Spre deosebire de alte zone de pe mapamond, Uniunea Europeană a implementat un pachet legislativ de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de promovare a energiei regenerabile, impunându-și ca ținte reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă cu 20% până în anul 2020, creșterea la 20% a ponderii energiei regenerabile în total consum energie și creșterea eficienței energetice cu 20% până în 2020.
Dincolo de bunele intenții ale organismului european, de a diminua factorii cu impact negativ asupra a mediului înconjurător, trebuie subliniat ca toate aceste măsuri legislative au generat deja creșterea semnificativă a prețului energiei și implicit a costurilor de producție pentru economiile statelor membre – și așa șubrezite de criza economică globală – și, în special, pentru industriile energo intensive.
Creșterea prețului energiei s-a făcut prin introducerea taxelor pe care fiecare dintre noi le putem vedea pe factura de energie de acasă:
– pentru 2013, taxa pentru energia regenerabilă este stabilită la 51,5 lei/MWh iar cea pentru cogenerare este de 23,1 lei MWh. În total, consumatorul român trebuie să plătească 75 lei/MWh pentru energia regenerabilă care reprezintă deja o creștere de 35% a prețului energiei. Având în vedere că procentul de energie regenerabilă și taxa de cogenerare vor continua să crească de la an la an se estimează că, în 2015, acestea vor duce la o creștere a prețului energiei față de perioada de dinaintea implementării acestor taxe cu minim 50%.
În plus, începând cu acest an, producătorii de energie din surse convenționale (cărbune, gaz natural) nu mai primesc gratuit certificate de emisii CO2, fiind nevoiți să le achiziționeze prin licitație. Costurile pe care aceștia le au cu achiziția certificatelor de CO2 le vor transfera în prețul energiei.
De asemenea, marii producători industriali vor trebui să achiziționeze de pe bursă certificate de emisii în cazul în care nu se încadrează în cota alocată gratuit pe bază de benchmarking.
România și-a asumat la nivel UE să atingă un procent de energie regenerabilă de 24% în 2020. Prin legea internă, România și-a stabilit să atingă, până în 2020, un procent de energie regenerabilă de 38%, neținând cont, în nici un fel, de realitățile economice din țară și fără a avea la bază un studiu de impact asupra prețului energiei și implicit asupra consumatorilor care plătesc energia. Astfel, România a devenit un El Dorado al investitorilor în energie regenerabilă.
Schema actuală de sprijin din România este cea mai generoasă din toate statele membre UE. Sprijinul acordat energiei eoliene este de 2,24 ori mai mare decât media UE, iar cel pentru energia solară este de 2,5 ori mai mare decât media UE. Însă toate aceste costuri sunt plătite de către consumatorul final, fie el casnic sau industrial și dacă nu se iau măsuri urgente, industria, mare consumatoare de energie, va fi iremediabil afectată.
Celelalte țări din UE au realizat impactul major pe care schemele de sprijin energie regenerabilă le au și, începând cu 2011, au început să le ajusteze pentru a reduce prin diferite mijloace nivelul acordat de compensare.
Germania și Danemarca exceptează marii consumatori industriali de la plata acestor taxe, luând măsurile necesare ca impactul Pachetului Legislativ Energie – Schimbări climatice asupra industriei să fie redus la minim.
În Spania, schema de sprijin este actualmente suspendată din cauza crizei economice.
România, cu una dintre cele mai slabe economii din UE, a implementat o schemă de suport energie regenerabilă cu următoarele avantaje pentru investitorii în acest domeniu:
• recuperare rapidă a investiției, în mai puțin de 5 ani. Durata normală de recuperare a investiției în sectorul energetic este de 15+ ani;
• un număr redus de angajați pentru exploatare centrale energie regenerabilă;
• profituri și cashflow foarte ridicate.
Este, de asemenea, demn de menționat că materialele din care se construiesc centralele de energie regenerabilă (eoliene, solare) sunt în mare parte, dacă nu în totalitate importate, ceea ce nu ajută la dezvoltarea industriei locale, ci duce la transferul unor sume importante de bani în afara țării.
Pe de altă parte „beneficiile” pentru societatea românească sunt următoarele:
• o creștere artificială a costului care afectează industria și consumatorii casnici în această perioadă de recesiune economică majoră când dezvoltarea și crearea de valoare sunt necesare pentru a lupta împotriva crizei economice.
Consumatorii casnici trebuie să plătească de două ori aceste taxe atât prin factura de energie, cât și în prețul mărit al produselor. Creșterea prețului energiei nu creează valoare adăugată și nu duce la crearea de locuri de muncă. Ea nu face decât să obstrucționeze revenirea economică a țării și să împiedice investițiile în aceste momente în care economia românească se zbate să găsească un drum de ieșire din criză.
• pierderea a zeci de mii de locuri de muncă directe sau indirecte datorită falimentului marilor industrii care nu mai pot suporta schemele de sprijin și nu își pot transfera costurile suplimentare induse prin acestea la clienți pentru că acționează într-o piață globalizată, în care numai Europa are impuse astfel de restricții. Ceilalți mari jucători de pe piața globală (ca de exemplu China, SUA, Brazilia, Canada, Rusia etc.) nu au impuse restricții similare în ceea ce privește protecția mediului. Astfel, aceste taxe nu fac decât să crească exponențial riscul de relocare a marilor consumatori industriali în afara României respectiv UE, și să ducă la deschiderea de capacități de producție în țări cu politici mai puțin exigente în ceea ce privește emisiile de carbon, ca răspuns la cererea existența la nivel global pentru produsele acestora. Acest fapt va avea un impact negativ general asupra mediului la nivel global din cauza reglementărilor indulgente din noua locație, efectele generate de legile UE până în prezent urmând a fi pierdute.
• convulsii sociale majore și creșterea accentuată a șomajului cu creșterea indemnizațiilor de șomaj care vor trebui plătite suplimentar din bugetul de stat.
• perturbații majore în rețeaua energetică națională datorită dependenței producerii energiei regenerabile de factorii de mediu
• necesitatea de a dezvolta surse de energie convenționale cu răspuns rapid care să poată fi utilizate pentru a menține echilibrul în sistemul energetic național.
• reducerea semnificativă a încasărilor la bugetul de stat și la bugetele locale.
În concluzie, schemele de sprijin energie regenerabilă și cogenerare aduc beneficii numai pentru cei care investesc în ele și aduc numai prejudicii societății românești. Nu putem să nu ne întrebăm: cui folosește acest lucru?
Este astfel necesară modificarea cât mai urgentă a legislației înainte ca industria mare consumatoare de energie din România și însuși societatea românească să fie iremediabil afectată. Având în vedere că România și-a atins deja obiectivul de 24%, trebuie luată în discuție și încetarea schemei de sprijin pentru energia regenerabilă începând din acest an și până în 2020 când se vor defini noi ținte pentru ponderea energiei regenerabile în total consum energie la nivel UE.
Linia Întâi
