Ion Doldurea renunță la funcția de primar al municipiului Caracal, după șase luni de la accidentul rutier în urma căruia a suferit o intervenție chirurgicală pe creier. Decizia vine după o nouă evaluare medicală și după recomandarea fermă a medicilor de a evita stresul, emoțiile și efortul. În mesajul său către caracaleni, edilul vorbește despre anii de administrație, despre proiectele pe care le lasă în urmă și despre echipa căreia îi încredințează continuarea lor. Dincolo de funcție, rămâne însă mărturisirea unei legături aproape biografice cu orașul: „CARACALUL ESTE UNIVERSUL MEU!”
«Dragi Caracaleni,
Acum șapte ani am acceptat provocarea de a candida pentru funcția de primar al Municipiului Caracal. Am intrat în administrația publică locală pentru că, așa cum am spus-o încă de la început, CARACALUL ESTE UNIVERSUL MEU!
Este locul unde m-am născut, unde mi-am întemeiat familia, unde m-am întors după ce am absolvit facultatea, unde mi-am crescut copiii și unde cresc o parte dintre nepoții mei.
Transformările din orașul nostru, proiectele de peste 200 de milioane de euro cu fonduri europene și naționale pe care le-am obținut din 2021 încoace, de când am preluat primul mandat de primar, sunt rezultatul efortului pe care l-am depus împreună cu echipa mea și cu sprijinul cetățenilor.
Opiniile, propunerile, ideile, uneori și soluțiile care au venit de la DUMNEAVOASTRĂ, prin dialog direct, prin scrisori, mesaje și uneori chiar critici, se regăsesc în toate aceste proiecte.
Vă mulțumesc pentru că ați avut încredere și ați venit spre mine, spre echipa mea, într-un dialog constructiv care se vede în procesul de modernizare al municipiului nostru.
M-am bucurat pentru fiecare încurajare, pentru fiecare critică, pentru fiecare întâlnire pe care am avut-o în acești ani.
Am creat o echipă puternică și am încredere în forța ei și a comunității noastre de a dezvolta în continuare Caracalul.
Astăzi este o zi în care iau una dintre cele mai dificile decizii din viața mea, cauzată de un eveniment nefericit.
Cu șase luni în urmă, deplasându-mă spre București, mașina în care mă aflam a fost lovită în spate de un TIR. În urma acestui accident rutier am fost supus unei intervenții chirurgicale pe creier pentru îndepărtarea unui cheag de sânge ce s-a format în urma loviturii.
Deși încă de la început recomandările medicilor au fost tranșante, în sensul evitării stresului și oboselii, am ales să încerc, cu toate riscurile medicale asociate, să continui implicarea mea în funcția de primar.
Din păcate, toate aceste probleme medicale, care s-au manifestat în ultima perioadă, fac imposibilă implicarea mea la capacitate maximă în actul administrativ.
Ca urmare a ultimei evaluări medicale recente, recomandarea medicilor este categorică: fără stres, fără emoții, fără efort!
Pentru toate aceste motive am decis să demisionez din funcția de primar al Municipiului Caracal.
Plec din această funcție cu convingerea că tot ceea ce am construit împreună și fiecare promisiune asumată pentru dezvoltarea comunității noastre nu se va opri aici.
Atribuțiile de primar vor fi preluate de un om în care eu am totală încredere, un colaborator alături de care am lucrat și pe care îl cunosc de foarte mulți ani: viceprimarul Laurențiu Pătran. Voi rămâne alături de el cu experiența, sfaturile și dragostea mea pentru Caracal.
Proiectele vor continua, planurile noastre de dezvoltare ale municipiului merg mai departe pentru că ele reflectă dorințele comunității noastre.
Legătura mea cu Caracalul nu se încheie odată cu această funcție. Cei care mă cunosc știu că eu am sprijinit dintotdeauna oamenii, proiectele culturale și educaționale care vorbesc despre istoria noastră, despre frumusețea oamenilor și a locurilor romanațene.
Am fost onorat să vă reprezint în calitatea mea de primar al municipiului și voi continua să susțin și să promovez Caracalul până la sfârșitul vieții mele!
Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne aibă pe toți în Paza Sa!
Rămân al dumneavoastră prieten, caracalean și romanațean deopotrivă,
Ion DOLDUREA.»
Uneori, un om pleacă dintr-o funcție pentru că viața îi cere să se oprească. Rămâne însă ceea ce a construit, rămân oamenii alături de care a lucrat și, mai presus de toate, rămâne legătura cu locul pe care l-a numit „universul” său. Pentru Ion Doldurea, demisia de astăzi înseamnă desprinderea de scaunul administrației, nu de Caracal. Orașul rămâne în urmă ca proiect, ca memorie și ca legământ personal. Iar ultima frază a mesajului său spune, poate, cel mai simplu și mai puternic lucru: funcția se încheie, dragostea pentru Caracal continuă.
Dragoș Sîrghie


