Istoria Insulei Șerpilor este ca o poveste bizară, ea trecând de sub o stăpânire la alta, asemenea unei bile, la un joc de biliard. La prima vedere, nimeni nu poate înțelege ce importanță poate avea o bucată de stâncă de numai 0,17 km2, situată în Marea Neagră, la 45 de km de țărmul României, lipsită de vegetație și nelocuibilă. În antichitate, grecii aveau aici un templu de cult, iar de-a lungul timpului, a fost un loc de escală pentru navigatori. Numele insulei provine de la singura vietate care trăia aici, o specie de șarpe, neveninos, de circa 2 m, care a și dispărut. Mai târziu, insula va ajunge în stăpânirea romanilor, a genovezilor, a lui Mircea cel Bătrân, apoi intră sub stăpânire otomană, odată cu Chilia și Cetatea Albă.
Cu toate că nici Tratatul ruso-turc din 1812 și nici Tratatul de la Adrianopol din 1829 nu prevedeau trecerea insulei sub stăpânirea Rusiei, ea a fost anexată de aceasta. Stăpânirea rusească asupra insulei se întrerupe în 1856, când prin Tratatul de pace de la Paris, Imperiul Țarist pierde Delta Dunării și insulele din jurul acesteia care trec în stăpânirea Imperiului Otoman.
După războiul ruso-româno-turc din 1877-1878, Rusia a cerut Turciei ca despăgubiri de război Delta Dunării și insulele din jur, printre care și Insula Șerpilor. Apoi, Rusia a dorit altceva, și prin Tratatul de la Berlin din iulie 1878, a cerut sudul Basarabiei, iar României să îi revină sudul Dobrogei, Delta Dunării și insulele din jur, inclusiv Insula Șerpilor.
Între 1940-1944 a fost ocupată de germani și folosită ca punct de observație, aici existând și un far. Dar, pe 28 august 1944, un detașament de marinari sovietici a ocupat insula. La Conferința de Pace de la Paris din 1946, delegația sovietică a prezentat o hartă la o scară foarte mare, care prezenta multe inexactități. Astfel, insulele aflate pe brațul Chilia, precum și Insula Șerpilor, rămâneau României, iar Tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947 prevedea că „frontiera sovieto-română este fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, neprecizându-se linia de demarcație a frontierei. Ca urmare, în 1948, Insula Șerpilor a fost anexată de URSS, iar România, aflată în sfera de influență sovietică, a semnat un Protocol care preciza parcursul liniei de frontieră dintre România și URSS. Acest protocol, semnat la Moscova de către dr. Petru Groza și Viaceslav Molotov, stabilea că Insula Șerpilor intra în componența URSS. Colosul sovietic a făcut atunci un grav abuz, frontiera nefiind delimitată pe talvegul Dunării, conform normelor internaționale, ci pe brațele laterale din dreapta fluviului. Protocolul semnat la Moscova nu a fost niciodată ratificat de statul român, dar Insula Șerpilor a fost predată cu un proces verbal, semnat de primul secretar al Ambasadei URSS la București și din partea R.P.R., de ministrul Eduard Mezincescu, la 23 mai 1948.
Insula Șerpilor a avut un important rol strategic, sovieticii construind aici o bază militară de control maritim și aerian. Abuzurile din anii 1948-1949 au fost recunoscute prin Tratatul cu privire la regimul frontierei româno-sovietice, încheiat la București în februarie 1961. Înțelegerile bilaterale prin care se cedau porțiuni din teritoriul românesc nu erau legale, ele nefiind ratificate de Marea Adunare Națională.
Încrâncenarea cu care sovieticii au dorit să aibă această insulă se explică prin importanța strategică a ei și prin delimitarea platoului continental al Mării Negre, ce conține mari resurse de gaze naturale și petrol. Au existat mai multe discuții bilaterale pe această temă, din 1967 până în 1987, fără rezolvare. În 1991, insula împreună cu baza militară au fost preluate de Ucraina, ca și teritoriile încorporate abuziv de URSS. Negocierile româno-ucrainene, care s-au desfășurat din 1991, nu au dus la nimic bun, autoritățile ucrainene perpetuând litigiul cu România până în 1997, când s-a semnat Tratatul dintre cele două țări, Ucraina apelând la abuz și presiuni în problema insulei.
Tratatul privind regimul frontierei de stat între cele două țări, după numeroase negocieri, a fost semnat la Cernăuți, la 17 iunie 2003, de către președinții României și Ucrainei, acesta intrând în vigoare în 2004, an în care România a fost admisă în NATO. Problema delimitării platoului maritim s-a decis la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, România primind 79,34% (9.700 km2) și Ucraina 20,66% (2.300 km2).
Aceasta este istoria Insulei Șerpilor și, din nefericire, efectele Pactului Ribbentrop-Molotov îi marchează în continuare pe români. Ucrainei i-a rămas legal Insula Șerpilor…dar se pare că istoria se repetă…
Prof. dr. Ștefania MARINEANU
