Guvernul României a alocat județului Olt, peste 4 milioane lei, la rectificarea bugetară din această lună, bani care vor fi distribuiți de către Consiliul Județean Olt, administrațiilor publice locale, pentru întreținerea și reparația drumurilor județene.
„Consiliul Județean Olt a primit, săptămâna trecută, atunci când a fost aprobată rectificarea bugetară de Guvernul României, aproximativ 4 milioane și patru sute de lei, pentru întreținerea și reparația drumurilor județene. Astăzi, am inclus în buget această sumă. De asemenea, am mai primit o suplimentare de sume pentru Programul Cornul și laptele, în școli. Așa cum știți, acest program se derulează prin Consiliul Județean. A fost suplimentată suma, astfel încât să avem banii necesari, până la finalul anului, pentru funcționarea acestui program”, a declarat Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.
Totodată, Marius Oprescu spune că, în perioada următoare, se așteaptă alocare de fonduri de la Guvern, pentru plata indemnizațiilor de handicap pe care administrațiile locale din județ le plătesc:
„Există aceste probleme și în acest an. Guvernul nu a alocat de la început suma pentru întregul exercițiu financiar. De asemenea, după cum știți, în ceea ce privește indemnizațiile de handicap, sunt persoane care intră în plată, în cursul anului, a căror indemnizație nu este prinsă atunci când se estimează bugetul pentru anul în curs și atunci este nevoie de o rectificare. Deși acești bani n-au fost prinși la această rectificare din august, sunt convins că, în septembrie-octombrie, se va face o rectificare și aceste sume vor fi alocate”.
Dragoș Sîrghie