AcasăPlugușorul Liniei ÎntâiPlugușorul Liniei Întâi

Plugușorul Liniei Întâi

Aho, aho, români-olteni,
Dobrogeni, basarabeni,
Machedoni și lipoveni,
Moldoveni și bănățeni,
Rromi din Piatra sau Brăila
Și nepoți de-ai lui Attila…
Șvabi, secui și argeșeni,
Leși, tătari, dar și armeni,
Ceangăi, sași, ucraineni,
Bulgari, greci, fanarioți,
Astăzi, vă spunem la toți,
Ca să stați, pe loc, mirați,
Pe noi să ne ascultați,
C-am pornit cu Plugușoru’,
S-adunăm la toamnă sporu’
C-un plug tras de șapte boi,
Să ne scape de nevoi…
Ia mai mânați, măi flăcăi,
Hăi, hăi, hăi!
*
Vine Anul Nou, pe bune
Tot într-o diversiune
SECU, colaboratori
Politruci și ciorditori,
Toți au fost informatori,
În picioare ne-au jucat
Alegeri au câștigat…
Au turnat cu mic cu mare
Au falsificat dosare,
Ofițeri de la Anvers
Cânt-acuma „Lerui-Ler”,
Zic că-s oameni din popor,
Dar cu „rang” de turnător…
Mulți țin Parlamentu-n lesă,plugusor 1
Alții au intrat în presă…
Hoții strânși mănunchi-mănunchi
Au pus statul în genunchi,
Noi trăim un vis urât,
Căci ne-au pus lațul de gât,
Ne-au mințit, ne-au înșelat
Patrimoniu l-au tocat,
De săraci îi doare-n fese,
Căci au alte interese…
Adunați-vă flăcăi
De prin munți și de prin văi,
Dați de pământ cu cei răi,
Hăi, hăi, hăi!
*
Și acum să ne dăm huța
Cu doamna Lia Olguța,
Ce-i primar întru Bănie
S-a făcut de… băcănie…
Un Vanghelie cu sâni,
Ce-azvârle cu bani și-n câini…
Poale lungi și minte scurtă
Și îndrăgostită turtă,
De putere și de pat,
Dându-i poporului mat…
Și-n anul ce va să vie,
Blestemată ea să fie,
Să i se usuce frunza
Și să-i cadă buburuza,
Să se-ascundă prin străini,globb
Să-i intre-n cur mărăcini,
S-alerge cu Iliescu
Până dă de Ceaușescu,
Să mănânce flori de hrean,
Și să doarmă cu Marean
Să îl bată peste vrej,
Cu gândul la Ghiță Dej,
Să fie dusă de val,
Să se-mpreune cu-un cal,
Și, în muzică de harpe,
Intre-n gaură de șarpe…
Să se distreze la bal
Doar cu Bercea Mondial,
Să fugă după… Vadim
Fără ca noi să o știm,
Să-aibă parte de Stănescu,
Ca Ponta de Iliescu,
Să doarmă singură-cuc,
Visându-l pe Hrebenciuc,
Maica fie lăudată,
Să scăpăm de ea odată…
Hăi, hăi, hăi!
*
Și-apoi haideți repede
În bordel la PSD
Unde-acum s-a pus chezaș
Domnul Ponta Victoraș…
Șade Ponta dus pe gânduri,
Iar Geoană-i trimite vânturi,
Șade Ponta și visează,
Și de când el plagiază,
Iliescu-l priveghează –
Comunist, sforar de rasă,
Ce lucrează pe sub masă…
Nenea Nelu-i ca o mască,
O Siberie cu cască,
Nenea Nelu-i piază-rea,
Pentru Victor e-o belea…
Fie el cât de simpatic,
Victor Ponta-i tot ostatic,globuri
Fie el cât de rebel –
Tot scula lui Bombonel,
Fie cârlan-nărăvaș,
El la gură-i tot cu caș,
Și când se vrea Che Guevara
Cine-i suportă gargara?
Într-un cuvânt, vestea-i tristă
Victor Ponta nu există,
N-aparține astei nații,
N-are sânge-n instalații
Și-n această lume trează
PSD-ul eșuează…
Hăi, hăi, hăi!
*
Foaie verde mărgărit ,
Ceaușescu n-a murit,
Este Ponta travestit…
Nu-i Dumnezeu și nici Crist,
Când ne dă gaze de șist,
Mincinos de la natură,
Ne „cinstește” cu cianură,
S-a rătăcit de popor
Marele plagiator,
Ce conduce-acest guvern
Pe drumul către Infern…
Dragnea, Zgonea și Iordache
Toți au Boala lui Calache,
La Dumnezeu ne rugăm,
Peste bord să-i aruncăm,
Căci, lipsiți de glorie,
N-au loc în istorie…
Trageți brazdă peste ei,
Peste ei de derbedei,
Hăi, hăi, hăi!
*
Misoginul Antonescuplugusor 2
Seamănă cu Ceaușescu
Și-i omul lui Voiculescu.
Liberal becalizat,
Ce se scoală greu din pat,
E țâfnos și rău de gură,
Luând-o pe arătură…
Foaie veștedă de linte
El s-a vrut și președinte
Și cu aere de țar,
Chiar a fost interimar…
La Cotroceni, hopa-tropa,
A-njurat spre Europa,
Fürer precum Mussolini,
El a speriat străinii…
Și iar verde foi de nalbă
A-njurat și Casa Albă…
Trage-i bice, frățioare
Și trimite-l la culcare!
Hăi, hăi, hăi!!!
*
Politruc plin de veninlumanare 1
Este Antonescu Crin,
De nu va pleca la anu’
Va învia Brătianu
Și-l va alunga departe,
Ca să mai învețe carte,
Să aibă un ideal
Cu-adevărat liberal,
Căci cine dracu’ a văzut,
De când omul e făcut,
Securiști și liberali,
Comuniști, dar și Varani,
Și corupți muncind cu spor,
Să conducă un popor!?
Trageți plugul, măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi,
Hăi, hăi, hăi!
*
Șmecherie cu ghivent,
Au intrat în Parlament,
În acest județ – săracul,
Care dă-napoi ca racul,
Plini de ifose și bani
Treișpe baroni roșcovani,
Care vor, a câta oară?,
Ca să ne tragă pe sfoară
Și se gândesc, frățioare,
Ca să calce în picioare
Legi, destine și dreptate,
Fiindcă au imunitate…
Ia mai mânați, măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi!
Hăi, hăi, hăi!!!
*
La șmecherii ei sunt frați
Și sunt putrezi de bogați,
De-aceea-și cumpără totul
Dame, case, chiar și votul,
Toți grămadă știu demult:
Libertatea costă mult!
D’aia, în acest moment,
Au fugit în Parlament,
Să-și ferească, barosanii,
Curul, curvele și banii…
Foaie verde foi și-o fragă,
Unde ești tu, Țepeș, dragă?
Hăi, hăi, hăi!!!
*
Nimic comun cu poporul
N-are Vâlcov – senatorul,
Căci de-avea puțin respect,
Nu pleca în Parlament…
Nu vi se pare bizar,
Că el n-a rămas primar?
Nu e oare-un gest dement
Să se-ascundă-n Parlament,
După două cincinale,
De imne și osanale,
La care noi am pus botul
Slătinenii dându-i totul,
Viața lor, precum și votul?
Nu e oare un semn trist
Căci Darius e pesedist?
Credeți că-i lucru de șagă,
Că-i coleg cu Michi Șpagă?
Treaba devenise dură
C-a vrut să ne dea cianură,
Hai să-l criticăm, băiețilumanare 3
Să-i băgăm în fund scaieți!
Hăi, hăi, hăi!!!
*
Să aibă victorii multe,
Darius și-a pus Moț în frunte
Și l-a mai luat cu el
Și pe bietul Daniel…
Eu vă spun, că nu e glumă,
Acest soldățel de gumă
Își îndoaie mintea, osul,
După cum dorește boss-ul…
Unii cred că e un mahăr
Alții – băiețel de… zahăr,
Unii mai glumeți din fire
Ne tot dau mereu de știre
Că el ar avea sub masă
Un „schelet” cam cât o casă,
Iar noi nu credem deloc
Că iese fum fără foc!
Biciuiește-l, frățioare
Cu harapnice-n spinare
Hăi, hăi, hăi!!!
*
Și acum, când schimbăm anu’
Să vorbim de Delureanu,
Un băiat de comitet,
Nu e șmecher, nu-i șiret,
Nu-i golan și nici farseor,
Este însă omul Lor…
Un funcționar de stat
Un „yes man” adevărat,
Joacă rolul unui paj,
Într-un mare angrenaj,
Fără duh și fără stil,
Doar așa este util!
Ia mai roată, măi flăcăi
Hăi, hăi, hăi!!!
*
Hai să tragem de buhai
Și pentru Niță Mihai,
Traseist portocaliu
Nu e vesel, nu-i zglobiu,
I se spune-n timpul serii
„Parlamentarul tăcerii”,mos 1
Dar deși nu-l duce harul,
El are noroc cu carul…
N-a cheltuit niciun cent,
Dar e iar în Parlament,
L-a băgat Felix Motanul,
Cel supranumit Varanul…
Foaie verde foi de tei,
Trăiască Antena 3,
C-a declanșat, prin știri proaste,
Iarna pătimirii noastre!
Trageți brazdă peste ei,
Peste ei de derbedei,â
Hăi, hăi, hăi!!!
*
Foaie verde măghiran
Să mergem la Dan Ciocan
Și să știe toți din sat
Că Bacul l-a promovat,
C-o notă mare, mai ieri,
La 50 de primăveri,
Poate fi (ce tevatură?),
Chiar ministru la Cultură
Și vă spun, că nu-s dement –
Chiar și șef în Parlament!
Carte multă nu se cere
Bani să ai și cu putere,
Hai să-l criticăm, măi vere!
Ia pocniți din bice măi
Să se-audă peste văi,
Hăi, hăi, hăi!!!
*
Stănescu e din popor
Un mare-agricultor
Și, spre fericirea lui –
Fratele Stănescului…
Care este an de an
Președinte Județean.
E un pesedist curat
Ce-a arat și-a semănat
Tot ce-i bine și decent,
Ca să intre-n Parlament…
La anul va recolta,
Tot ce Dumnezeu va da
Și sperăm să nu se-aleagă
Cu o „socoteală”-ntreagă,
Ca-n istoria lui Creangă,
Reținută de popor:
„Povestea poveștilor”.
Trageți iute de buhai
Și hăiți până în mai,
Hăi, hăi, hăi!!!
*
Senatorul Dănuț Șova
A-nceput să schimbe slova
Căci, acum, dragi gospodari,
E șef pe Proiecte Mari,
Căci, se știe frățioare,
Când ești mic o vrei mai mare;
Mic la stat, mare-n gargară
El ne-a tras mereu pe sfoară,
La ureche păr și-un creț,
Cotonogiți-l, băieți!
Hăi, hăi, hăi!
*
Și de la un moment datmos 2jpg
Șova s-a întunecat
Pe Vâlcov s-a răzbunat,
Arogant și prost de gură,
Ne-a lăsat fără Centură,
Om al faptelor inerte,
Șeful Marilor Proiecte,
Avocatul Șova Dan
Ne-a păcălit an de an,
Noi l-am votat senator,
El se pișă pe popor,
Noi l-am făcut mare-n stat,
El pe-aicea n-a mai dat,
Și-a fugit de noi, ca lașul,
Să ocupe Călărașul,
Dar acolo, ce să vezi,
O să vadă stele verzi,
Căci, consider că-i firescu
Să-l zdrobească Filipescu
Liberal și om de stat,
Mult la fizic, mare-n sfat,
Liberal adevărat…
Să-i acordăm, frățioare
O urare, cea mai mare
Și să punem să-i hăiască
O mașină românească!
Hăi, hăi, hăi!
*
Nu e Bulă și nici Mache,
E deputatul Iordache,
Care era gata-gata,
Să fie dat cu lopata,
Însă Ponta – inspirat,
Pe Florin l-a ajutat
Să iasă iar deputat!
Aplaudați, măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi
Hăi, hăi, hăi!!!
*
Dar Iordache ce-mi făcea?
