Secretarul-general al PSD, senatorul Paul Stănescu, conjudețeanul nostru, a câștigat, alături de Marius Oprescu și echipele sale de campanie, toate bătăliile electorale împotriva principalului său adversar (acum partener la guvernare) – PNL Olt. Dar, înaintea tuturor acestor victorii, care vor rămâne consemnate în istoria locală și națională a social-democraților români post-decembriști, Stănescu a câștigat, cu ceva ani în urmă, fără drept de apel, războiul intern, în bătălia pentru scaunul de președinte al PSD Olt, dintre el și titularul, de atunci, al fotoliului, șeful senatorilor PSD, Ion Toma. Cu siguranță, acel moment fast al lui Stănescu a stat la baza evoluției sale politice ulterioare, evoluție care l-a plasat în coasta lui Liviu Dragnea, făcând opoziție pe față, la un moment dat, dictaturii acestuia, îmbunătățindu-și, astfel, CV-ul politic, și reușind, după plecarea lui Daddy la pârnaie, să facă jocurile în partid.
Nu vreau să bag zâzanie între Paul Stănescu și Marcel Ciolacu, încă șeful suprem al PSD, dar flerul meu de ziarist, trecut prin ciurul și prin dârmonul politicii locale și dâmbovițene, îmi spune că, între cei doi lideri pesediști, nu curge doar lapte și miere, ci și o anumită cantitate de fiere… Fiindcă, nu-i așa?, fără fiere, politica nu are rost! Deja, privitor la mult discutatul subiect despre candidatul PSD la președinția României, Paul Stănescu a intrat pe contrasens, combătându-l, deocamdată, în termeni semiamicali, pe Ciolacu, dar pregătindu-și ofensiva din teritoriu, pentru a impune candidatura pentru Cotroceni a Gabrielei Vrânceanu Firea. Ideea lui Ciolacu de a veni la președinție cu o personalitate independentă, academician, universitar sau cine știe ce cărturar notoriu, este respinsă, din start, de Paul Stănescu și de oamenii din spatele lui (câtă frunză și iarbă), pe considerentul că partidul are resurse proprii pentru a numi un candidat la funcția supremă, iar în fruntea plutonului acestor resurse este chiar Gabriela Vrânceanu Firea. E vorba aici și de un anumit orgoliu partinic, pozitiv, zic eu, la care ține morțiș Stănescu, ca răspuns la perspectiva candidaturii „liberalului” Nicolae Ionel Ciucă, în cursa pentru Cotroceni. Diferendul dintre cei doi lideri social-democrați crește ca pâinea și l-am sesizat chiar la Conferința județeană a PSD Olt, desfășurată în noiembrie, anul trecut. În acel moment, Ciolacu a devenit oarecum nervos și destul de incoerent, atunci când Paul Stănescu era aplaudat și lăudat, la scenă deschisă, atât de către cei din sală, dar și de către toți demnitarii pesediști, veniți de la Centru, mai puțin de Vasile Dâncu, profesorul care se împiedică des în propriile lui teorii și strategii pseudofilosofice.
Varianta Geoană, la președinția României, dacă nu va fi impusă PSD -ului de „agenturili străine” sau de serviciile noastre mioritice nu este agreată de Ciolacu și, cu atât mai puțin, de Paul Stănescu, care reprezintă, în sens pozitiv, latura conservatoare, naționalistă, a PSD.
Vom trăi și vom vedea cum va evolua relația dintre Stănescu și Ciolacu, în special pe tema candidatului la președinție. Și asta, luând în considerație și faptul că, recent, Parlamentul l-a scuturat, de praful trecutului său nebulos, pe Toni Greblă, numindu-l președintele Autorității Electorale Permanente, PSD-ul continuând să fie vioara întâi, în politica românească și subordonând, până la sufocare, Partidul Național Liberal, care riscă să iasă din istorie, pe ușa din dos… Pe mâna lui și, mai ales, pe mâna Chiriașului de la Cotroceni!
Dumitru Sîrghie
