AcasăPoliticaPaul Stănescu: „PSD nu e de acord cu reducerea salariilor!”

Paul Stănescu: „PSD nu e de acord cu reducerea salariilor!”

Paul Stănescu, secretar general al PSD, ia atitudine la intenția lui Marcel Boloș ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu privire la diminuarea salariilor din sistemul bugetar. Printr-un comunicat de presă, Paul Stănescu transmite faptul că misiunea coaliției de guvernare este să apere veniturile și puterea de cumpărare a tuturor cetățenilor țării.
„Scenariul ministrului Marcel Boloș, care a menționat «o revizuire» a salariilor, în sistemul bugetar, ca modalitate de a diminua cheltuielile, trebuie eliminat, din start, din discuțiile care vor avea loc, în cadrul Coaliției, pentru a nu risca compromiterea altor măsuri bune și necesare. Să nu lăsăm un măr bolnav să strice o grămadă mare de mere sănătoase.
Trebuie să ajustăm cheltuielile publice, dar acest obiectiv nu se va face prin soluții imorale, de tristă amintire, precum tăierile salariale din perioada Băsescu. Deja inflația a avut o contribuție negativă asupra veniturilor românilor.
Partidul Social Democrat și coaliția de guvernare au ca scop sprijinirea populației și a companiilor românești, în această perioadă complicată, și protejarea veniturilor acestora. Sub nicio formă, nu vom discuta despre tăieri de salarii. Este exclus!
Dimpotrivă, misiunea coaliției de guvernare este să apere veniturile și puterea de cumpărare a tuturor cetățenilor țării. Ceea ce a și făcut de când PSD a intrat la guvernare și a ales consensul, stabilitatea și cooperarea politică, în locul unui conflict permanent și al instabilității. Vom găsi, cu siguranță, soluțiile cele mai potrivite, pentru a eficientiza cheltuielile bugetare, pentru că, în asemenea momente, această decizie este o dovadă de solidaritate față de români”, a declarat Paul Stănescu.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments