PDL Olt a organizat sâmbătă, 7 decembrie a.c., un protest împotriva proiectului de buget pentru anul 2014 propus de USL, precum și pentru măsurile pe care le-a promis în campania electorală și de care nu s-a ținut de cuvânt. Astfel, aproximativ 500 de membri PDL Olt au pichetat în fața Prefecturii județului Olt, în fruntea cărora s-au aflat Siminica Mirea – președintele organizației PDL Olt, Ionel Mirea și George Ciucu – prim-vicepreședinți ai PDL Olt, Romulus Cheroiu – secretar general al filialei, Ana Anghel – secretar executiv și Ion Bădescu – președintele organizației de pensionari. Înarmați cu pancarte pe care erau scrise mesaje împotriva puterii precum „USL Scumpește, românul plătește”, „Minus la sănătate în țară, medicii pleacă afară” „Ponta taxează, nu guvernează”, manifestanții și-au strigat nemulțumirile față de actuala putere.
„PDL Olt organizează azi un miting de protest împotriva proiectului de buget pentru anul 2014 propus de USL, pentru măsurile pe care le-au promis în campania electorală și de care nu s-au ținut de cuvânt. USL a promis că va crea locuri de muncă și nu a creat. Din contră, sunt instituții care se închid în fiecare zi. USL scumpește acciza la benzină și motorină, ceea ce va duce la creșterea prețurilor tuturor produselor. USL a promis bani pentru sănătate și educație, cele mai importante ministere pentru dezvoltarea societății și, așa cum s-a văzut, au fost alocate fonduri reduse. De aceea, noi, PDL Olt, astăzi, organizăm acest miting. Am făcut invitația și celorlalte partide care se consideră de centru-dreapta pentru a ni se alătura. Din păcate, nimeni nu a răspuns invitației noastre, așa că suntem singurul partid de opoziție din Olt și vă promitem că întotdeauna vom fi în interesul cetățeanului. Vedeți că USL scumpește și românul plătește. S-au pus taxe peste taxe și abia din 2014 oamenii vor vedea adevărata față a guvernării USL”, a declarat Siminica Mirea.
„Este cod portocaliu de vânt prielnic PDL”, a spus Ionel Mirea – prim-vicepreședintele PDL Olt.
Conform celor declarate de Romulus Cheroiu, cetățenii care au votat pentru actuala guvernare în 2012, la următoarele alegeri se vor reorienta, deoarece promisiunile nu au fost onorate: „Manifestăm azi împotriva bugetului USL, pentru că nu ne regăsim în măsurile pe care USL le practică și le-a practicat dintotdeauna, în alianță cu PNL, măsuri printre care nu se găsește nicio măsură de dreapta. Nemulțumirea este una generală și cred că tinerii și cetățenii care au votat altceva în 2012 se vor reorienta. Deja sondajele arată că USL se află într-o continuă scădere, deoarece măsurile promise au fost neonorate. Au promis autostrăzi, de pildă, și nu le fac decât pe hârtie”.
Dragoș Sîrghie