Acasă„PELERINI PRIN ȚARA LUI IISUS”, DE NICOLAE ROGOBETE
Array

„PELERINI PRIN ȚARA LUI IISUS”, DE NICOLAE ROGOBETE

Ed. Sitech, Craiova, 2013

Experiența unui pelerinaj la locurile sfinte, pe urmele pașilor lui Iisus este, fără îndoială, unică în viața unui om. De o asemenea experiență ce înnobilează a avut parte și Nicolae Rogobete, care, în cartea sa „Pelerini prin țara lui Iisus”, descrie, după o minuțioasă documentare, locurile încărcate de credință și istorie.

Călătoria printr-un asemenea tărâm are darul de a purifica și de a înălța. Este șansa de a descoperi și de a se redescoperi în fața unei lumi. Fiind conștient că „a te apuca să scrii despre tot ceea ce se leagă de viața Mântuitorului, te pierzi ca într-un labirint”, după cum mărturisește, în Cuvânt Înainte, autorul, copleșit de emoție, a așternut aceste rânduri despre tot ceea ce a văzut și simțit. Și ce apropiere mai mare de Mântuitor poate fi decât aceea de a vizita locuri ca Betleem, Nazaret, Muntele Măslinilor, Muntele Fericirilor, Muntele Tabor, Grădina Ghetsmani și atâtea altele?

coperta peleriniNicolae Rogobete este în egală măsură interesat de istoria, geografia și evenimentele politice care au avut și au loc și care și-au lăsat amprenta asupra destinelor oamenilor de aici. Căutător neobosit, autorul oferă cu generozitate aceste realități, lăsându-i cititorului bucuria de a afla toate coordonatele spirituale și de a face parte din pelerinaj.

Este o carte tulburătoare despre evenimente tulburătoare, despre credință, care ne duce cu gândul la cuvintele din Psalmul 22 al lui David: „Că de voi umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești”

DUMITRU BOTAR

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments