Marți, 26 ianuarie 2016, PNL a transmis o scrisoare deschisă Avocatului Poporului, prin care se cere ridicarea excepției de neconstituționalitate asupra articolului 101 alineatul 2 din Legea 115/2015, care prevede că alegerea primarilor este realizată într-un singur tur de scrutin, revenindu-se la formula alegerii în două tururi de scrutin. PNL consideră că alegerea primarilor este constituțională doar în măsura în care este realizată de o majoritate, adică 50% plus 1, a cetățenilor care se exprimă prin vot.
„Alegerea primarilor în două tururi de scrutin NU presupune modificarea sistemului electoral (rămâne uninominal majoritar), ci completarea lui prin introducerea condiției obținerii cel puțin a unei majorități de 50% plus 1. Două tururi de scrutin înseamnă revenirea la formula inițială (nu este o formulă nouă) utilizată la alegerile locale din 1992, 1996, 2000, 2004, 2008”, se precizează în solicitarea către Avocatul Poporului.
Astfel, două tururi de scrutin presupun mai multă legitimitate, mai multă reprezentativitate și, în final, mai multă democrație. Din acest motiv, demersul nu poate fi considerat decât unul democratic. Totodată, PNL consideră vă alegerea primarilor într-un singur tur încalcă principiul majorității consacrat de Constituția României.
Urgența promovării acestei soluții legislative este determinată de declanșarea calendarului electoral premergător alegerilor locale, ținând cont de momentul stabilirii datei acestora (cu cel puțin 75 de zile înaintea alegerilor – art. 10, alin 1, Legea 115/2015).
PNL este de părere că, la nivel parlamentar, proiectul de lege privind revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor este blocat exclusiv în interes partizan de PSD – singurul partid interesat de menținerea unui singur tur de scrutin.
Mai mult, PNL a inițiat și o petiție on-line intitulată „Vrem reprezentativitate prin două tururi de scrutin”, petiție ce va fi prezentată președintelui României, Avocatului Poporului, Guvernului României și partidelor politice parlamentare.
Ionuț DUMITRESCU