AcasăReportajO zi de neuitat

O zi de neuitat

Duminică, ultima zi lui răpciune, anul 7531 de la Facerea Lumii și prima zi adevărată de primăvară a avut loc o nouă întâlnire a membrilor Cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți”, din care fac parte scriitori, cântăreți, pictori și alți iubitori ai artei din toate cuprinsurile Moldovei de Nord a Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, regiune numită impropriu Bucovina de către austrieci, care au anexat-o fără drept și au stăpânit-o un veac și jumătate. Cu toate metodele brutale folosite de cotropitorii austrieci de deznaționalizare a neamului românesc, la fel ca romanii, ca turcii și alți cotropitori, acest popor trecut prin nenumărate momente de restriște și-a orânduit singur soarta reușind să viețuiască până azi. Prin acest popor oropsit și călcat în picioare, dar care nu s-a supus cu adevărat nimănui, avea să se împlinească mesajul nemuririi adus de Zamolxis în urmă cu câteva milenii. În 14/ 27 octombrie 1918 Adunarea Națională Constituantă a Bucovinei întrunită sub președinția lui Iancu Flondor adoptă o moțiune prin care exprimă voința unanimă a tuturor românilor de pe aceste plaiuri mioritice de a se alipi patriei mame. Dar, pentru a se împlini până la capăt această dorință sacră și legitimă, a fost nevoie de noi jertfe de sânge și de intervenția forțelor de peste Prut chemate în ajutor pentru a restabili ordinea. Deranjați de doleanțele românilor care se voiau stăpâni pe pământul lor, naționaliștii ucraineni și bolșevicii ruși au trecut la represalii crunte asupra lor provocând haos și anarhie.

În 18/28 noiembrie, Congresul General al Bucovinei, din care făceau parte reprezentanți ai tuturor naționalităților, inclusiv ucraineni, vechi prieteni ai românilor încă din vremea marilor voievozi, alături de care au luptat și au trăit în bună înțelegere, a consimțit la „unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”. La 18 decembrie1918, actul unirii, adus la Iași, unde se aflau regele Ferdinand, guvernul și curtea regală a fost consimțit prin lege, ca peste un an, la 10 septembrie 1919, să fie recunoscut de întreaga lume prin includerea sa în Tratatul de pace de la Saint  Germain încheiat de Puterile Aliate, cu Austria care a stăpânit abuziv vreme de 150 de ani această provincie profund românească.

Să nu uităm niciodată sacrele cuvinte  prin care stăpânii de drept ai pământului lor au hotărât „unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”, să le scriem în inimile și în sufletele noastre și să le lăsăm amintire celor care vor veni după noi .

Procesul de întregire a Țării se va încheia la 1 Decembrie 1918, zi sacră în istoria noastră națională, când, prin stăruința unor minți luminate, care din păcate acum ne lipsesc, a fost refăcută pentru câteva decenii Dacia marelui rege Decebal. O răsplată binemeritată de poporul român silit de mai marii lumii să trăiască despărțit de hotare nedrepte. Să nu uităm că toate cele stabilite de Stalin împărțeau satele în două, rupeau copiii de la sânul mamelor și despărțeau frații de frați. Iar acum, dacă privim în urmă, este greu de înțeles de ce nu folosim momentul prielnic creat de actuala conjunctură internațională pentru a readuce în hotarele firești pământul dintre Prut și Nistru numit impropriu Republica Moldova. Frații noștri din aceste locuri au dreptul să aspire la libertate, au dreptul să facă parte din marea familie europeană și să se bucure de protecție internațională, la fel cum ne bucurăm și noi. Unde sunt oamenii politici care au pregătit și au înfăptuit în 1918 acest măreț deziderat al neamului nostru, lăsându-ne o țară întregită în hotarele ei firești, o țară care îi cuprindea laolaltă pe toți cei care se exprimau în frumosul grai românesc, limbă sfântă a strămoșilor noștri, pe care aceștia au păstrat-o cu jertfe de sânge. Unde sunt oamenii politici și marii istorici, Brătienii, N. Titulescu,  Nicolae Iorga, D.A. Sturdza, Ioan Bogdan, V.A. Urechia, Grigore Tocilescu, A. D. Xenopol, Dimitrie Onciul, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ioan Ursu? Unde sunt scriitorii și oamenii de cultură Mihail Eminescu, Vasile Alecsandri, Octavian Goga, George Coșbuc, Andrei Mureșanu, Dimitrie Bolintineanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Costache Negruzzi, Alexandru Odobescu, I.L. Caragiale, Octavian Goga, Take Ionescu, Victor Babeș, Nicolae Filipescu, care prin scrierile lor au militat pentru unire și și-au adus contribuția la păstrarea și înnobilarea limbii române, cea mai mare avuție pe care o avem? Mulți străini ne-au călcat hotarele și au furat bogățiile țării, mulți ne-au jignit și ne jignesc încă, dar cu toate strădaniile unora dintre ei, care continuă și în zilele noastre, nu au reușit și nu vor reuși vreodată să ne răpească această comoară prețioasă ascunsă adânc în  sufletul nostru, unde nu pot săpa cu toate sculele lor sofisticate. Nemuritoarea limbă română va viețui până la sfârșitul lumii indiferent de voia unora sau altora.

Patru „Mașini de poeți” s-au întâlnit la primele ore ale dimineții în vama de la Siret, important punct de trecere a frontierei, continuându-și drumul spre nordul Bucovinei unde îi așteptau alți scriitori și artiști adunați să presoare împreună floricele de neuitat pe coroana împletită cu dragoste și dor pe fruntea limbii române, zâna zânelor din basmele populare care îl așteaptă pe Făt Frumos s-o salveze din ghearele spurcate ale căpcăunului. Fiecare mașină a pornit la drum din părți diferite ale Bucovinei, una din Suceava, alta din Rădăuți, a treia din părțile Câmpulungului și Vatra Dornei, ca lor să li se alături și cei veniți din țara lui Sadoveanu, pășind încrezători pe urmele Victoriei Lipan. Toate erau încărcate cu poeți, autori de proză, epigramiști, cântăreți și mânuitori ai penelului, care s-au adunat într-o oază de românism care păstrează încă mirosul pașilor pe unde a trecut Ștefan cel Mare și Sfânt cu oastea lui de viteji care au îngenuncheat în Codrii Cosminului aflați în preajmă, trufia Craiului și a șleahtei lui de leși.

Sufletul întâlnirii a fost doamna Elena Nandreș, primar al comunei până în urmă cu doi ani, când a renunțat să mai candideze sau, cine știe, poate i s-a cerut din motive doar de ea știute, o femeie de o înțelepciune și modestie cum rar găsești în zilele noastre, fiind respectată de toți oamenii din sat, care o înconjoară și azi cu dragostea lor, mulți dintre ei fiind prezenți la această întâlnire.

Oaspeții au fost întâmpinați de un cor de copii îmbrăcați în port tradițional moldovenesc, care au intonat cu vocile loc cristaline, în cea mai curată limbă română „Imnul Mahalalei” și alte cântece tradiționale, cu profunde mesaje românești.

Cei care au luat parte la această întâlnire și-au exprimat unanim dezaprobarea față de războiul sângeros dintre Rusia și Ucraina, care pune în  pericol soarta omenirii, condamnându-i pe invadatori și acțiunile lor criminale îndreptate împotriva unui stat liber și independent, căruia i-au călcat fără drept hotarele, la fel cum au făcut cândva austriecii cu dulcea, frumoasă și nemuritoarea „Țară a fagilor” pe care au desprins-o mișelește din Moldova lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Mai mulți poeți au recitat poezii cerând oprirea imediată a războiului și restabilirea păcii, iar alții au completat mesajele lor creatoare prin care militau împotriva războiului cu dorința arzătoare adresată autorităților ucrainene de a li se respecta limba și credința, dreptul de a vorbi și învăța în  limba română, dreptul de a exista ca oameni cum au fost moșii și strămoșii lor.

Acompaniați de corul de copii care intervenea în pauzele dintre vorbitori, poeții și scriitorii prezenți la manifestare au călătorit vreme de câteva ceasuri pe aripile muzelor care  i-au însoțit în zborul printre stele, călăuzindu-i pe drumul veșniciei, pe care unii dintre ei îl vor găsi.

Pe timpul manifestării a fost și un moment de comemorare a victimelor masacrelor de la Lunca și Fântâna Albă, pe care le-au comis autoritățile sovietice în 6 februarie și 1 aprilie 1941, zile de neuitat în istoria neamului românesc când mii de oameni au fost măcelăriți fără milă, doar pentru vina de a fi români. Între ei peste 800 de persoane erau din  localitatea Mahala. Printre ei se aflau bătrâni, femei și copii. Cu trupurile pline de plumbi au fost aruncați într-o groapă comună, fiind lipsiți până și de dreptul de a avea o îngropăciune creștinească.

Oaspeții și gazdele au avut parte de o întâlnire de neuitat, ca în final să se despartă și să se întoarcă pe drumul pe care au venit după un ospăț îmbelșugat încheiat cu îmbrățișări și schimb de cărți între mânuitorii condeiului.

Înainte de a pleca, „Mașinile cu poeți” au făcut un scurt popas  la mormântul Anitei Nandriș, născută în Mahala, ridicată din casa ei și deportată pentru 20 de ani în Siberia pentru singura vină că s-a născut româncă. Cu evlavie și respect pentru memoria bătrânei care nu și-a uitat niciodată obârșia, întorcându-se să moară pe pământul care i-a dat viață, oaspeții au depus coroane de flori și au păstrat un moment de reculegere.

Spre seară, mașinile de poeți au pornit la drum despărțindu-se cu lacrimi în ochi de frații lor de peste Prut. Pornind spre casele lor, toți poeții, scriitorii și artiștii care au luat parte la eveniment au jurat cu toții în sinea lor să nu uite cât vor trăi această frumoasă întâlnire când, cu ajutorul lui Dumnezeu și puterea Duhului Sfânt, au reușit să spargă pentru câteva ceasuri hotarele nefirești dintre ei. O zi de neuitat  din viața lor pe care o vor lăsa amintire copiilor și nepoților, ca nici ei să nu uite acele memorabile locuri strămoșești scăldate de strămoși cu lacrimi și cu sânge, care păstrează și azi urmele Soarelui Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt.

Andrei Breabăn


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments