AcasăCulturăOchiul de sticlă

Ochiul de sticlă

De ceva timp încoace, Editura Hoffman, aflată sub administrarea generosului caracalean, Andy Barcan, a devenit un fel de „mamă a răniților” din acest județ, răniți de săgeata scrisului. Săptămânal, în Olt, pe bandă rulantă, se lansează câte-o carte de proză, de poezie, de teatru, apare câte o revistă, nemaivorbind despre volumele specializate în artă, filozofie, istorie, arhitectură… Chiar și cărți de matema-tică…

Conform îndemnului mai vechi al lui Ion  Heliade Rădulescu, „Scrieți, băieți, numai scrieți!”, penițarii noștri de toate calibrele vor să-și lase posterității operele nemuritoare, sfidând parcă această criză morală și financiară infinită, care a dus România și, bineînțeles, județul Olt, în sapă de lemn.

În toată această avalanșă editorialistică, cocheta piesă de teatru „Ochiul de sticlă”, scrisă de profesorul Constantin Smedescu se distinge net prin mesaj și erudiție, prin metaforă măiastră și prin multitudinea simbolurilor antice, coborâte în contemporanenitate, ca să ne atragă atenția că am devenit barbari…

coperta carte smedescuAșa cum unii coboară sfinții din calendar, pentru a ne moraliza câtuși de puțin, tot așa Constantin Smedescu însuflețește personajele lui Homer, care ațipiseră în negura vremurilor, într-un muzeu al timpului. Mitologia greacă devine, astfel, în „Ochiul de sticlă”, un punct de plecare pentru descrierea vremurilor huliganice pe care le trăim astăzi noi, românii. Homer, autorul Iliadei și Odiseei, se amestecă magistral cu câteva dintre personajele sale, între care Ulise și Polifem, participând astfel la zilele orașului, care poate fi Itaca sau Slatina, ca simbol al eternei reîntoarceri acasă, la valorile morale autentice, de care astăzi avem nevoie ca de oxigen.

„Ochiul de sticlă” este o piesă de teatru aflată într-o altă piesă de teatru, pe care vor s-o pună la cale personajele mitologice ale lui Homer, cele care, odată ajunse la mâna prezentului nostru românesc, sunt obligate să participe la Zilele Orașului, cu muzică ușoară, populară și manele. Uzina de cinescoape din oraș a ajuns un morman de fiare vechi, muncitorii au fost disponibilizați, iar directorul, numit pe criterii politice, împarte roluri într-o piesă de teatru care – de altfel – nu se mai joacă niciodată.

Secretara fostei mari întreprinderi șterge praful uitării, conform zicalei revoluționare „Mircea, fă-te că lucrezi!”, iar Homer este nevoit să scurteze Odiseea, consultându-i pe Ulise și pe Polifem și dându-le preaviz tuturor sirenelor, Zeiței Circe, monștrilor Scila și Caribda și neuitând s-o trimită în șomaj tehnic pe Regina insulei Ogigia, nimfa Calipso.

Nimeni nu vrea să joace rolul lui Polifem, izvorul tuturor relelor, fiindcă – nu-i așa? – societatea post-revoluționară românească a rămas într-un singur ochi, și acela de sticlă, trecând rapid de la hiper-luciditate, la hipo-luciditate și, în final, la zero-luciditate. Poporul român, operat greșit, printr-un act flagrant de malpraxis, se scaldă în conformism și corupție, într-o avere publică etern fraudată, suportând tăierea pensiilor și salariilor, toate aceste afurisenii, scoase fiind din Cutia Pandorei și făcându-se după lecția orbirii lui Polifem.

România – o țară fără nume – este căzută definitiv în mlaștina ciclopismului, iar Zeus, detașându-se de litera Odiseei, „stoarce Universul în palmă, ca pe-o lămâie, sorbindu-i mustul”, de ce nu?, chiar la Golden-Blitz, cu sirena lui blondă de toate zilele și nopțile, fredonând „Marșul învingătorilor” din Aida. În tot acest timp, România este în insolvență, iar prostimea îngână „Corul robilor” din „Nabucodonosor”.

Constantin Smedescu scrie bestial, știe carte, scrie cu cifru (de parcă i-ar fi, totuși, teamă de cenzura cripto-comunistă care ne dă și azi târcoale), este disperat și optimist, în același timp.

Piesa din piesa lui de teatru nu se mai joacă până la urmă, regizorul (directorul Uzinei de Cinescoape) iese pe ușa din spate, pe unde se aruncă rebuturile, însă autorul speră că noile corăbii, gata încărcate, au nevoie de un timonier capabil, precum Ulise, pentru a fi dirijate spre apele internaționale, în ideea intrării țării noastre în sfera lumii civilizate.

Felicitări, d-le profesor, Constantin Smedescu!

Dumitru Sârghie

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments