Care e suportul politic, moral și profesional pe care se bazează decizia domniei voastre de a candida la Primăria Slatina?
Candidatura mea vine pe fondul unei experiențe pe care am acumulat-o de-a lungul timpului în relația cu oamenii. Deși vârsta nu o arată neapărat, întrucât am doar 30 de ani, am reușit, până în acest moment, să acumulez experiență și să învăț în fiecare etapă, atât politică, cât și administrație, de la lideri importanți ai Oltului și ai României. În acest sens, trebuie să îi mulțumesc d-lui președinte Toma, de la care am învățat extrem de multe în toți acești ani.
Pornind de la încrederea care mi-a fost acordată în sânul partidului dar, mai ales, de la suportul oamenilor și de la entuziasmul tinerilor care sunt alături de mine în acest proiect, am certitudinea că rezultatul candidaturii mele va fi unul extrem de pozitiv. Din toate întâlnirile directe pe care le-am avut cu oamenii, se desprinde o concluzie extrem de importantă și anume aceea că slătinenii s-au saturat de demagogie și de false promisiuni.
Politicienii trebuie să înțeleagă că oamenii nu mai pot accepta vorbe fără fapte, iar eu am afirmat, încă de la momentul nominalizării mele, că înainte de a fi politician sunt slătinean, născut și crescut în Slatina. Am prețuit întotdeauna munca în echipă, iar primăria nu poate fi altfel condusă decât înconjurându-te cu profesioniști în toate domeniile, oameni fără de care orașul nu poate progresa.
În fapt, când ați luat această decizie?
Așa cum am spus, candidatura mea a venit ca o propunere din sânul echipei UNPR Olt. Colegii mei au fost cei care mi-au acordat încredere și m-au încurajat să mă înscriu în această competiție crucială pentru orașul nostru. Confirmarea din partea mea a venit pe data de 24 martie, după ce am cântărit foarte bine această imensă oportunitate și, totodată, responsabilitatea și onoarea ce o presupun. Cred cu tărie că ne aflam într-un moment esențial pentru viitorul acestui oraș și că această competiție electorală poate însemna un moment de cotitură pentru dezvoltarea și modernizarea de care Slatina are nevoie. În același timp, cred că am pregătirea și determinarea necesare pentru a putea schimba în bine mersul actual al lucrurilor.
Concret, d-le Ciorei, ce aveți de gând să faceți în Slatina, altceva decât au făcut cei doi „eroi”, primarii Vâlcov și Prina?
Nu aș dori să comentez prestația celor doi primari, și asta dintr-un singur motiv: slătinenii sunt singurii în măsură să le judece realizările. În ceea ce mă privește, consider că este esențial să facem un audit financiar care să ne arate situația exactă în care Slatina se află în acest moment.
Din păcate, datoriile acumulate în ultimii ani sunt foarte mari, iar orașul nostru este practic îngropat în datorii, amanetat, dacă îmi permiteți o metaforă. Date fiind aceste premise, consider că este lipsit de responsabilitate să te arunci în promisiuni electorale. Slatina are acum nevoie de responsabilitate, de echilibru și de transparență în gestionarea banului public, adică ceea ce i-a lipsit în ultimii ani.
Pe aceste principii, îmi voi construi programul electoral, program pe care îl voi prezenta în amânunt, în următoarea perioadă. Vă asigur că am să mut Consiliul Local în centrul orașului și că am să fac publice toate contractele încheiate cu Primăria. Toate proiectele pe care le voi iniția vor veni în sprijinul cetățenilor, ținând seamă de prioritățile și de nevoile lor.
Cât de subordonat a rămas UNPR, în general, față de PSD și UNPR Olt față de PSD Olt?
UNPR și-a respectat întotdeauna aliații și nu a trădat niciodată parteneriatele semnate. Vă reamintesc faptul că, în perioade extrem de dificile din punct de vedere economic, politic și social, UNPR a reprezentat partidul care a menținut echilibrul și care a evitat întotdeauna declanșarea unor crize politice, în numele interesului național.
În același timp, UNPR este partidul care a propus inițiative legislative foarte importante pentru cetățeni, cum ar fi: impozitarea marilor averi, reducerea vârstei minime de vot de la 18 la 16 ani, acordarea de facilități fiscale care să stimuleze angajarea tinerilor prin programul „Primul loc de muncă”, respectarea militarilor prin acordarea unor pensii decente, și multe altele la care este inițiator sau coinițiator d-l senator Ion Toma.
Suntem un partid de sine stătător, cu o identitate proprie, iar singura noastră obligație este aceea de a asculta glasul românilor.
Nu avem nicio altă obligație și nicio altă subordonare.
Ce contează mai mult în dorința dvs. de a ocupa fotoliul municipal al Primăriei Slatina: tinerețea de care dispuneți la discreție, partidul care v-a propulsat sau programul cu care veniți?
Obiectivul meu principal este să aduc Slatina la normalitate. Asta mi-au cerut slătinenii. În atingerea acestui obiectiv, cred că mă ajută toți cei trei factori pe care i-ați menționat. În primul rând, tinerețea îmi oferă energia necesară, entuziasmul – fără de care nu poți porni la drum într-un astfel de proiect. În același timp, fără susținerea partidului și fără echipa care îmi este alături în această campanie, această candidatură nu ar fi existat. Așa cum am precizat, pentru mine UNPR este mai mult decât un partid, este o familie. Alături de echipa mea, voi elabora un program eficient prin care să reușim să îmbunătățim nivelul de trai și calitatea vieții pentru fiecare slătinean.
Ce proiecte propuneți pentru înființarea unor locuri de muncă, dar și pentru revigorarea culturii noastre de toate zilele, cultură care se află la pământ?
Slatina se bucură de o poziție geografică favorabilă, suntem pe axa de legătură între Timișoara și București. Investitorii caută localități cu administrație stabilă, cu grad scăzut de corupție și cu o infrastructură bună. Din păcate, în ultimii ani, investitorii ne-au ocolit, neavând prea multe motive să nu o facă. Cu mine la conducerea Primăriei, lucrurile vor reveni la normal. De ce? Pentru că voi introduce un sistem de taxe și impozite care să faciliteze efectuarea de investiții, voi încuraja o politică administrativă transparentă și prietenoasă cu mediul de afaceri. În acest mod, vor fi negreșit generate noi locuri de muncă, iar tinerii nu vor mai fi nevoiți să-și părăsească orașul. Slatina poate să își păstreze valorile, iar eu sunt hotărât să arăt acest lucru.
De ce ați ales UNPR, d-le Ciorei?
M-am înscris în UNPR, în anul 2009. Într-o epocă în care politicienii nu se regăsesc în ceea ce privește apartenența politică, eu am făcut notă discordantă. Practic, UNPR este prima și singura mea opțiune politică. Aici, am pus bazele unei pepiniere politice, astfel încât căutam tinerii, îi formăm și îi promovăm pentru a ne asigura că județul nostru o să fie reprezentat de cei mai buni profesioniști. Mă regăsesc în echipa UNPR și, din principiu, nu plec la drum decât cu oameni serioși. Așa cum am afirmat, pentru mine UNPR reprezintă mai mult decât un partid, devenind pentru noi toți o familie.
Puteți dormi noaptea la gândul că, dacă ați câștiga Primăria Slatina, misiunea dvs. ar fi una cu totul și cu totul dificilă, după jaful instituționalizat pe care l-au condus cei doi primari mai sus amintiți?
Știu la ce m-am înhămat, deși sunt tânăr, am experiența necesară pentru a implementa reformele de care acest oraș are nevoie. Așa cum am precizat, în primul rând trebuie să facem o radiografie exactă a situației financiare, un audit, pentru a cunoaște cu exactitate dimensiunea datoriilor. Ultimul raport al Curții de Conturi arată că ne aflăm într-o situație problematică și clar lucrurile nu pot continua așa.
Slatina are nevoie de un primar cu principii, moralitate și mentalitate modernă. Vă spun sincer, nu mi-aș sacrifica libertatea pentru nimic în lume. Îmi voi folosi toată energia și toate cunoștințele pentru a remedia problemele cu care orașul se confruntă, probleme care pornesc în principal de la lipsa de finanțare. În acest sens, voi încuraja derularea proiectelor finanțate prin fonduri europene nerambursabile, desigur cu respectarea procedurilor impuse de Uniunea Europeană, dar și atragerea de investitori din afara orașului și desfășurarea de parteneriate public-private.
Mesaj către locuitorii Slatinei!
Credeți în tineri!
Ionuț Dumitrescu