Orice om de bună-credință din județul nostru vede că parlamentarii PSD Olt au căzut în desuetudine, înainte de a produce ceva. Deambularea clasei politice locale de stânga poate fi ilustrată cu o imagine sugestivă ce frizează alienarea celor care ne gestionează astăzi destinul…
Anume, un Darius Vâlcov (autorul moral al unor experiențe animalier-socialiste din județul nostru), cel care trage după el, cu o sfoară, doi papuci, unul roșu și altul portocaliu, iar întreg PSD Olt îl urmează pe acesta, penetrat de ideea că papucii bicolor reprezintă Calea, Adevărul și Viața…
În plan mai îndepărtat, electoratul din Olt, intrat în derivă și surprins de un jet de FLIT, propulsat de clientela politică a PSD, se uită cu mefiență la acest garçon, îmbrăcat neglijent-șic, cu blue-jeans pana corbului și un chandail bleu-vert, asortat la mocasini franțuzești de culoarea lichiorului de coacăze.
Alături de el, niște „țepari de suflete” (așa cum îi numea pe vremuri pseudo-jurnalistul Dan Bălășescu pe clienții portocalii, el însuși devenit ulterior un client politic lipsit de scrupule) o țin înfiptă, deși pe fețele lor electrocutate se citește spaima că, în viitorul apropiat, ar putea să dea socoteală pentru minciunile pe care ni le-au servit în campania electorală, pentru deturnarea bunului-simț și, mai ales, pentru trădare și impostură…
Numele lor? Daniel – un semi-bărbat cu jumătate de căciulă – și Emil – deputat care vorbește ce știe, în timp ce unii dintre colegii săi știu ce vorbesc.
Amândoi trag pisica de coadă pe rogojină, arătându-și, fără rușine, năravul insațiabil de a parveni gras prin politică și demonstrând opiniei publice că toate sentimentele lor sunt de vânzare.
Și ei, ca și Darius Vâlcov, sunt castrați sufletește, fiindcă au intrat în politică din fragedă pruncie. Nu prea au avut timp de educație și nici să meargă la Biserică, devenind astfel un fel de omuleți Chucky, îmbătați de avere și de putere…
De la „țepari de suflete”, ei au ajuns, vorba lui Liiceanu (contemporanul mediocrului Bălășescu), la „dezbrăcători de suflete”.
Fanatismul cu care acești parveniți infernali falsifică adevărul și-și bat joc de cei care i-au trimis în Parlament nu pare a fi mai respectabil decât fanatismul cu care torționarii din închisorile comuniste îi băteau pe deținuți cu o vergea metalică peste testicule.
Iar noi stăm pasivi și contemplăm cum „Fürerul” trage de papucii colorați, unul roșu și altul portocaliu, îi închinăm imne prin ziarele noastre sordide, opunându-ne lui doar în gând, înspăimântați pentru viitorul ratat al copiilor noștri.
Juni cu inimi de cristal fosil merg însă înainte, ca o mașină sovietică, fără march-arriére, călcând voios peste tăcerea noastră absolută. În acest fel, Oltul este județul unui cumplit compromis, între cei care calcă totul în picioare și între noi, toți cei care ne lăsăm călcați în picioare…
Așteptăm ca proștii o zi în care politrucii noștri își vor depune, de bună voie, armele, visând la clipa când, așa cum spunea I.D. Sârbu, „va veni ziua în care vom declara ca sfânt orice om cinstit!”
Când ne vom trezi însă va fi prea târziu și vom continua să tragem după noi, cu o ață, așa cum trage Vâlcov papucii buclucași, istoria unui județ dezonorat de o gașcă rapace, care se exprimă pe cale bucală, dar care gândește cu… dosul.
Dumitru Sârghie
