Dragoș Burtescu – secretar general adjunct al Organizației PDL Olt, alături de Marian Călin – secretar general al tinerilor democrat-liberali din Olt – au reluat campania de donare de sânge intitulată „Donează viață”. Aceștia, alături de Romulus Cheroiu – secretar general al organizației, George Ionică – președintele PDL Slatina, Laurențiu Olteanu – președintele OTDL Olt, Iulian Bălan și Alin Vărzaru de la Tineret, s-au prezentat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Centrul de Transfuzii Sanguine Slatina, pentru a dona sânge pentru cei aflați în suferință. Cu bonurile valorice obținute, aceștia vor cumpăra produse alimentare ce vor fi dăruite unor familii nevoiașe din județ.
„Nu este pentru prima oară când donăm sânge și o s-o mai facem, căutând să atragem cât mai mulți oameni care să ofere o șansă celor care au nevoie de sânge sănătos. De fapt, încercăm să facem bine pe două fronturi: o dată sângele ajunge la cei care au nevoie de el; apoi, cu bonurile valorice primite vom cumpăra produse alimentare pentru familii nevoiașe. Se apropie Sfântul Paște și acest gest, care pentru noi înseamnă atât de puțin, pentru unele persoane, cu care soarta este mai vitregă, înseamnă foarte mult. Dacă reușim să aducem un strop de bucurie în astfel de suflete, noi ne-am atins ținta”, a declarat Marian Călin.
În perioada următoare, tinerii pedeliști din Olt și-au propus să repete gestul, în apropierea Sărbătorilor de Paște, astfel ca mai multe familii să se bucure de alimentele primite.
Ionuț DUMITRESCU