Acest documentar este o replică la trei din cărțile lui Pavel Coruț: „Mântuirea de după marea rătăcire” (I), „Secretele vârstelor de aur”(II), „Arta succesului la români” (III)!
Știința și conștiința religioasă nu se exclud, antihriștilor!
Inspirându-se din scientologie, care îi atrage pe naivi în cursa iluziei că prin credința în știință se poate realiza o inițiere în taina „omului perfect”, stârnindu-le astfel ambiția și dorința de perfecționare, Pavel Coruț îi imploră realmente pe cititori să nu fie „pasivi”, să iasă din starea de „contemplație păguboasă”, dacă vor să aibă „succes” în idealuri pământene din cele mai fanteziste! Cu o condiție, însă: „În orice problemă de viață apelați la științe” (I, pg.458)! Nu zice, deci, apelați cu credință la Dumnezeu, ci (fără de credință) la știință, ignorând că Mâna Domnului lucrează inclusiv prin știința adevărată, niciodată prin cea falsă și demonică pe care o propovăduiește P.C.! Dar neavând nimic în comun nici cu știința, nici cu credința, el recurge la o multitudine de speculații în general din domeniile umaniste, însușindu-și-le ca un „adevărat inițiat”: „vă voi spune numai adevăruri probate științific” (II, pg.6)! Ce fel de adevăruri ne-ar putea spune, oare, un ofițer cu studii marinărești? Poate P.C. să probeze științific că nu există Dumnezeu, Creatorul Universului și al omului, când geniile adevăratei științe (Newton, Einstein etc) nu s-au îndoit de existența lui Dumnezeu revelat biblic și au fost uimite de ordinea formidabilă care guvernează Universul?
Poate P.C. să ne explice cauza formării Universului și cum a apărut viața pe pământ? Sau știe cum devine om un ovul fertilizat, ori de ce ADN-ul fără gene s-a păstrat fără mutații de-a lungul timpului? Sau ne poate spune ceva despre legile care guvernează Universul? Dacă nu știe sau știe eronat, atunci să ia aminte la câte mistere ne înconjoară, la adevărații oameni de știință care au înțeles cât de multe (cunoscând o fărâmă doar) nu pot să înțeleagă – cum este cazul lui Faraday, cel mai mare fizician experimentator al tuturor timpurilor, pe care P.C. îl invocă fără să știe că era un om credincios – II, pg.58!
O altă diversiune a lui Pavel Coruț, în încercarea sa forțată de a absolutiza știința și de a o pune în contradicție cu credința, este falsa informație că religioșii „pot prezenta numai dictonul crede și nu cerceta” (I, pg.47)! Creștinii nu ar putea invoca nicidecum acest dicton, prin care – chipurile! – s-ar „dovedi” că știința ar fi obstrucționată de credință în cunoaștere, pentru simplul motiv că el nu există nici în Sfânta Scriptură și nici în scrierile Sf. Părinți! Cei care totuși fac apel la dicton, dintre capetele mijlocii care caută cu orice preț după originalitate, nu înțeleg (sau nu pot să înțeleagă) că știința și religia se completează reciproc (deși ele sunt distincte, sunt în concordanță). Buna „coabitare” dintre știință și credință, în acțiunea lor comună de cunoaștere, prin rațiune și prin Duhul Sfânt, ne-o demonstrează atât faptul că Biserica lui Hristos, ortodoxă, a încurajat întotdeauna demersul științific în conformitate cu chemările evanghelice la cunoaștere (să cercetăm – In. 5, 39; să căutăm ca să aflăm – Mt. 7, 7; să cunoaștem adevărul – In. 8, 32; să fim înțelepți – Efes. 5, 15), ceea ce i-a și făcut pe Sfinții Părinți să nu fie niciodată împotriva științei, cât și adevărul că știința confirmă revelațiile din Sfânta Scriptură (de aceea savantul în fizică Einstein, descoperitorul efectului fotoelectric, afirma: „Știința fără religie este neputincioasă, iar religia fără știință este oarbă”)! Cu alte cuvinte, știința nu poate fi folosită pentru a infirma existența lui Dumnezeu și a-i incrimina pe oamenii care au credință, nici pentru a „justifica” excluderi unilaterale, sau limitarea absolutului divin la relativul uman, căci prin știința adevărată ne apropiem și mai mult de Creator (că așa este, ne-o confirmă printre alții și marele matematician și fizician francez Descartes (1596-1650): „Existența lui Dumnezeu este mai sigură decât cea mai sigură dintre toate ecuațiile geometrice”). Concepția lui Descartes este însușită de altfel de majoritatea adevăraților savanți ai lumii…
Câteva din marile puncte convergente, dintre știință și religie, se referă la aceea că Universul are un început (din nimic) și va avea un sfârșit, constatare valabilă și pentru spațiu, timp și legile care guvernează Universul… Sau faptul că lumina se propagă cu viteză finită, ceea ce determină alternanța zi-noapte…
Așadar, stimați cititori, nimic nu se desfășoară la întâmplare în Univers! Dacă a fost așa, atunci marele fizician Einstein (1879-1955) nu făcea furori când exclama că „Dumnezeu nu joacă zaruri”, nici fizicianul și teologul Newton (1643-1727) nu ar mai fi reușit să demonstreze în premieră că aceleași forțe acționează atât pe pământ, cât și în Univers. Nici marele Herschell (1738-1832) nu ar fi avut conștiința că, prin cercetările sale astronomice, a înțeles că între știință și credință este o armonie tainică pe care P.C. nu o va înțelege probabil niciodată: „Cu cât se lărgește câmpul științei, cu atât mai numeroase și irecuzabile devin dovezile despre existența eternă a unei inteligențe creatoare și atotputernice. Geologi, matematicieni, astronomi, naturaliști – toți au adus piatra lor la acest mare templu al științei, ridicat pentru însuși Dumnezeu”…
„Ghidul”… rătăcit în (și de) Scripturi!
Orbirea trufașă cu care Pavel Coruț se îndoiește de veridicitatea conținutului Bibliei, fără să țină cont că este cea mai tipărită și apreciată carte din lume, tocmai pentru că autorul ei „din umbră” este Duhul Sfânt, mă determină să gândesc, mai ales că își propune să implementeze în popor un nou tip de „morală”, cât de benefic ar fi, pentru sănătatea mentalității colective creștine, ca Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe să nu mai fie atât de îngăduitor cu batjocoritorii celor sfinte ! „Invitația” lui la necredință generală se întemeiază pe contestarea autenticității textului Bibliei, începând cu Vechiul Testament numit de el ca fiind „o colecție de legende mistice” (I, pg.67), reprezentată de „povești naive” (I, pg.145), „mituri” (I, pg.224) „fără nici o valoare istorică” (I; pg.224) în fond o prezentare de „mari neadevăruri despre Lume” (I, pg.204) și abundentă în „cruzimi” (I, pg.50)!