Ca un preș se așeza
La un Cod Penal muncea
(Ajutat de Hrebenciuc,
Un sforar cu sfârc și muc)
Cu o grabă, foc și pară,
Să scoată hoții afară,
Înțelegând prin dreptate
O superimunitate…
Mai aici și mai colea
Borfașilor să le-o dea,
Lui Năstase-Bombonel,
Lui Becali, cel rebel,
Lui Fenechiu din Iași
Și lui Felix Motănaș,
Lui Voicu și altor șuți,
Politruci mari și corupți
Și-apoi altui ortoman
Lui Dragnea din Teleorman,
Și-ntr-o clipă, hopa-hopa…
S-a alarmat Europa
Latră câinii din ogradă
Și românii ies în stradă,
Strigând la Ponta și la Crin,
De obidă și de chin:
Jos corupții, jos Băsescu,
Jos cu Ponta și-Antonescu
Jos cu Ghiță, Jos Varanul,
Căci ei ne-au mătrășit banul,
Ducă-se plagiatorii,
Un’ se duc toamna cocorii,
Viperele ce ne sug,
Plece repede la… Bug,
Locul mincinoșilor
E departe de popor,
Hoții din Guvern să știe,
Locul lor e-n pușcărie,
Iar cei ce-au furat la vot
Să le dăm acum în bot,
Să-i punem pe lunecuș
Și să-i trimitem la ruși,
Mânați măi!
Hăi, hăi, hăi!
*
Foaie verde-a codrului,mos 3jpg
Partidul Poporului
E condus de Teiu, frate,
Ce-i un om și jumătate
Senator întru dreptate…
Ca întreg e pesedist
Ca jumate-i populist,
Ziua vesel, noaptea trist…
Lângă el, cum e firescu –
Pesedistul Niculescu
E atât de popular,
Precum câinele-n hambar,
Traseist plin de talent
A intrat în Parlament…
Iar mai la vale de ram
Stă Luminița Adam…
Ea nu a muncit în van,
S-a ajutat de… Ciocan,
Și-a intrat sigur, dar lent
În același Parlament…
Parlament de vreme tristă
Luminița-i pesedistă
Deși-n hârtii – otevistă!
Toți candidații lui Dan
Au aderat la… Ciocan,
Încă de acum un an…
*
Biciuiește-i frățioare,
C-o urare-nțepătoare,
De la munte pân’ la mare!
Hăi, hăi, hăi!!!
*
Și acuma vă iau maul,
Vorbind de Stănescu Paul…
Nu mai e de mult ce-a fost
Omul credincios, cu rost,
Cum era la el în sat,
Darius Vâlcov l-a schimbat…
De primari s-a-ndepărtat,
Se crede nemuritor
Și-i departe de popor,
Și de-atâta pesedism
A uitat de creștinism…
De la Vișina la Roma
El l-a depășit pe Toma,
În gargară și-n tupeu,
Se crede chiar Dumnezeu,
Un Dumnezeu rupt de turmă,
Doamne, dă-i mintea din urmă,
Să se-ntoarcă la morală,
Cum a învățat la școală
Și să iubească arginții,
Cum l-au învățat părinții –
Cu măsură și dreptate,
Domnul deie-i sănătate!
*
Și acum, la încheiere,
Vă urăm s-aveți putere,
Să aveți puteri depline,
Să faceți pasul spre bine,
Ca abonat să rămâi
Tot în Linia Întâi,
Să vă fie casa casă,
Să vă fie masa masă,
Să fiți mândri gospodari,
Să aveți salarii mari,
S-aveți pace și amici,
Prețurile cât mai mici…
*
Să aveți lumină-n jur,lumanare 2
C-un partid de dreapta pur,
Să aveți pace în casă
Și pâine bună pe masă,
Iar copiii să vă fie
Un izvor de bucurie,
Să aveți noroc la bani,
La Anul și La Mulți Ani!
*
Acum, la sfârșit de bal,
O-ntrebare de final:
USL, cât mai reziști,
Protejat de securiști?
Mânați măi!
Hăi, hăi, hăi!

1 COMENTARIU

  1. Ba Mitica ..t-o -n .ur moarta pana si postarile “poetice” ai ajuns sa le stergi,de ce? Si astea iti deranjaza creierul de bibilica?

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments