AcasăInterviuPărintele Călin Sămârghițan: Pan. M. Vizirescu avea o expresie... „Timp oprit”!

Părintele Călin Sămârghițan: Pan. M. Vizirescu avea o expresie… „Timp oprit”!

Călin Sămărghițan s-a născut la 23 aprilie 1969 la Sibiu. Este absolvent al Liceului teoretic „Octavian Goga” din Sibiu, licențiat al Facultății de Teologie din Sibiu (1992) și al Facultății de Litere din Sibiu (2001). Este doctor în Teologie Dogmatică al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2000). A efectuat studii postuniversitare la College of the Ressurection, Universitatea Leeds, Anglia (1996). A fost redactor al Revistei literare „Gândirea” (serie nouă), 1994-2004, sub conducerea lui Pan. M. Vizirescu și Ovidiu Papadima.

A publicat poezie și proză scurtă în diferite reviste literare din țară și on-line. Articole și studii inter- și transdisciplinare, eseu, cronici literare și de film, critică a criticii în reviste de specialitate. A publicat două volume de versuri „Așa cum este nu este” (2002) și „Fardad” (2009), precum și primul volum al trilogiei S.F. „Câmpiile albastre de sub orizont” în ediția electronică a revistei Nautilus.

Este inițiator al seratelor poetice „Serile Artgotice – Expoziția de poezie” din Sibiu, 2005, 2008-2012, la care sunt invitați scriitori, publiciști și artiști plastici din țară și din străinătate. Organizator al Taberei de poezie Sibiu-Cisnădioara 2009, Sibiu 2011 și 2012 și este membru fondator și președinte al Asociației „Artgothica Sibiu”. În prezent este preot la Biserica dintre brazi din Sibiu!

Călin Sămârghițan • Pan. M. Vizirescu • Maica Zamfira
Călin Sămârghițan • Pan. M. Vizirescu • Maica Zamfira

Părinte, cum l-ați cunoscut pe ultimul gândirist român, Pan. M. Vizirescu, și ce știți despre relația pe care  a avut-o cu bunicul dumneavoastră, preotul Ioan Sămârghițan, apostol desăvârșit, care a suferit calvarul închisorilor comuniste și care l-a adăpostit în casa sa, de mâna lungă a Securității  comuniste pe Nichifor Crainic, căruia i-a fost student și mentor întru creștinism și conservarea spiritualității românești?

Pe d-l Vizirescu l-am cunoscut când am început să scriu la seria nouă a Gândirii. I-am luat și un interviu odată și am fost impresionat de puterea convingerilor sale, de autenticitatea lor, de seninătatea cu care vorbea despre încercările mari ale vieții sale. Ne povestea despre prietenia sa cu Crainic și cu Goga, despre anii studenției, despre lucrul la Gândirea de atunci.

Cu bunicul meu, Ioan Sămârghițan, nu s-a întâlnit, dar îi era recunoscător pentru ceea ce făcuse pentru Crainic.

Ce știți despre opera poetică a lui Pan. M. Vizirescu și despre prigoana îndreptată asupra sa de orânduirea comunistă, el făcând parte din lotul celor 14 cărturari români, condamnați de așa-zisul Tribunal comunist al poporului la moarte și la detenție pe viață?

Poeziile sale le cunosc foarte bine, am publicat și un studiu în Gândirea nouă. Despre prigoană știam ce ne povestea, „exilul de taină”, în care a stat ascuns cale de 23 de ani, credința călăuzitoare, nădejdea care îl anima… Revista a reapărut la inițiativa d-lui Mihai Marinică (în revistă semnează Mihai Maxim). După primul număr, Maica Zamfira Constantinescu, elevă a lui Crainic și deținătoarea a multor scrieri inedite ale sale, a luat legătura cu el și a devenit cel mai important sprijin al seriei noi. Ea ne-a prilejuit întâlnirea cu dl Vizirescu și cu Ovidiu Papadima, singurii gândiriști rămași atunci în viață. A fost un element formator și foarte important pentru noi. Eu am început să public acolo abia prin 1994, apoi am preluat funcția de redactor principal sub directoratul d-lui Vizirescu și grija Maicii Zamfira.

Pan. M. Vizirescu a ieșit din „exilul de taină” direct într-o lume total schimbată, bolșevică, ostilă, în care valorile morale și intelectuale nu mai aveau nicio valoare, iar asupra celor pe care comuniștii îi numiseră „dușmani ai poporului” își îndreptau o ură cum n-a fost niciodată în istoria României. Cum credeți că a rezistat Pan. M. Vizirescu în acest sistem concentraționar?

A rezistat prin credința sa puternică în Dumnezeu și nădejdea că lucrurile se vor îndrepta. S-au îndreptat oarecum, dar foarte târziu. Mai avea o expresie: “timp oprit”. Domnia sa ne transmitea valorile generației interbelice, naționalism, ortodoxie, cultură peste un “timp oprit”. Nu puteam decât să-i fim recunoscători pentru aceasta.

Care-i cel mai important eveniment pe care l-ați trăit alături de Pan. M. Vizirescu și care v-a marcat memoria?

Cred că cel mai important moment trăit împreună a fost la Tribunalul București, în 1995, când, exact după 50 de ani, s-a pronunțat reabilitarea celor 14 ziariști reprezentativi pentru interesele naționale, dintre care singurul supraviețuitor era dl. Pan M. Vizirescu. I s-a dat și cuvântul, a vorbit foarte frumos. Regret și acum ca nu am înregistrat discursul, dar pe atunci aparatele de înregistrat erau anevoie de procurat.

Ce i-ați recomanda dumneavoastră tinerei noastre generații, acum în acest context internaționalist, neomarxist, în care ar părea că istoria se repetă și că, din nou, valorile morale și umane par să se ducă Apa Sâmbetei?

În primul rând, să îl citească și pe Pan. M. Vizirescu, dar și pe cei din strălucita epocă a „Gândirii”. Apoi să încerce să înțeleagă ce am pierdut noi ca neam prin ruperea de aceea generație. O rupere care a însemnat reducerea ei la tăcere prin moarte, închisoare, marginalizare și trecerea lor în uitare. O uitare pe care noi am încercat să o trezim.

Mulțumesc, Părinte!

A consemnat Dumitru Sîrghie

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments