Sunt multe circumstanțe atenuante pentru părinții care greșesc între cele două extreme. Unii înclină balanța de partea răsfățului și a toleranței, desființând un climat serios și constructiv al familiei, de dragul unui surogat caracterizat prin diminutive și diferite mofturi.
Pe măsură ce copilul mult dorit de întreaga familie, va crește, este foarte greu de dat un răspuns tranșant la întrebarea unde trebuie pus punctul de delimitare între toleranță și exigență.
Studii de psihologia copilului au afirmat că greșelile unei atitudini de îngăduință extremă sunt mai mari decât acelea care decurg dintr-o atitudine de exigență crescută.
Orice părinte trebuie să știe că familia este cea care asigură prima treaptă de învățare a copilului. În nici un loc nu se realizează mai bine pregătirea pentru noile situații pe care le va întâlni în viață, pentru că, fiecare cunoștință, atitudine, pricepere pe care le imprimă școala asupra educației copilului, nu face decât să dubleze educația primită anterior în familie.
O regulă de bază în educarea copilului este că, între cuvânt și faptă, exemplul nu poate fi substituit. Cele mai bune sfaturi pot fi șterse de un gest care le contrazice. Putem spune foarte multe copiilor, dar are o importanță hotărâtoare dacă le și demonstrăm acele lucruri.
Dragostea părintească, transformată într-o alintare excesivă, punându-le la dispoziție totul din punct de vedere material și permițându-le totul din punct de vedere afectiv și comportamental, duce la diluarea și chiar la dispariția exigenței noastre. Evităm să îi certăm, să îi pedepsim, le iertăm cu ușurință chiar și greșeli grave și le cerem tot mai puțin, dăruindu-le din ce în ce mai mult. Astfel, se ajunge în timp la neputință, deoarece copiii crescând, devin tot mai pretențioși, mai egoiști, mai neascultători și tind să devină tot mai liberi și să scape de sub orice control. Mai mult de atât, ei încearcă inversarea rolurilor, dorind să își impună ei controlul asupra părinților. Aceștia sunt copiii iubiți în mod excesiv care, din păcate, nu vor ridica probleme numai în familii, ci și în societate, tot atât de grave ca și copiii insuficient iubiți.
Cineva a afirmat că „iubirea este cheia de aur a educației”, dar iubirea părintească trebuie să fie controlată de rațiune și dozată cu grijă, pentru a avea efect constructiv în educație și nu distructiv.
Prof. Dr. Ștefania Marineanu