„Ochiul” de spion al lui P.C., ce s-ar cuveni profesional să fie unul ager, nu „vede” în textul biblic „firul” atât de frapant al iubirii lui Dumnezeu față de oameni și, neînțelegând că lungul șir de „fapte oribile” (I, pg. 85) din Sfânta Scriptură intră în responsabilitatea celor ce s-au răzvrătit față de Dumnezeu, insinuează că acestea sunt puse pe seama lui Dumnezeu de niște „blasfemici traducători” (I, pg.159), numindu-i pe proorocii Domnului ca fiind „ignoranți compilatori biblici” (I, pg.75), fără să țină cont că el însuși se face vinovat de blasfemie când îL prezintă pe Fiul lui Dumnezeu ca pe un om cu imperfecțiuni și mare înșelător de conștiințe! Un alt „amăgitor” i se pare a fi și Fericitul Ieronim (347-420), pe care P.C. îl plasează eronat ca trăind în secolul III (I, pg.67), căruia îi atribuie (Ieronim fiind traducătorul care a făcut cea mai bună tâlcuire, în limba latină, a textului biblic original) responsabilitatea „cumplitei blasfemii” (I, pg.67), de a traduce prin Domnul numele divine de Iahve (I, pg.70) și Elohim (I, pg.71), ceea ce nu înseamnă deloc că avem de-a face cu niște zei (I, pg.67), culpabilizându-l totodată și de… „cumplita rătăcire (creștinismul – n.a.) a unei mari părți din Omenirea terrană… și a întârziat evoluția civilizației umane cu 15 secole” (I, pg.67)! Amăgitor este însă P.C., care vorbește degradant despre „religia iudeo-creștină” (I, pg.69), raportând-o ca existând și în zilele noastre, cu toate că iudeo-creștinii au fost un fel de sectari în sânul creștinismului primar, deci în urmă cu… două milenii!
1) Sacralitate. Pavel Coruț: „Biblia este cea mai oribilă colecție de crime, jafuri și alte fapte abominabile” (I, pg.112). Galileo Galilei (1564-1642), astronom italian: „Sfânta Scriptură nu este o carte pentru aflarea legilor naturii, ci pentru aflarea adevărului moral”; Louis Pasteur (1822-1895), chimist și bacteriolog, a vorbit despre „virtuțile Evangheliei”;
2) Revelație. P.C. : „Să mai creadă cineva că Biblia este carte revelată de porumbelul divin?” (I, pg.139); Dr. Nicolae Paulescu (1869-1931), savant român, descoperitorul insulinei: „Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos este suprema treaptă a științei. Nu numai că eu cred în Dumnezeu, dar știu că există Dumnezeu”;
3) Înțelepciune. P.C. Creștinii sunt „sălbaticii biblici” (I, pg.165); Blaise Pascal (1623-1662), matematician, fizician și filosof francez: „Scriptura are pasagii pentru a consola toate condițiile și pentru a intimida toate conștiințele”;
4) Viețuire umană. P.C.: „Mai aveți vreo îndoială că Biblia conține date complet eronate despre apariția oamenilor pe Terra ?” (I, 182); Dr. Nicolae Paulescu: „Această cauză primară a vieții este Dumnezeu (…)”;
5) Adevăr. P.C. „Construcția biblică făcută pe această rădăcină nu este adevărată și trebuie exclusă din viața noastră” (I, pg.186); Faraday (1791-1867) fizician englez, descoperitorul benzenului, al fenomenului de inducție electromagnetică și al legii electricității, când vorbea despre Dumnezeu, plângea! Ascultătorii l-au întrebat odată dacă este cumva bolnav! Savantul a răspuns: „Nu! Ceea ce mă umple de tristețe este faptul că oamenii rătăcesc așa de mult fără să ia seama la Sf. Scriptură, care poate să-i călăuzească”;
6) Istoricitate. P.C.: „Biblia este o carte de mituri blasfemice” (I; pg.564); Goethe (1749-1832), poet german: „Oricât va înainta știința, nu va putea trece peste înălțimea morală a Evangheliei. Sunt încredințat că Biblia este cu atât mai frumoasă, cu cât o înțelegem mai bine (…) Eu iubesc Biblia și o prețuiesc, căci aproape numai ei îi datorez toată cultura mea morală”; Heinrich Heine, poet evreu convertit la creștinism: „Lumina mea o datorez pur și simplu unei cărți. Unei cărți? Da (…) Biblia… Cine l-a pierdut pe Dumnezeul său, acela îl poate găsi din nou în această carte și cel ce nu l-a cunoscut niciodată acela găsește aici adierea Cuvântului lui Dumnezeu”.
Orice comentariu este de prisos!
COSTEL NEACȘU, Liga Scriitorilor din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști
