constantin, Reg. 4 Artilerie Grea, Corpul 4 Armată).

,,Ei (ostașii români) se ofereau voluntari spre a prinde pe ruși pentru a le lua mantalele… Ajunși în tabăra germană, nu s-a îngrijit nimeni de noi (…) nemâncați și nedormiți. Aici mi-a fost dat să văd fapte detestabile. Românii întindeau mâna și cereau mâncare de la germani; aceștia le dădeau în schimb lopata să facă șanțuri adăpost (…), în timp ce Avioanele germane lăsau cu parașutele mâncare, pâslari, mănuși.” (Maior Petraru Dumitru, Regimentul 4 Artilerie Grea, Corpul 4 Armată).

,,…ofițerii și trupa s-au comportat admirabil, dând dovadă de spirit de jertfă, onoare de a nu cădea prizonieri, hotărâre de a reuși, disciplină și calm, rezistență la greutățile marșului, oamenii fiind în bocanci cu talpa de gumă, încărcați cu arme, puști mitraliere, mitraliere, muniții,  grenade și sticle cu benzină contra tancurilor.” (Sublocotenent Mănișor Ion, Regimentul 15 Dorobanți, Divizia Infanterie).

„Este greu să ne imaginăm, menționează în Cuvântul înainte cei doi autori, să ne punem în locul celor care au luptat la Cotul Donului și să înțelegem ce au trăit aceștia departe de țară, departe de familiile lor. Au avut de înfruntat un inamic dârz, care s-a luptat cu ardoare; au înfruntat frigul, foamea și chiar moartea(…)Bătăliile din Cotul Donului, Stalingrad și Stepa Calmucă, unde armata Româna a participat cu peste 250.000 militari rămâne pentru noi, românii o imensă tragedie. Majoritatea documentelor prezentate în acest volum sunt scoase la lumină din arhivele militare, referindu-se exclusiv la acțiunile Armatei a 3-a în cadrul Bătăliei de la Cotul Donului. Astfel, volumul adună împreună sute de declarații ale ofițerilor și subofițerilor care au reușit să scape din bătălia din Cotul Donului din lunile noiembrie-decembrie 1942 (…) Declarațiile transcrise aici sunt date într-un răstimp de maximum șapte-opt luni de la Bătălia din Cotul Donului(…)

,,Documentele reunite în această carte sunt menite în opinia autorilor acestei selecții din arhivele românești, în majoritatea lor militare să contribuie la înțelegerea mai profundă a tragediei Armatei 3 române din noiembrie 1942, la Cotul Donului(…) Cartea – doar un rezultat de etapă pentru acești infatigabili căutători ai adevărului istoric, suntem siguri – este un aport major la recompunerea în detaliu a unuia dintre cele mai mari dezastre militare din istoria noastră, la descifrarea întrebărilor care mai persistă, și o bună primire din partea specialiștilor și a publicului cititor – pentru care pledăm – ar fi un bun stimulent pentru continuarea proiectului lor extrem de ambițios (Adrian Pandea).

Ca simplu cititor, aș îndrăzni să consider această lucrare ca fiind cartea anului, datorită rigurozității științifice, modului unic în care sunt prezentate luptele de la Cotul Donului, realismului și omenescului din conținut.

 Radian Vasile