AcasăActualitatePDL Olt – protest împotriva introducerii accizei la combustibil

PDL Olt – protest împotriva introducerii accizei la combustibil

Marți, 1 aprilie 2014, zi denumită și Marțea Neagră, din cauza scumpirilor care s-au năpustit, a câta oară, peste români, PDL Olt a inițiat o campanie de informare a cetățenilor județului Olt asupra consecințelor aplicării accizei pe benzină și motorină. Campania s-a desfășurat sub sloganul: „De la 1 aprilie, Ponta și Antonescu te lovesc în plin!”.

pdl olt actiune acciza 2PDL transmite astfel tuturor românilor că scumpirea benzinei și motorinei este decisă în Guvernul USL, din care făcea parte și PNL-ul cu Crin Antonescu președinte.

pdl olt actiune acciza 1„Suntem îndreptățiți, prin urmare, să spunem că noua acciză pe combustibil, care va genera scumpiri în lanț, este taxa Ponta-Antonescu. Ponta și Antonescu ne lovesc în plin! În plinul de benzină și motorină care costă cu 30 de lei mai mult, în toate: alimentele, transport, rechizitele copiilor. Românii ajung, în acest an, să aibă benzină și motorină mai scumpe ca în Germania sau Austria, dar continuă să câștige salarii românești”, a declarat Dragoș Burtescu – secretar-general adjunct.

Slătinenii au primit pliantele informative cu privire la consecințele dramatice ale introducerii accizei pe benzină și motorină, spunând că s-au convins de minciunile PSD și PNL și că vor fi mult mai atenți la alegerile care vor urma.

gheorghe moise si ana anghelPe aceeași temă, cea a accizei la combustibil, care îngenunchează România, Gheorghe Moise, vicepreședinte și purtător de cuvânt al PDL Olt, și Ana Anghel, secretar executiv PDL Olt, au susținut o conferință de presă, în cadrul căreia au reiterat măsurile fiscale asupritoare ale guvernului socialist, condus de Victor Ponta, măsuri care vor dăuna puternic creșterii economice, afectând grav puterea de cumpărare și consumul cetățeanului.

Dragoș SÎRGHIE

1 COMENTARIU

  1. de ce n-ati facut asa si cand ati taiat pensiile si salariile,cand v-ati imprumutat la PMI,cand ati facut-o europalramentar pe EBA,cand ati furat cu totii din venitul statului?Hotilor si banditilor!

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments