Prin 2013, la sfârșitul lunii august, marele ministru al micilor proiecte, pesedistul Dănuț Șova a aflat, în sfârșit, că podul de peste Olt, construit în secolul al XIX-lea, are nevoie de o reparație capitală. După cum declara pe atunci conservatorul Adrian Motorga, proiectul de reabilitare ar dura, cu aproximație, un an de zile, iar valoarea acestuia ar fi de 2 071 998 lei, bani proveniți din Fondul European de Dezvoltare Regională, în proporție de 70%, iar restul – din bugetul nostru de toate zilele.
Mai mult, am aflat că licitația pentru acest întârziat proiect a fost câștigată de două firme asociate, respectiv Expert Proiect 2002 din Iași și Betarmex din București. Mai știm, de asemenea, că traficul rutier pe acest pod va fi – firesc – închis, pentru un an de zile, traficul greu urmând a se desfășura pe varianta ocolitoare DN 65-E574-Găneasa-Strejești-Barajul de la Moșteni-Curtișoara-Slatina, iar traficul ușor (să-i zicem așa), pe ruta Slătioara.
Domnul Motorga ne-a mai spus, suplimentar, că – la Strejești – va fi realizat și un sens giratoriu. Ce nu ne-a precizat d-l Motorga vor constata toți șoferii din Olt și de aiurea pe pielea lor. Adică, nimeni nu știe anul în care companiile care au câștigat licitația se vor apuca de treabă și cam în ce condiții se va desfășura traficul pe Barajul de la Moșteni, avându-se în vedere că drumul pe aici este el însuși o catastrofă.
„Managerii marilor companii de pe platforma industrială a Slatinei se gândesc cu groază la momentul în care va fi închis traficul de pe Podul Olt, având în vedere că autoritățile nu sunt capabile să le pună la dispoziție un drum cât de cât viabil, pornind de la un principiu al bunului-simț, care ne spune că atunci când suprimi ceva, trebuie să pui în loc altceva, prin care – în cazul de față – traficul rutier să se desfășoare în condiții cât de cât normale.
Mai marii CNADR știau cu mult timp înainte de aprobarea acestor fonduri (cam de pe vremea Centurii iluzorii a lui Darius Vâlcov) că podul trebuie închis și că era necesar ca, până acum, să se reabiliteze drumul de pe baraj și apoi să se vorbească despre construcția unui sens giratoriu.
Devierea traficului presupune crearea unei alternative, prin care să se asigure condiții de trafic, cu asigurarea responsabilității tuturor factorilor care girează siguranța traficului, pe raza acestui municipiu industrial important.
Nu de alta, dar ne putem aștepta ca managerii marilor companii din Slatina să-și ia catrafusele și să ne spună, din mers, adio, în limbile rusă și italiană, așa cum preconizează să le spună guvernanților actuali și cei de la Dacia Pitești. Așadar, oameni buni, odată cu închiderea podului de peste Olt ne așteaptă zile grele!”, a declarat, pentru Linia Întâi, președintele PMP Slatina, ing. Marian Căruntu.
Dumitru SÂRGHIE
N.R.: Amănunte suplimentare pe acest subiect arzător vor fi comunicate astăzi, 13 martie, în conferința de presă, organizată la ora 13.00, în sediul PMP Olt, de către Marian Căruntu.