La începutul acestei săptămâni, Tribunalul București a aprobat cererea de înscriere a Partidului Mișcarea Populară în Registrul partidelor politice din România. Astfel, Partidul Mișcarea Populară este înregistrat oficial, după ce mai mulți intervenienți în dosar au depus contestații. Decizia este definitivă, însă poate fi atacată cu apel, în termen de cinci zile de la comunicare, urmând ca partidul să primească personalitate juridică după rămânerea definitivă și irevocabilă a deciziei.
Consecvent idealurilor dreptei românești autentice, Marian Vasile, liderul PMP Olt și primarul comunei Studina, a declarat pentru publicația Linia Întâi:
„Iată că Dreapta politică românească are marea șansă să se refacă, în jurul Partidului Mișcarea Populară. Persoane cu afinități creștin-democrate, grupuri conservatoare, civice și populare, toate acestea vor face front comun cu partidul nostru. Ne ajută în acest sens proasta guvernare a USL, care a făcut din România o vale a plângerii.
Peste tot în Europa, Dreapta politică a dinamizat creșterea economiei, a libertății de întreprindere, de posesie și de expresie. România nu are nicio șansă, în momentul actual, să scoată capul în lume, să se racordeze, cu adevărat, valorilor europene, dacă nu va face ceva pentru creșterea economică. Ori această creștere economică nu se poate face cu politici socialiste, cripto-comuniste. Dacă e ceva urgent în politica românească este tocmai restructurarea pe zona de dreapta.
PMP Olt salută înregistrarea, din punct de vedere juridic, a celei mai noi formațiuni politice din România și le transmite celor care ne guvernează astăzi că marșul lor triumfal de a supune România unei experiențe politice nefaste se apropie de sfârșit. Așa să ne ajute Dumnezeu!”
Ionuț Dumitrescu