Paul Stănescu, senator PSD Olt, a susținut o declarație politică cu privire la bugetul pentru anul 2021, buget pe care-l consideră că este construit pentru PNL, în niciun caz pentru români. De asemenea, acesta spune că PSD va face tot ce îi stă în putere pentru creștea veniturilor românilor.
„Sărăcie și austeritate pentru cei mai mulți români, prosperitate pentru peneliștii de la guvernare: aceasta sunt obiectivele bugetului pentru anul 2021, în «gândirea economică» a premierului Cîțu. Au spus că au venit la guvernare pentru binele românilor, dar nu știu cum să vândă mai repede companiile românești de stat, CEC Bank, Hidroelectrica, Aeroportul Otopeni și altele care sunt de interes strategic.
Mai mult, au refuzat toate amendamentele PSD, inclusiv pe cele care prevedeau doar respectarea legilor, aprobate în guvernarea social-democrată: mărirea pensiilor, a salariului minim, creșterea alocațiilor.
Agresiv, arogant și radical, premierul Cîțu a urlat, în plenul Parlamentului, că reformează statul român, dar a vorbit mai mult despre PNL, că este «premierul PNL», că «reprezintă PNL», că «se bazează pe colegii din PNL». Ca și cum acest buget este doar al PNL și pentru PNL, ceea ce nu este foarte departe de adevăr. Nimic despre reforme și investițiile promise. Doar atacuri politice la adresa PSD.
Bugetul pentru anul 2021 este o lovitură pentru pensionari, salariați, copii. Este un buget fără inimă, care pune capăt unor ani buni în care veniturile românilor au crescut. S-a dat startul austerității.
De acum încolo, misiunea noastră este clară: trebuie să oprim, în Parlament, această coaliție a sărăciei. Vom merge înainte, cu viziunea noastră, de a crește veniturile românilor și vom face tot ce ne stă în putere ca să redevină realitate. Nu va fi ușor, dar nu vom face niciun pas înapoi”, a declarat senatorul Paul Stănescu.
Dragoș Sîrghie