AcasăPoliticaOLTENIA NU ESTE SUB BLESTEMUL GEOGRAFIEI, CI LA LIMITA LIPSEI DE HOTĂRÂRE...

OLTENIA NU ESTE SUB BLESTEMUL GEOGRAFIEI, CI LA LIMITA LIPSEI DE HOTĂRÂRE ȘI DE ASUMARE POLITICĂ!

Secretul prosperității Olteniei noastre profunde, ca și cel al focului grecesc, s-a pierdut cam din perioada marginalizării senatorului Ion Toma, de către aventurierul politic Victor Ponta și camarila lui de pupincuriști. Istoria nu lasă astfel de fapte nepedepsite și, la rându-i Victor Ponta a fost mazilit, de un subordonat care-i făcea, cândva, pantofii, el ieșind lamentabil din istorie, așa cum va ieși și Liviu Dragnea, asupritorul acestei țări.

Niciodată după căderea politică a lui Ion Toma, fost lider al senatorilor PSD, din Parlamentul României și strateg politic de anvergură, nu s-a mai vorbit despre un proiect privind dezvoltarea Olteniei, în general, una dintre cele mai importante regiuni ale României. Despre județul Olt, cu atât mai puțin…

Speranțele noastre și chiar ale lui Ion Toma au căpătat noi valențe pozitive, din momentul în care Paul Stănescu, liderul PSD Olt, a fost numit în guvernul României. În ciuda vechii ostilități dintre cei doi, Ion Toma a aplaudat intrarea lui Stănescu în Guvern, cu speranța că vechile sale proiecte privind dezvoltarea economică, socială și culturală a Olteniei, și implicit ale județului Olt, vor prinde contur.

Iar vicepremierul Paul Stănescu, în buna lui credință, chiar a demarat anumite lucruri în sensul celor spuse mai sus, fiind un patriot și un om responsabil în fața celor care l-au trimis în Senatul României. N-a fost să fie nici de data asta, cum ne spune Ion Toma. O mână necurată „expulzează” Oltul din Guvern, retezând, astfel, din rădăcină, bunele intenții ale lui Paul Stănescu.

Layout 1Lucrurile se mișcă prea încet față de nevoile de investiții ale Olteniei!

Fostul senator Ion Toma deplânge starea de lucruri de la vârful PSD și „marginalizarea Olteniei” din guvernul actual, acuzând lipsa de unitate și pasivitatea noastră a tuturor, noi cei care stăm în banca noastră, așteptând să se întâmple minuni, fără să facem nimic.

«În ultimele zile, am primit foarte multe întrebări, atât pe Facebook, cât și offline, despre ce cred eu despre „expulzarea” Oltului din Guvern și, în general, despre marginalizarea Olteniei la vârful PSD. Opiniile mele nu s-au schimbat și ele nu țin cont de ce se întâmplă unuia sau altuia.

Nu vom reuși prea mult cât timp ne vom mulțumi cu jumătăți de pas și cu promisiuni, cât timp vom sta în banca noastră, așteptând să ni se întâmple lucruri bune sau să ni se recunoască meritele. Lucrurile se mișcă prea încet față de nevoile de investiții ale Olteniei. Centenarul Marii Uniri înseamnă pentru mulți dintre ai noștri o legătură mai solidă cu realitățile din Spania sau Italia decât cu ce se întâmplă la Galați sau Târgu Mureș. Nu este blestemul geografiei, este limita lipsei de hotărâre și de asumare politică.

Avem cu toții o parte de vină pentru cum este tratată comunitatea noastră. Dar, dacă este să ne gândim la viitor, nu putem să ignorăm prezentul. Lipsa de unitate și înjunghierile pe la spate au dus poate la victorii de etapă, dar ne-au slăbit și ne-au redus influența. Nu-i așa că este ușor să-i folosești pe unii împotriva altora, pentru a ține situația sub control și a te concentra pe alte proiecte și pe alte regiuni, mai vocale și mai unite?»

Un minim consens și niște linii roșii ar fi mai mult decât necesare

Textul pe care ni l-a remis fostul senator Ion Toma are o mare doză de subtilitate. În ciuda acesteia, nu este greu de sesizat faptul că fostul „greu” al PSD, senatorul Toma, ne lasă să înțelegem că va avea, în viitorul apropiat, o implicare în viața politică a României. Altfel, nu și-ar fi finalizat pledoaria pentru Oltenia cu următoarea frază: „Despre cum să facem să ridicăm standardele și să ne impunem punctul de vedere – vă vom spune cu altă ocazie.”

«Speranța mea că vom învăța ceva din multiplele lecții pe care le-am primit în ultimii ani ca regiune și ca oameni politici. Nu este vorba de a respinge lupta politică – am dus atâtea campanii electorale și știu că alegerile sunt cele care validează și dau legitimitate unui om politic. Totuși, un minim consens și niște linii roșii ar fi mai mult decât necesare. Ar fi garanția că suntem în stare de mai mult decât de performanță electorală, că sunt lucruri peste care nu putem trece și oricine vrea să stea la masă cu noi trebuie să le respecte și (foarte important) să le pună pe hartă, nu doar în programul de guvernare. Despre cum facem să ridicăm standardele și să ne impunem punctul de vedere, cu altă ocazie.»

Dumitru Sârghie

2 COMENTARII

  1. Nu ati fost oameni politici, ci oameni de afaceri!Nu ati fost pentru popor, ci pentru voi si grupul vostru!Mare diferentă,, mon cher! Pentru cine te ridici, Ioane, Gheorghe……..,etc…….etc.?!Pentru ei ?! Cate sute….. mii.(.?!!!!!!!!) de miliarde lei, euro, dolari, etc etc.au ei ? Dar voi?Ne vom uni pt.prosperitatea noastră, nu pt. ei!

  2. Nu ati fost oameni politici, ci oameni de afaceri!Nu ati fost pentru popor, ci pentru voi si grupul vostru!Mare diferentă,, mon cher! Pentru cine te ridici, Ioane, Gheorghe……..,etc…….etc.?!Pentru ei ?! Cate sute….. mii..(.?!!!!!!!!) de miliarde au ei ? Dar voi?Ne vom uni pt.prosperitatea noastră, nu pt. ei!

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments