AcasăActualitateOsica de Jos, din nou pe culmile succesului: „Hora Florilor”, câștigătoarea Trofeului...

Osica de Jos, din nou pe culmile succesului: „Hora Florilor”, câștigătoarea Trofeului Călușului Românesc, la ediția jubiliară

Cei mai buni dintre cei buni au fost desemnați: formația de călușari a Ansamblului Folcloric „Hora Florilor” din Osica de Jos a cucerit, din nou, Trofeul Concursului Național al Copiilor „Călușul Românesc” de la Slatina, ajuns la ediția jubiliară, a XXV-a. Formația este condusă de maestrul coregraf George Ghiță a lu’ Porumbelu și susținută necondiționat de către primăria Osica de Jos, prin primarul Marian Pistol.

După zile pline de emoție, talent, dans, culoare și tradiție, sâmbătă seară, 21 iunie a.c., pe scena din Slatina au urcat laureații ediției. Dintre cele peste 90 de formații participante din România, Republica Moldova, Italia și Serbia, dar și din județul Olt, trofeul a fost adjudecat de călușarii din Osica de Jos, care reușiseră aceeași performanță și în urmă cu trei ediții, la ediția a XXII-a.

Pe lângă marele trofeu, au fost acordate aproape o sută de premii la zeci de secțiuni, diplome, farfurii de lut și trofee, multe dintre ele oferite cu sprijinul sponsorului principal – Clubul Rotary Slatina.

Atmosfera a fost una de sărbătoare autentică, iar emoțiile s-au simțit în fiecare colț al orașului. Profesorul Ilie Brăileanu, directorul Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina și sufletul acestui festival, a transmis un mesaj emoționant la finalul ediției:

 „A fost o ediție de sărbătoare, o ediție a bucuriei, o ediție a nostalgiei, pentru că foarte mulți dintre invitații din acest an au fost și la alte ediții ale concursului nostru și împreună am depănat amintiri. Evoluțiile formațiilor artistice au fost de înaltă clasă. De asemenea, juriul a fost alcătuit din cele mai remarcabile personalități ale folclorului coregrafic din România. Iată-ne acum la final cu trofeul, la cea de-a XXV-a ediție, la Osica de Jos, la o vatră călușărească de pe Valea Oltețului. Pot să vă spun că sunt fericit. O să vreau să adresez mulțumiri partenerilor nostri din organizare (…), vreau să transmit mulțumiri sincere pentru întreaga susținere a colegilor mei de-a lungul celor 25 de ani și, de asemenea, instituțiilor care nu se văd în organizarea festivalului (…), tuturor liceelor din Slatina, bucătăreselor, pedagogilor, care s-au mobilizat ca cei 2.000 de copii care ne-au fost oaspeți și au îmbrăcat în haine de sărbătoare Slatina, să fie hrăniți bine și să aibă cele mai bune condiții.

Cât despre cum văd oaspeții Slatina? Cei din străinătate, atât cei din Italia și Republica Moldova, cât și cei din Serbia, ne-au spus că nu au mai participat la concursuri de asemenea anvergură. Trebuie să fie recunoscut faptul că este cel mai mare concurs al copiilor organizat în România și, pot spune, cred că și în Europa, cel puțin din știința mea. Nu știu să se desfășoare un concurs cu o asemenea participare. De regulă se ajunge la 400, 500, 600 de participanți. De pildă, în zilele acestea, Primăria Municipiului București organizează un festival unde sunt 500, 600 de participanți, sunt călușarii noștri la paradă. Iată că Slatina și județul Olt sunt măreți și au capacitatea să organizeze cu 2.000 de copii. Slatina și județul Olt rămân la loc de cinste pe harta folclorică a lumii.”

La rândul său, George Ghiță, cunoscut în lumea dansului tradițional drept „a lu’ Porumbelu’”, coregraful trupei câștigătoare, a subliniat cât de multă muncă stă în spatele succesului:

„Eu mulțumesc juriului pentru felul cum au jurizat. Mă așteptam la așa ceva, pentru că trupa noastră de la Osica de Jos s-a prezentat, din punctul meu de vedere, extraordinar de bine. Eu am fost super-mulțumit de ei, dar vreau să vă spun că un an de zile am muncit cu ei pe brânci. Anul trecut erau la un nivel mult mai mic, foarte mic, iar acum vreau să vă spun că la vârsta lor au ajuns la apogeu.  Este un început bun. Eu îi învăț să fie profesioniști, dar și răi într-un sens bun al cuvântului.”

La Osica de Jos, tradiția călușului e mai vie ca oricând, iar Slatina rămâne capitala copilăriei în straie populare. România are viitor, iar acest viitor poartă opinci, zâmbește sincer și joacă cu inima.

Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments