Print this Post


    OMENIA – TRĂSĂTURĂ PSIHICĂ UMANĂ

    Într-una din zilele trecute, plimbându-mă pe stradă, în fața mea, „la distanța impusă”, un om vorbea la telefon. La un moment dat, s-a răstit la „cel de la capătul celălalt al firului”, spunând tare, parcă să-l audă mai multă lume: „Dar ce mama dracului, nu mai există omenie în țara asta?!” Mi-am continuat plimbarea, dar mă tot întrebam: Ce l-o fi supărat pe acel om? Atunci mi-am amintit și de cuvintele mamei mele, care ne repeta mereu – mie și celor doi frați ai mei – „a fi domn e o întâmplare, dar a fi OM e lucru mare” sau „să dați dovadă de Omenie, oriunde veți merge și în orice post veți ajunge” etc.

    Sunt de asemenea, bine cunoscute expresii ca: „A fi om e lucru mare” ,„Hai pe la mine să te omenesc” etc. Mi-am amintit și de notițele mele de la cursurile de psihologie ale profesorului univ. dr. Ioan Drăgan, care ne ținea „adevărate lecții de viață”. Așa am găsit una dintre ele intitulată „Omenia este cea mai importantă trăsătură psihică umană”, iar eu susțin că Omenia este greutatea ființei umane.

    Pe zi ce trece, la televizor, în viața cotidiană, observăm că omul care vorbea la telefon avea dreptate. Da! Nu prea mai există Omenie în țara noastră.

    A fi „Om de omenie” înseamnă a fi om adevărat, a fi realizat adevăratele calități de om. Care sunt calitățile care stau la baza Omeniei? Un caracter frumos, cinste, corectitudine, educație, bunăvoință – într-un cuvânt: bunătate. Un suflet frumos, care luptă pentru a păstra și a face această lume mai frumoasă. Dar, din păcate, puțini mai înțeleg adevăratele valori și mai luptă pentru scopuri nobile. Observăm, cu toții, că egoismul și lăcomia au eliminat Omenia, au transformat această lume, inclusiv această țară, într-o scenă de groază, mai ales acum, în timpul acestei nenorocite de pandemii.

    „Omenia românească are multe sensuri, ea e prezentă în mod difuz într-o mulțime de însușiri ale poporului român. E un nume general pentru toate relațiile cinstite, atente, sincere, înțelegătoare, lipsite de gânduri de înșelare a semenilor” – susținea Dumitru Stăniloae. Omul nu e om decât în relația normală cu semenii săi. Prin Omenie, cel ce respectă pe altul respectă o umanitate pe care o poartă și el.

    Omenia are semnificații multiple: a fi omenos înseamnă a fi ospitalier, dar și onest, înseamnă a fi o persoană onorabilă, dar și cuviincioasă, înseamnă să fii un om bun, dar și a fi om, pur și simplu, adică a-ți manifesta firea, natura ta, așa cum au fost create de Dumnezeu.

    Nu de puține ori ne lovim, atunci când ieșim pe stradă, de comportamentul grosolan al semenilor noștri. De lipsa de respect, care a devenit un ingredient aproape indispensabil în viața noastră cotidiană – respect pe care, în orice societate normală, tânărul i-l datorează maturului și bătrânului, copilul părintelui, subalternul superiorului său ierarhic. Degeaba înșiri diplome și alte merite dacă nu mai cunoști semnificația cuvântului OM. Omenia se pierde când sufletul se leapădă de respect și cinste.

    Am să prezint două „trăiri” din viața mea, care consider că sunt adevărate „lecții despre Omenie”. În primăvara anului 1973, fiind director adjunct la Liceul „Radu Greceanu”, deseori făceam câte un raid prin liceu, prin curte, pe la sala de sport, pe la gospodăria anexă, pentru că mai erau elevi care chiuleau de la ore sau clase fără profesor etc. Într-un astfel de raid, la ieșirea din liceu, am văzut pe Nea Costea, om de îngrijire, ieșind din cantină, cu o bucată de pâine în mână și cum m-a văzut, a băgat-o sub haină. Eu m-am făcut că nu-l văd, m-am îndreptat spre sala de sport și mi-am văzut de treabă. Știam că Nea Costea are o familie numeroasă – vreo 7 copii – pentru care muncea din greu. Nici prin gând nu-mi trecea să-l chem și să iau măsuri de sancțiune. După raidul făcut, am revenit în birou. Nu peste mult timp, m-am pomenit cu Nea Costea în birou, spunându-mi: „M-ați văzut tovarășe director! Am luat o bucată de pâine, pentru că nu am avut ce să iau la mine pentru prânz”. Eu i-am răspuns că nu l-am văzut. Dar, pentru că ai venit și mi-ai spus, îți aduc la cunoștință că am găsit posibilități ca cinci oameni de îngrijire să servească masa de prânz, la cantina liceului. Mi-a mulțumit și a plecat. Am plătit aceste mese de la Comitetul de părinți. Ce se întâmpla dacă eu îl mai și sancționam? A fost aceasta o lecție de Omenie? Personal, consider că da.

    O altă trăire, în iarna lui 1996-1997, pe la mijlocul lui decembrie, am ajuns la Inspectoratul Școlar Județean, cu mașina mea – eram inspector școlar general – cam de dimineață. În curtea inspectoratului mă aștepta un director din nordul județului. L-am poftit în birou, să discutăm. La intrare, singura prezentă în clădire era femeia de îngrijire. Eu am zis: „Sărut mâna, doamna Ionica! Ce faci?” Ea mi-a răspuns la salut, iar noi ne-am îndreptat spre birou. Urcând scările, directorul m-a întrebat: cui i-ați spus sărut mâna? Ajunși în birou, i-am spus pe cine am salutat așa și am purtat o discuție, prietenească, despre „Omenia” de care trebuie să dăm dovadă fiecare. La final, directorul mi-a spus: „Domnule general, mi-ați dat o adevărată lecție de viață”.

    Trebuie să recunoaștem că „meseria” de a fi OM se învață încă de la începutul copilăriei, dar cu condiția unei atmosfere calde și pline de afecțiune în familie. Nu trebuie să ne așteptăm că se va învăța în școală, pentru că „nici o școală nu va da certificat de omenie”, doar că, educația dacă este făcută cu simț de răspundere, ar putea influența „perfecționarea acestei meserii”. Dar ce ne facem că în această perioadă a pandemiei nu se mai face nici pic de educație!

    Dacă ne uităm bine în jurul nostru, inclusiv la politicieni spre exemplu, ne convingem, pe deplin, că astăzi se dau altfel de lupte: pentru putere, succes și bani, lăsând la o parte omenia, se folosesc altfel de arme: cele care slujesc non-valorilor și degradării umane. Tocmai de aceea, să nu uităm de ceilalți, să ajutăm și să luptăm pentru o lume mai bună, căci doar așa vom fi și noi mai buni.

    Astfel am putea spune că am înțeles bine cuvintele lui Platon: „Căutând binele altora îl găsim pe al nostru” și ale lui Nicolae Iorga: „Pentru a trăi o viață care ți-a fost dăruită, ești dator s-o meriți ca om și ca neam, în fiecare clipă”.

    Trebuie să ținem cont că, dintotdeauna, o vorbă bună, o privire blândă, un zâmbet plăcut pot face mult bine celor din jurul tău, pentru că: „Omul fără omenie, este ca trupul fără suflet”.

    Profesor, Dumitru Nica – Slatina

    Permanent link to this article: https://linia1.ro/omenia-trasatura-psihica-umana/

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *