AcasăOrașul Drăgănești-Olt, localitatea în care poți să stai de vorbă cu Eternitatea
Array

Orașul Drăgănești-Olt, localitatea în care poți să stai de vorbă cu Eternitatea

Orașul Drăgănești-Olt este locul în care poți să stai de vorbă cu Eternitatea. Și asta, grație unui om al cărui nume a depășit de mult granițele acestei țări, chiar dacă în județul și în țara lui pare a nu fi atât de cunoscut și de prețuit. Este vorba, dragi cititori, de Traian Zorzoliu.

Profesor și pictor, poet, scriitor de monografii, istoric, custode, muzeograf și român absolut, Traian Zorzoliu este cel care a pus bazele impresionantului Muzeu al Câmpiei Boianului, cel care a plăsmuit satul neolitic de la Drăgănești-Olt (prin care a reconstituit modul de viață al unei populații trăitoare în urmă cu 5000 de ani) și – mai nou – inițiatorul unui proiect prin care construiește o așezare geto-dacică din secolul I, ca să amintim doar o parte a contribuției acestuia la păstrarea valorilor tradiționale și la păstrarea și consolidarea spiritualității de pe aceste meleaguri românești.

Sub acest semn al tradiției și al spiritualității românești nealterate de vremurile pe care le trăim, Primăria Orașului Drăgănești-Olt  a organizat, între 26-28 septembrie a.c., Zilele Orașului. Primarul Pantelie Rotaru s-a întrecut anul acesta pe sine, domnia-sa facilitând creatorilor de frumos din localitate posibilitatea desfășurării unei game largi de manifestări, după cum urmează: Festivalul de Doine și Balade „Ileana Constatinescu”, având ca invitați pe Niculina Stoican, Maria Ghinea, Ioana State, Ion Crețeanu și Ansamblul Profesionist „Doina Oltului” (26 septembrie); lansări de carte, expozeu istoric, vernisaj pictură Marcel Duțu, vernisaj expoziție vase dacice, simpozion Constantin Brâncoveanu, spectacol în aer liber (27 septembrie); expoziție cu vânzare – Târgul Toamnei (28 septembrie).

Iată , dragi cititori, manifestări de înaltă ținută românească, orașul Drăgănești-Olt dovedind  astfel că poate sta – din punct de vedere cultural – în fața multor altor localități urbane cu pretenții.

Lansările de carte, desfășurate în cadrul Bibliotecii „Dumitru Popovici” din localitate au adus alături creatori de poezie din Călimănești, Râmnicu-Vâlcea, Piatra-Olt, Slatina și Drăgășani, profesori, elevi și militari în rezervă, pe scriitorul de monografii lt.col.(r) Victor Epure, oameni de cultură din localitate și simpli cetățeni.

Într-o atmosferă de înaltă civilitate, Liliana Terziu Boian (director al Bibliotecii „Dumitru Popovici”) și Delia Camelia Ghiță (poet local) și-au lansat cărțile de poezie „Culoarea Femeii” și, respectiv, „Enigmatica Phöenix”.

Au vorbit despre aceste cărți poetul și ziaristul Dumitru Sârghie, poetul și redactorul postului de radio „Unirea” din Viena, Puiu Răducan, poetul Marian Bărăscu, scriitorul și președintele Societății Culturale „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea, Nicu Cismaru, artistul plastic Violeta Scrociob, vicepreședinte al Societății Culturale „Anton Pann”, precum și alte personalități culturale locale.

Prezent la manifestare, primarul Pantelie Rotaru le-a felicitat pe cele două doamne, care – iată – se izbăvesc prin poezie, le-a mulțumit celor prezenți și le-a strâns mâna oaspeților veniți de pe alte meleaguri, pentru a celebra cultura drăgăneșteană, al cărei suflet viu este, cum v-am mai spus, maestrul Zorzoliu.

Felicitări organizatorilor, felicitări d-lui primar, felicitări Drăgănești-Olt! Cu astfel de manifestări, nemurirea va fi de partea dvs.!

Ionuț DUMITRESCU

culoarea femeii terziuLogodnică în contumacie sau femeia rabatabilă

„Se înțelege faptul că protagonista acestei minunate cărți de iubire face dragoste prin corespondență cu iubitul său, risipindu-se „în poemul anotimpurilor”, mistuită fiind de „nocturne arderi” și „focuri bengale”, într-o cromatică violet, adică în ultima culoare a spectrului solar, care este, de fapt, culoarea dragostei – viola d’amore, cum ar spune italienii.

„Femeia violet”, „cer violet”, „nori violeți”, „femeie risipită în poemul anotimpurilor”, „lumină dezbrăcată de orice pudoare”, „moliciunea calină a florii de cais”, „vitraliile bisericilor curățate de erori”, „tălpi rănite de mister” – iată metafore memorabile, care creează imagini remanente în mintea acelui cititor conservator, care nu a renunțat niciodată la celebra zicere a Sfântului Apostol Pavel – în Epistola I către Corinteni: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e!”

Mai mult decât memorabile (și spun asta cu o invidie pozitivă) mi se par următoarele construcții lirice: „Mă dumnezeiește umilința”, „logodnică în contumacie”, „doar clopotele sângelui bat indecent / în biserica trupului virgin”, „femeie înnobilată cu sărutul de pe coapse”,  „copacii au memorie erotică”, „permanent incendiată de dorul tău”.

„Nopțile de catifea”, plăsmuite în acest volum, ne duc cu gândul la Mircea Eliade, la „Nuntă în cer”, la „Maitreyi” și la acea iubire absolută orientală, care se consumă plenar doar prin atingerea mâinilor și a mentalului îndrăgostiților de absolut.

„Perdeaua trasă pe goliciunea trupului”, „esplanada mentalului” – iată formule magice pe care le utilizează Liliana Terziu în creația sa. Iubire magică, poezie magică, eleganță și rafinament, toate acestea bântuite de o ușoară frivolitate, care dă sarea și piperul „culorii femeii”, întrezărindu-se în universul poetic al acestei cărți cristalul violet al poeziei autentice, căruia autoarea îi face o uimitoare reverență.”

Fragmente din cronica pe care  poetul Dumitru Sârghie a prezentat-o la lansarea cărții d-nei Liliana Terziu

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments