AcasăActualitatePodul Olt va fi închis pentru reparații capitale

Podul Olt va fi închis pentru reparații capitale

Silviu Neacșu – prefectul județului Olt, Emil Popa – primarul interimar al Slatinei, Adrian Lumezeanu – directorul Direcției Regionale Drumuri și Poduri Craiova, Adrian Motorga – directoriul SDN Slatina și comisarul șef Ilie Roșu – șeful Serviciului Poliției Rutiere Olt, s-au întâlnit, marți, în zona Podului Olt, pentru a vedea starea acestuia.

Conform reprezentanților DRDP Craiova, lucrările de reparații a Podului Olt vor demara în primăvara anului 2016, iar timp de un an de zile, circulația va fi închisă. Deoarece în ultima perioadă s-au efectuat diverse lucrări, pe porțiuni mici ale podului, de această dată, Podul Olt va suporta reparații capitale, placa va fi demolată în totalitate, se va realiza o placă nouă și cu toate lucrările conexe structurii metalice.

prefect olt podul olt„Cu siguranță, anul acesta, se va încheia contractul, se va emite ordinul pentru începerea serviciilor de proiectare și, cel puțin, va fi finalizat proiectul tehnic. Urmează ca, în primăvară, de îndată ce vremea ne va permite acest lucru, să emitem și ordinul de începere a lucrărilor. Durata lucrărilor va fi stabilită de proiectant, dar minimum un an de zile. În momentul de față, în ceea ce privește finanțarea, cei 1,3 milioane lei sunt asigurați de la bugetul de stat. Există posibilitatea finanțării și prin proiecte europene. Întreg proiectul este estimat la circa opt milioane de euro”, a spus Adrian Lumezeanu.

Cât privește devierea traficului rutier, deocamdată, nu s-a stabilit un traseu, însă autoritățile se gândesc la ruta care face traversarea râului Olt pe la Strejești.

„Când vor începe lucrările la Podul Olt, de la intrarea în Slatina, vom stabili podul oltrutele ocolitoare, pe care le vom aduce la cunoștința participanților la traficul rutier, prin intermediul mass-media și Info Trafic. În prezent, ne gândim la o rută care să nu abată participanții la traficul rutier pe o distanță foarte mare. Avem în atenție ruta care face traversarea pe la Strejești, dacă va fi acceptată și de reprezentanții Hidroelectrica”, a declarat comisarul șef Ilie Roșu.

Ionuț DUMITRESCU

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments