AcasăEditorialPe cine deranjează primarul Enăchioaia!

Pe cine deranjează primarul Enăchioaia!

A câștigat cinstit alegerile, luptându-se la baionetă, nu neapărat cu infernala mașină de vot a PSD, ci cu marile grupuri de interese care căpușaseră Primăria Potcoava. Deși a fost singur în  bătaia puștii, în câmp deschis, el a avut de partea sa un electorat onest și serios, animat de dorința de a pune capăt domniei fanariote a fostei administrații care, oscilând de la stânga la dreapta și îndărăt, a lăsat această localitate ca pe o casă dărâmată, în urma unui cutremur.

 Misiunea primarului Manuel Enăchioaia s-a anunțat, încă din start, a fi una dificilă, domnia-sa trebuind să ia totul de la zero. Foștii inamici ai ex-primarului Mateiana au trecut subit de partea actualilor opozanți ai primarului în exercițiu, iar grupurile de presiune, care puseseră gând rău și vechii administrații, atentând la bugetul și așa firav al acestui oraș-comună, au luat “foc”, atunci când – cu curaj – Enăchioaia le-a tăiat „conductele” prin care se scurgeau banii publici.

Atacurile furibunde la adresa actualului primar nu sunt – așa cum s-ar putea crede – de sorginte politică, el fiind membru UNPR. Ele reprezintă refulările unor clanuri mafiote cărora Enăchioaia, odată cu ocuparea fotoliului de primar, le-a spus: „Gata, de aici încolo, legile țării trebuie respectate!”

Enăchioaia nu a dorit să fie parte componentă a diferitelor mafii economico-financiare, care s-au lăfăit pe trupul acestui orășel, lăsat de conducerea anterioară la stadiul de metastază. Corectitudinea și stilul de lucru cu care el și-a început mandatul nu au fost însă compatibile (și nici nu trebuiau să fie) cu mașinațiunile și lucrăturile subterane și suburbane cu care au operat și doresc să opereze în continuare cei care au ținut această localitate la coada civilizației. Atacurile din ultima vreme, la adresa primarului, sunt murdare, nefondate și ele reprezintă acțiuni de tip vendeta, ale unor indivizi care n-au respectat niciodată legile acestei țări.

Însuși fostul primar Mateiana a fost prizonierul unor granguri nesățioși după banul  public, el fiind nevoit, în dese rânduri, să cedeze și să le facă acestora anumite concesii, care au avut drept rezultat starea deplorabilă în care se află astăzi Potcoava. Nu de puține ori, presa din Olt, înțelegând ce se petrece la Potcoava și deslușind postura delicată în care se afla fostul primar Mateiana, i-a luat acestuia apărarea.

Nu putem înțelege cum doar într-un an de zile de la preluarea mandatului primarul Enăchioaia ar fi putut să facă atâta rău oamenilor (așa cum este acuzat) și, de asemenea, nu percepem care ar fi rațiunea ca el să distrugă niște documente ce – în niciun caz – nu i-ar fi fost defavorabile lui, ci – mai degrabă – fostei administrații

Dacă e adevărat că Enăchioaia are cele mai multe plângeri cu privire la abuzurile comise, noi rugăm organele în drept să-și facă datoria până la capăt, conștienți de faptul că n-ar fi de mirare ca Justiția să-i descopere pe adevărații devalizatori ai bugetului primăriei, pe adevărații autori morali și materiali ai fărădelegilor din Potcoava, despre care s-a scris atât de mult, până la venirea lui Enăchioaia. N-ar fi de vise rele ca autoritățile îndrituite să-i pedepsească pe cei vinovați cu adevărat.

Până la proba contrarie, alegătorii actualului primar, oameni de bună-credință, care au votat schimbarea, mizează pe onestitatea, pe corectitudinea și buna-cuviință de care a dat și va da dovadă Enăchioaia în exercitarea mandatului său.

Dumitru Sârghie

7 COMENTARII

  1. ME,tu ce surse ai privind pamanturile sau scrii si tu ca sa te afli in treaba?DACA AI INFORMATII CLARE ,DA-LE PUBLICITATII,altfel poti fi bagat la tainuire…Si Me ,si FALCOIANU sunt mai prosti decat tiganul ala care-l reclama pe primar,pentrui ca nu i-a platit niste sume uriase pe niste facturi fictive,ptr steaguri,chipurile…

    • Bai proasto,Falcoineanu de la Falcoieni,asta pentru rigurozitate.Mai intreaba si tu in stanga ,in dreapta despre pamanturile vandute prin intermediari strainilor .Ai bagat capul intre urechi si nu vrei sa auzi de mafia pamanturilor.Eu cred ca tu esti tainuitor si favorizezi infractorii din Potcoava.Miroase de la o posta ca este un articol la comanda,ne mai pricepem si noi ce pendulul meu!

      • Tiganu tot tigan,daca nu-i dai si sambata ,degeaba i-ai dat toata saptamana…

        • Prostul daca nu-i fudul, parca nu-i …borfas destul,asta ca sa ramanem in zona paremiilor.Borfasi din toata presa uniti-va,asta ca sa ramanem si in zona lozincilor.

  2. Daca pamanturile sunt arabile este normal sa le vanda arabilor,ca la italieni au vandut destul.Stimate ME daca ai impresia ca mafiotii nu se folosesc si de o campanie de presa favorabila ,atunci te inseli.Articolul pe care-l soliciti va aparea cand mi-oi vedea eu ceafa.Sa-mi zici mie borfas daca n-o fi asa!Cat priveste sursele s-au mai schimbat lucrurule,sunt numai doua ,una sursa de informatie si una sursa de bani.Asta ca sa va fie clar!

  3. Cum ramane totusi cu verificarea informatiei din cel putin trei surse. Sau domnul Sarghie este, probabil, format de scoala PCR-ista de jurnalism. Astfel ar fi aflat si de “grupuri de interese” care isi doresc pamanturile arabile ale locuitorilor din Potcoava. Ca ei sa le cumpere la pret mic si sa le vanda arabilor la pret comparabil UE. (Si oare ce parere are tatal d-lui Primar despre asta?!) Deci pe cand un articol si despre asta?!

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments